Autoare: Daniela Cosma

Afirmarea studiilor de gen ca domeniu de cercetare în ultimele patru decenii a schimbat modul în care se scrie şi se citeşte istoria epocii moderne şi nu numai. În numeroase articole şi lucrări istorici, sociologi, politologi şi filozofi au identificat rolul fundamental al genului în procesul de creare şi legitimare a statelor naţionale dar şi în cel de definire a identităţii cetăţenilor acestora. În acest context se înscrie elaborarea antitezei feminin-masculin, cu sursă în gândirea iluministă a secolului al XVIII-lea şi totodată conectarea celor două concepte, de feminitate şi masculinitate cu ideologia naţionalismului.

Identificarea şi plasarea în context a principalilor termeni care au alcătuit limbajul propriu genului, cu precădere începând cu a doua jumătate a secolului al XIX-lea, se dovedesc paşi importanţi pentru o mai bună înţelegere a unui sistem de gândire coerent cu impact semnificativ asupra societăţilor Europei moderne dar şi a Statelor Unite. Argumentelor filozofilor, moraliştilor şi clericilor cu privire la ce presupunea a fi bărbat sau femeie li s-au adăugat explicaţiile şi soluţiile medicilor, transpuse ulterior în Coduri de legi. Acestea din urmă au stabilit limite clare între care exprimarea unei identităţi prestabilite de gen era posibilă.

Societatea românească de secol XIX a preluat şi integrat noua concepţie asupra unei societăţi fundamentate pe diviziunea rolurilor în funcţie de gen, un rol important în acest sens jucându-l contactul indirect cu ideile Occidentului pe filieră rusească sau austriacă într-o primă etapă. Ulterior, tinerii întorşi de la studii din capitalele Europei vor acţiona ca agenţi de transmitere a valorilor şi idealurilor burgheziei occidentale.

Conceptul modern de masculinitate a reprezentat, alături de antiteza sa, feminitatea, sursa unei imagini strandardizate, stereotipizate, uşor de transmis şi integrat într-o mentalitate colectivă. Construit cultural şi înzestrat cu o importantă miză socială, „stereotipul masculin”, aşa cum îl numeşte istoricul George L. Mosse, a cuprins trăsături fizice şi morale, comportamente, pasiuni şi ocupaţii. S-a referit totodată la modalitatea prin care toate elementele asociate cu masculinitatea trebuiau să se reflecte în organizarea socială, în felul societăţii de a se reprezenta şi identifica pe sine.

Şcoala, spaţiul în care acest model social va fi promovat, va juca un dublu rol, în condiţiile în care va forma atât minţile cât şi corpurile viitorilor cetăţeni. Aceasta, deoarece secolul al XIX-lea va redescoperi corpul, creându-şi o imagine proprie asupra a ceea ce el trebuia să fie, pornind de la idealul Greciei antice. Alegerea nu era întâmplătoare de vreme ce, în cuvintele pline de admiraţie ale lui Wilhelm von Humboldt „only the Greels had succeded in transforming the individual into an abstract ideal” . La rândul său, statul naţional dorea să transforme indivizii în cetăţenii de care avea nevoie, recurgând la tipare clar definite, pe care le va idealiza.

Sportul şi în special gimnastica, vor fi acele mijloace utilizate pentru modelarea noului ideal al corpului masculin dar se vor limita la acesta. Trăsăturile ce trebuiau dezvoltate prin practicarea activităţilor fizice nu erau compatibile nici cu stereotipul feminin nici cu idealul corpului femeii. Astfel, într-o lucrare din 1797, Carl Friedrich Pockels afirma: „if woman was endowed with manly strenght, manly courage and a manly spirit, all her charm would vanish...” .

Influenţa acestor idei şi idealuri asupra spaţiului românesc a fost una notabilă. Pornind de la exemplele personale ale fiilor de boieri în prima jumătate a secolului al XIX-lea şi ajungând la înfiinţarea şcolilor de gimnastică în numeroase oraşe ale ţării, toate ne demonstrează interesul pe care elita şi creatorii statului român modern l-au acordat acestui aspect. Este uşor de înţeles dacă luăm în considerare faptul că „manly beauty was a sign of moral worth. [...] The male body, beauty and morals are linked once more. Together they symbolize manly courage and a manly spirit” .

Iar pentru că ideea de curaj era strâns legată de cea de onoare, secolul al XIX-lea a cunoscut răspândirea unei practici, devenită cu timpul o modă- duelul. Societatea românească nu a întârziat să adopte şi acest obicei, practicând intens „sportul onoarei”.

Conceptul modern de masculinitate se constituise în opoziţie absolută cu cel de feminitate dar pentru a se defini avea nevoie de asemenea şi de o imagine „a duşmanului”, pentru ca, prin şi din comparaţia cu acesta trăsăturile sale să capete coerenţă şi vizibilitate. Naţiunea modernă va considera ameninţarea cea mai mare ca venind din interiorul propriei societăţi şi nu din exterior. Ceea ce putea submina construcţia naţională se afla chiar în rândurile cetăţenilor săi şi provoca o anxietate mult mai puternică decât duşmanii provenind din alte state.

Iar pericolul major va fi interpretat ca având principala sursă în sexualitate, cei care nu se încadrau în definiţia socială a „normalităţii” devenind „duşmanii naţiunii”. Procesul de marginalizare a masculinităţilor contestate sau a celor care contestau prin sexualitatea lor stereotipul masculin va cuprinde domenii dintre cele mai diverse, legate însă prin numitorul comun al naţionalismului. Nu de puţine ori medicii şi legiuitorii epocii vor colabora îndeaproape pentru a identifica şi izola ceea ce ei percepeau drept ameninţări la adresa fundamentului societăţii-familia. Aceasta va reprezenta de altfel în cele mai multe cazuri tocmai „tratamentul” recomandat pentru vindecarea celor atinşi de forme „deviante” de sexualitate.  .

Înţelegem atenţia acordată studierii cauzelor homosexualităţii dacă ţinem cont de faptul că aceasta era o formă non-procreativă de sexualitate iar o naţiune puternică era o naţiune numeroasă. Starea de sănătate a cetăţenilor era la fel de importantă ca şi numărul lor. Acesta a fost principalul motiv pentru care secolul al XIX-lea a definit în numeroase studii, mai mult sau mai puţin ştiinţifice, ceea ce a devenit spaima fin de siècle, şi anume, conceptul de „degenerare”. Teama de degenerare va fi legată de sexualitate şi de masculinitate în lucrări de igienă socială sau chiar în tratate medicale. Faptul este evident şi în identificarea drept trăsături ale degenerării pe de o parte în homosexualitate iar pe de altă parte în caracteristici considerate ca fiind specifice femeilor. Aşa-zisa „efeminare” sau ştergerea barierei clare ce făcea distincţia între cele două genuri va fi de altfel unul dintre elementele care vor determina exacerbarea ideii de masculinitate. Necesitatea demonstrării acesteia, în condiţiile perceperii unei ameninţări la adresa sa, explică şi entuziasmul cu care a fost primită vestea izbucnirii Primului Război Mondial. Noul tip de război şi armamentul folosit, care nu presupunea lupta exclusivă corp la corp ci distrugea de la distanţă şi într-o mult mai mare măsură decât orice existase până atunci va submina însă chiar esenţa interpretării şi reprezentării masculinităţii.

Secolul al XIX-lea a fost o perioadă din care paradoxurile nu au lipsit şi în timpul căreia romantismului a coexistat împreună cu Realpolitik-ul. Parafrazând cuvintele lui Simone de Beauvoir am putea afirma că, în secolul al XIX-lea: „Nu te naşti ci devii bărbat”. Genul este cel care hotărăşte locul şi rolul fiecărui individ într-o societate fundamentată pe antiteza feminin-masculin iar conceptul modern de masculinitate, luând forma unui stereotip se împleteşte şi totodată contribuie la formularea ideologiei naţionale..

În acelaşi timp, într-un secol care a inventat termenul de „privacy”, viaţa privată a individului a cunoscut importante limitări şi nu de puţine ori pentru  interesul general, interesul particular a fost sacrificat. Iar oamenii „veacului cel lung” au făcut deseori acest sacrificiu bucuroşi şi cu toată convingerea deoarece blamul societăţii era cel mai temut iar încălcarea normei sociale era aspru sancţionată.

Sursă de legitimare şi de control a unei societăţi asupra ei însăşi, şi totodată fundament a celei mai influente ideologii a secolului al XIX, stereotipul masculin a rămas, de-a lungul perioadei studiate, simbolul trăit al modernităţii europene.

Lucrarea completă în documentul ataşat.

Ataşamente:

Fişier	Descriere	Mărime fişier
Barbati si masculinitate in Romania moderna-Cosma Daniela (1).doc		3963 kB