Marșul “Împreună pentru siguranța femeilor!” 14 octombrie 2017
Sâmbătă, 14 octombrie, de la ora 15.00, organizăm Marșul „Împreună pentru siguranța femeilor!”. Pornim de la Piața Universității, lângă Parcul Colțea, spre Muzeul Antipa.
Event Facebook: https://www.facebook.com/events/495957484112761/
SIGURANȚA E UN DREPT FUNDAMENTAL. SIGURANȚA E O NEVOIE VITALĂ
HAIDEȚI LA MARȘ!
Pentru că în fiecare zi suntem martori la diferite forme de agresiune asupra femeilor, agresiuni care nu sunt sancționate nici de comunitate, nici de statul român. Femeile sunt prizonierele unei culturi a violenţei în care victimele sunt sistematic decredibilizate, blamate şi stigmatizate.
Pentru că 1 din 4 femei din România a fost agresată fizic sau sexual de partenerul său (FRA, 2014);
Pentru că 25% din omoruri au avut loc în familie în 2015 (cf. datelor Ministerului Public);
Pentru că 90% dintre victimele care cer ordin de protecție sunt femei;
Pentru că nu există încă ordinul de protecție de urgență care să fie emis de polițist imediat după ce a avut loc cazul de violență, care să ofere siguranță imediată victimelor;
Pentru că în prezent doar 34 de agresori sunt condamnați definitiv în raport cu 18.683 de fapte de violență în familie (Art. 199, Cod Penal) sesizate în 2016
Pentru că fiecare acțiune de condamnare a violenței împotriva femeilor ne aduce mai aproape de o lume în care femeile trăiesc în siguranță.
Pentru că sexismul, rasismul, clasismul, homofobia sunt încă obstacole cu care trebuie să se confrunte femeile atunci când vor să reclame agresiunile și abuzurile;
Pentru că vrem să ne arătăm solidaritatea față de toate femeile care au fost sau sunt nevoite să supraviețuiască violenței;
Pentru că ne pasă și nu mai acceptăm să fim complici cu agresorii prin tăcere;
Pentru că vrem să denunțăm public violența asupra femeilor și să condamnăm comportamentul agresorilor;
Adauga un comentariu