De 8 Martie sărbătorim femeile. Ni se oferă flori, mărţişoare, reduceri la cosmetice, la coafor, haine. Ne străduim să ne facem frumoase, ieşim în oraş, ne simţim speciale. Când ajungem acasă mirajul dispare: trebuie să spălăm vasele. Şi să facem curăţenie. Zi de zi, aceeaşi rutină. Ore în şir.
Gătit-spălat-vase-spălat-rufe-călcat-strâns-gunoiul-teme-cu-copiii-povestea-de-noapte-bună-oboseală-adormit-buştean-pe-canapea-cu-tv-aprins.
Sau variaţiuni pe aceeaşi temă. Ideea principală o simţim cu toatele: epuizare, stres, oboseală. Pentru unele dintre noi, se adaugă şi efortul de la serviciu. Pentru altele, rămâne doar această muncă, invizibilă, neapreciată, neplătită.
Ce-ar fi să intrăm în grevă? Să refuzăm să mai facem singure această muncă. Să refuzăm exploatarea. Hai să cerem răspicat parteneriat în viaţa privată, prin non-acțiune!
Indiferent dacă avem un serviciu sau nu, acasă muncim singure.
În cuplurile heterosexuale, munca domestică este realizată de femei într-o proporţie covârşitoare de peste 80%.
Munca domestică a femeilor este invizibilă. Nu-i aşa că este atât de normal şi natural să fie făcută de femei încât nici nu ne gândim la asta? Consumul mental, stresul, oboseala sunt la fel de invizibile. Munca domestică nu este niciodată definită. Ce înseamnă „să faci curat”? Sau „a avea grijă de un copil”? Foarte multe sarcini pe care le facem automat, fără să ne gândim la ele cu adevărat: cât timp ne ocupă, cât efort, câte resurse, ce buget, ce altceva am putea face în acel timp?