Drepturile femeilor la servicii de sănătate reproductivă în timpul pandemiei - Scrisoare către Ministerul Sănătații
Fotografie preluată de la Ana Măiță, Asociația Mame pentru Mame
Stimate Domnule Ministru,
Ne adresăm dvs. cu solicitarea expresă de a analiza și a decide cât mai urgent cu privire la trei direcții de servicii de sănătate esențiale pentru sănătatea reproductivă și sexuală a femeilor din România:
● accesul gravidelor la consultații și tratamente;
● facilitarea hrănirii nou-născuților (la termen sau prematuri), cu lapte matern, atât a celor născuți de mame cu diagnostic confirmat sau suspectat de Covid-19, cât și a celor cu mame sănătoase;
● accesul femeilor la întreruperile de sarcină, la cerere (avortul la cerere, în termenul legal de 14 săptămâni).
Prin Ordinul 74527/23.02.2020 al Comandantului Acțiunii pentru situația de urgență s-a stabilit suspendarea intervențiilor chirurgicale și a altor tratamente spitalicești care nu reprezintă urgență, precum și a consultațiilor programate/programabile în structurile ambulatorii.
Prin Ordinul 74553/07.04.2020 al Comandamentului Acțiunii pentru situația de urgență s-a stabilit suspendarea intervențiilor care nu reprezintă urgență, precum și a consultațiilor și tratamentelor care pot fi reprogramate sau sunt programabile să se extindă în toate structurile ambulatorii, atât publice, cât și private.
Aceste decizii au afectat posibilitatea femeilor din România de a avea parte de o supraveghere completă a sarcinilor, dar și de a efectua întreruperi de sarcină, la cerere, în unitățile medicale publice și private.
Adauga un comentariu