RAPORT: Femeile candidate în alegerile parlamentare din 11 decembrie 2016
Raport realizat de: Tudorina Mihai, Asociația Front
Culegerea datelor: Carmen Radu, Asociația Front
Coaliția pentru Egalitate de Gen
Femeile constituie aproape o treime din candidații în alegerile parlamentare din 2016 (29%), după cum reiese din analiza realizată asupra listelor de candidați depuse de partidele politice pentru alegerile parlamentare din 11 decembrie 2016. (Sursa datelor: BEC)
În analiză au fost incluse listele formațiunilor politice care au înregistrat liste de susținători la nivel național (11 partide), precum și candidații independenți. Nu au fost analizate listele partidelor cu candidați în câteva circumscripții (precum Partidul Verzilor, PACT, BUN, Partidul Vrancea Noastră ș.a.) și nici listele depuse de către organizațiile cetățenilor aparținând minorităților naționale.
Ponderea femeilor candidate pentru cele 11 partide analizate este:
- 28% pentru Camera Deputaților
- 32% pentru Senat
Ponderea femeilor candidate pentru toate partidele și toate organizațiile cetățenilor aparținând minorităților naționale este:
- 27% pentru Camera Deputaților
- 29% pentru Senat
Nu s-a putut include în analiză gradul de eligibilitate pentru candidaturile femeilor, întrucât nu există date publice cu privire la estimarea pozițiilor eligibile ale partidelor. Este posibil ca multe femei să fi fost trecute pe liste numai pentru a respecta legea privind reprezentarea ambelor sexe.
Semnalăm lipsa de transparență și neimplicare a instituțiilor publice în a oferi date segregate pe gen cu privire la candidații în alegerile legislative din 11 decembrie. Este de asemenea scandalos faptul că Biroul Electoral Central publică pe pagina sa documente în format excel și nu are o bază de date care să permită căutarea online a candidaților în funcție de circumscripție, partid și în funcție de sexul feminin/masculin al candidatului/ei. Am solicitat BEC aceste date și singurele documente care ne-au fost transmise sunt cele disponibile pe pagina web, din care lipsesc informațiile solicitate.
Nu în ultimul rând, este îngrijorător că în mai multe circumscripții din țară a fost încălcată legea electorală, care obligă partidele ca pe listele de candidați să existe reprezentarea ambelor sexe(cel puțin o femeie/cel puțin un bărbat) iar acest fapt nu a fost semnalat de nici o instituție publică până în acest moment.
Adauga un comentariu