Asociaţia Front/Feminism Romania adoptă documentarul "Coups de Foudre" în cadrul festivalului One World Romania
Festivalul internaţional One World Romania revine în perioada 21-27 martie la Bucureşti. Cea de-a noua ediţie va aduce în atenţie 60 de filme documentare – proaspete, pline de emoţie, presărate pe alocuri cu cinism şi cruzime, dar şi cu doze mari de empatie şi umor. Filmele din cadrul One World Romania 2016 sunt împărţite în nouă secţiuni tematice – "Cabinetul de criză al Europei", "Valiza de refugiaţi", "Focus: Orientul Apropiat", "Drepturi şi strâmbe", "Ochiul vânăt al dragostei noastre", "Trăim ca să muncim?", "Dincolo de cămaşa de forţă", "Delicatessen" şi "Kinedok" şi vor fi proiectate la Cinema Eforie, Cinema Union, Cinema Elvire Popesco si Hollywood Multiplex (Vitan).
Ca în fiecare an, One World Romania reia iniţiativa "Adoptă un Documentar" prin care promovează cauze ce ţin de încălcarea drepturilor omului. Asociaţia Front/Feminism Romania s-a alăturat iniţiativei adoptând filmul "Coups de Foudre” din secţiunea "Ochiul vânăt al dragostei noastre".
Coups de Foudre (trailer| descriere)
Cinci femei tinere ale căror traiectorii de viaţă le-au adus într-un adăpost prezintă cinci poveşti de dragoste dramatice. Pe rând, fiecare oferă o relatare cronologică a procesului prin care relaţia sa romantică s-a degradat din cauza violenţei partenerului masculin. Ce rămâne de reţinut e faptul că persoana abuzată nu e niciodată vinovată pentru violenţa agresorului. Toţi cei care se descoperă în astfel de situaţii trebuie să ceară ajutor. Pentru că acest ajutor există, la nivel instituţional, în fiecare ţară şi pentru că nimeni nu trebuie să trăiască temându-se de persoana pe care o iubeşte.
Program proiectii: joi 24 martie, ora 18:00, Cinema Union | sâmbătă 26 martie, ora 16:00, Cinema Elvire Popesco
Fiecare proiectie va fi urmata de o discutie cu publicul.
Vă aşteptăm!
Adauga un comentariu