De ce tac femeile

De Ela Crăciun, Asociația Front

Discurs rostit la începutul Marșului "Împreună pentru Siguranța Femeilor", 19 octombrie 2019, București

Vorbind despre violența împotriva femeilor, de multe ori apare întrebarea, dacă femeile sunt agresate, de ce nu vorbesc, de ce stau. De ce tac ?

Așa că astăzi vreau să vă vorbesc despre tăcere.

Tăcerea nu este doar absența cuvintelor. Tăcerea nu este mereu liniște și pace. Tăcerea nu este doar despre persoana care tace.

Tăcerea, când vorbim despre violența de gen, este de multe ori frică. Este abuz și complicitate.

Tăcerea este de fiecare dată când ridiculizăm o femeie… pentru că este slabă, puternică, prea feminină, nefeminină, gălăgioasă, provocatoare. Tăcerea este construcția istorică a femeii ca « prea emotivă », « isterică », exagerată, nerațională, dar și ca neapărat supusă și pe placul celorlalți. Tăcerea este credința că vorbele unei femei nu sunt adevărate…pentru că nu sunt « raționale ».

Tăcerea este fiecare polițist – sau doctor, sau judecător – care râde de o femeie agresată, care desconsideră agresiunea, care o întreabă ce a făcut să provoace EA agresorul. Care nu o cred când ea SPUNE că a fost agresată.

Tăcerea este când comunitatea vede abuzul și tace, când cu toții știm o femeie agresată și totuși..alegem tăcerea. Când comunitatea vede abuzul și nu crede femeia : sigur nu a fost o soție bună ; sau o fiică ascultătoare ; sigur l-a provocat. Tăcerea este când agresiunea este justificata, când respectabilitatea bărbatului e mai importantă decât viața femeii: « e un vecin bun, un bărbat muncitor ! Ne dă mereu bună ziua. »

Tăcerea este rufele murdare se spală în familie – rufele, murdare de sânge. Atunci când familia este mai importantă decât viața unui membru al ei.

Tăcerea de asemenea, nu e mereu doar tăcerea femeilor agresate. Tăcerea este și atunci când autoritățile tac pe când femeile abuzate urlă după ajutor. Când o femeie trebuie să fugă-n miezul nopții din casa împărțită cu agresorul, dar autoritățile dorm – cu ușa închisă.

Tăcerea este când considerăm furia o condiție intrinsecă a masculinității – și exclusivă ei. Construim tăcerea și când spunem și impunem ideea că emoțiile sunt ceva slab – dar și..feminin ; și că nu pot aparține unui bărbat adevărat decât sub forma furiei și a violenței. Când ridiculizăm explorarea emoțiilor de forme non-violente și bazate pe empatie și afecțiune sau când ridiculizăm bărbații pentru vulnerabilități umane precum tristețea. Când ridiculizăm bărbații care nu performează figura construită, imperativă a bărbatului heterosexual atotputernic și dominant.

Când încurajăm violența. Când o facem.

Suntem cu toții parte din acest regim al tăcerii – unii cu mai multă putere ; dar toți responsabili. Putem alege să fim indiferenti în continuare. Temători. Ignoranți. Putem alege să fim cinici. Defensivi. Dar nimeni nu va câștiga din asta.

Propunerea noastra feministă este una de non violență radicală și de solidaritate colectivă. Iar în spiritul acestei idei, vă invităm să rupeți asumat acest ciclu al violenței și al tăcerii, iar astăzi, vă invităm să faceți multă, multă gălăgie.

Nu vom fi reduse la tăcere.

0
0
0
s2sdefault
powered by social2s