Flashmob: Opriți cenzura! Avem dreptul la educație liberă!

Joi, 18 iunie, ora 18:00, veniți la un flashmob în fața Palatului Cotroceni, ca să-i cerem președintelui Klaus Iohannis să nu promulge amendamentul la Legea Educației Naționale prin care se interzic referințele la identitatea de gen și teoria de gen în școli, universități și alte spații destinate educației și formării profesionale.

Proiectul de lege inițiat de teologul Vasile Cristian Lungu, senator PMP, interzice predarea noțiunilor care explică că genul este o construcție socială, fiind diferit de sexul biologic cu care oamenii se nasc. Mai mult, în cazul persoanelor transgender, identitatea de gen nu este aceeași cu sexul atribuit la naștere.

DISTINCȚIA DINTRE SEX ȘI GEN
Distincția dintre sex și gen este un concept demonstrat științific și consacrat în științele sociale, medicină și psihologie. Aceste noțiuni în spațiul educațional și academic sunt esențiale pentru a înțelege experiențele femeilor și experiențele persoanelor transgender și pentru a preveni și combate discriminarea de gen.
În schimb, discuțiile despre gen sunt instrumentalizate politic de către mișcările ultraconservatoare, cu scopul de a restrânge drepturile femeilor și ale persoanelor LGBTQ, în special drepturile persoanelor trans.

STOP FUNDAMENTALISMULUI RELIGIOS!
Forțe ultraconservatoare și fundamentalist religioase au câștigat teren în țări ca Ungaria, Bulgaria, Polonia și SUA, unde au închis școli și universități din domeniul social legate de feminism, egalitate de gen și LGBTQ. Ele încep să aibă o influență din ce în ce mai mare și în România.

Ne opunem categoric prevederilor acestei legi, care reprezintă un pericol pentru siguranța atâtor femei și persoane transgender, cât și pentru dreptul tinerilor la educație. Într-o Românie homofobă, transfobă, sexistă, în care viețile fetelor și femeilor sunt constant puse în pericol, în care violența și abuzul sunt normalizate și cultivate, în care agresiunea e parte din istoria socială, ne revoltă asemenea legi prin care educația de gen este brutal anulată. Asemenea legi distrug cadre educaționale și anulează orice gândire critică.

CE FACEM LA FLASHMOB
Vom aduce fiecare coli A4, A2 sau pancarte cu mesaje scrise de mână sau tipărite pe care le lăsăm la intrarea în Palatul Cotroceni (partea dinspre Leu), păstrând distanțarea socială. Nu uitați să purtați masca de protecție!

Prin acest gest simbolic îi cerem Președintelui să întoarcă la Parlament această lege care contravine principiilor constituționale ale nediscriminării, cât și reglementărilor europene și multor convenții internaționale asumate de România - mai ales Convenția de la Istanbul, care joacă un rol esențial în combaterea violenței de gen.

România este abia la începutul drumului pentru egalitate de gen și respectarea drepturilor femeilor și minorităților sexuale. Nu acceptăm niciun pas înapoi!

Haideți să nu cedăm obscurantismului, bigotismului și forțelor retrograde!

SEMNAȚI PETIȚIA
Totodată, vă invităm să semnați o petiție online, aici: https://bit.ly/3hDdkas

0
0
0
s2sdefault
powered by social2s