Expoziție foto-video: 10 ani de acțiuni feministe în stradă

 
Program de vizitare: 5 – 19 mai 2022, între orele 16:00 – 20:00, de miercuri până duminică
Locație: Galeria ARTHUB, str. General Constantin Budișteanu nr. 10, sector 1, București
Vă așteptăm în luna mai la o călătorie în trecutul nostru protestatar, să (re)descoperim imagini și emoții din ultimii 10 ani de acțiuni civice feministe în stradă! ✊
De la proteste și marșuri până la performance-uri și flashmob-uri, expoziția rememorează acțiuni civice din București, Cluj-Napoca, Sibiu, Iași, Brașov, Timișoara, Giurgiu, Valea Seacă, Alba-Iulia, Târgoviște. 🗺️
📢 În ultimii 10 ani, femeile din România au revendicat spațiul public pentru a atrage atenția asupra problemelor cu care se confruntă:
🛑 violența domestică și violența sexuală
⛔restrângerea dreptului la avort
🏫lipsa educației sexuale în școli
⁉️ interzicerea referirilor la gen în școli
⭕ discriminarea fetelor și femeilor rome
⛔incriminarea muncii sexuale
Au fost organizate inclusiv manifestații de solidarizare cu femeile din Spania, Polonia, Turcia, Bulgaria. Lupta feministă nu are granițe♀️
Imaginile expoziției sunt însoțite de textele originale ale manifestelor de la fiecare acțiune. Veți putea citi apeluri la solidarizare, scandări, luări de poziții, mărturii emoționante, cerințe către autorități și societate.
❤️Sloganuri care s-au auzit în stradă - 𝘾𝙧𝙚𝙙𝙚𝙩𝙞-𝙣𝙚, 𝙉𝙪 𝙚𝙨𝙩𝙞 𝙨𝙞𝙣𝙜𝙪𝙧𝙖, 𝗦𝗼𝗹𝗶𝗱𝗮𝗿𝗶𝘁𝗮𝘁𝗲, 𝘀𝗮 𝗻𝗲 𝘂𝗻𝗶𝗺 𝘁𝗼𝗮𝘁𝗲!, 𝘾𝙖𝙙𝙚 𝙪𝙣𝙖, 𝙘𝙖𝙙𝙚𝙢 𝙩𝙤𝙖𝙩𝙚, 𝗗𝗲 𝟴 𝗠𝗮𝗿𝘁𝗶𝗲 𝘀𝗲 𝗹𝘂𝗽𝘁𝗮!, 𝘾𝙤𝙧𝙥𝙪𝙡 𝙢𝙚𝙪, 𝙖𝙡𝙚𝙜𝙚𝙧𝙚𝙖 𝙢𝙚𝙖 sunt reamintite în cadrul expoziției, prin imagini și texte.
Expoziția surprinde doar o parte din acțiunile civice feministe din ultimii 10 ani, cele realizate în stradă sub formă de adunări publice. Multe alte numeroase intervenții s-au desfășurat în comunități, școli, locuri de muncă sau în cadrul unor întâlniri, dezbateri și mese rotunde cu autorități și alți factori interesați sau au luat forma unor luări de poziție, petiții și propuneri de politici publice.
📈 Acțiunile în stradă sunt vârful de iceberg al mobilizărilor civice pentru 𝐝𝐫𝐞𝐩𝐭𝐮𝐫𝐢𝐥𝐞 𝐟𝐞𝐦𝐞𝐢𝐥𝐨𝐫 și 𝐞𝐠𝐚𝐥𝐢𝐭𝐚𝐭𝐞 𝐝𝐞 𝐠𝐞𝐧 din ultimii ani, partea vizibilă a multor altor eforturi pentru a aduce pe agenda publică probleme până nu demult tabu. Lor li se adaugă și acțiunile din zona artei și culturii, din ce în ce mai numeroase, situate uneori în avangarda revendicărilor feministe, din literatură, teatru, film, muzică, artă contemporană etc., dar și activitatea intensă din sfera academică.
Culegerea imaginilor și textelor incluse în cadrul expoziției s-a realizat în baza arhivelor proprii – organizatoarele fiind parte la multe din manifestațiile publice surprinse de expoziție, dar și prin contribuțiile altor persoane participante, care ne-au trimis fotografii și filme. Vă mulțumim! 🙏
_____
Organizare expoziție: Tudorina Mihai și Carmen Radu
Cu sprijin de la: Mădălina Brândușe, Nona Șerbănescu, Claudiu Pătruțoiu, Daniela Drăghici, Aldesa Lican, Ela Crăciun, Delia Bădoi.
Mulțumim tuturor celor care au contribuit cu foto și video!
Mulțumim galeriei ARTHUB pentru găzduire, în special Nonei Șerbănescu și Elenei Andrei care ne-au fost alături și ne-au ajutat.
_____
Evenimentul face parte din proiectul „EGALIS: Egalitate de gen prin schimbare socială și educație”, derulat de Centrul Parteneriat pentru Egalitate, în parteneriat cu Asociația Front, Societatea Cultural Științifică de Analize Feministe AnA (AnA), Asociația Centrul de Acțiune pentru Egalitate și Drepturile Omului (ACTEDO), Asociația PLURAL și Asociația SEXUL vs BARZA, cu sprijinul financiar Active Citizens Fund România, program finanțat de Islanda, Liechtenstein și Norvegia prin Granturile SEE 2014-2021.
Lucrăm împreună pentru o Europă incluzivă!
0
0
0
s2sdefault
powered by social2s