COMUNICAT DE PRESĂ

Mai multe organizaţii feministe şi pentru promovarea drepturilor femeilor vor organiza luni 25 noiembrie începând cu ora 17.30, în Piaţa Unirii din Bucureşti, un eveniment stradal cu prilejul Zilei Internaţionale pentru Eliminarea Violenţei asupra Femeilor.

„Indiferenţa hrăneşte violenţa” este sloganul cu care activistele pentru drepturile femeilor vor să atragă atenţia că diversele forme de violenţă cu care femeile se confruntă acasă, pe stradă, la muncă şi în alte spaţii continuă să rămână un subiect tabu, ținut sub tăcere în spațiul public şi insuficient asumat și sancționat de autorităţile Statului. Instituțiile cu atribuții în domeniu nu acţionează suficient pentru sancționarea celor vinovați de acte de violență împotriva femeilor, nu au o strategie coerentă de prevenire şi combatere a fenomenului și nu alocă resurse pentru protecția și recuperarea victimelor.

Violența domestică, violența sexuală, hărțuirea sexuală şi alte forme de violenţă sistemică ca rasismul, homofobia, sărăcia, limitarea libertății de reproducere și accesul neadecvat la servicii de sănătate sunt câteva din nedreptățile care îngrădesc viețile femeilor în mod special.

„Fiecare femeie este pe cont propriu. Agresorul, în schimb, primeşte constant câte o mână de ajutor. De la judecătorul care nu emite ordin de protecţie în timp util. De la tribunalul care decide să lase violatorii în libertate. De la poliţistul care nu intervine corespunzător. De la statul român care nu este în stare să asigure adăposturi şi centre de asistenţă. De la Legea Medierii care va oferi agresorului şansa nesperată de a-şi cumpăra nevinovăţia. De la jurnalistul care face rating pe seama violenţei, prezentând-o drept divertisment. De la toţi cei care râd în hohote la bancuri cu viol. De la toţi cei care gândesc « a meritat-o, sigur a făcut ea ceva ». De la rudele, vecinii şi prietenii care sfătuiesc femeia să-l ierte ca să nu se facă ea de ruşine” - se arată în manifestul evenimentului.

Lista de cereri ale organizaţiilor nonguvernamentale:

  • Statul trebuie să transmită un semnal de toleranţă-zero în ceea ce priveşte violenţa asupra femeilor.
  • Statul român să ratifice de urgenţă Convenţia de la Istanbul (Convenția Consiliului Europei pentru Combaterea Violenței împotriva Femeii și a Violenței Domestice).
  • Poliţia, Justiția şi sistemul medical să fie instituţii de suport real pentru victime. Reprezentanţii instituţiilor trebuie să trateze victimele cu demnitate şi profesionalism pentru a le încuraja să aibă încredere să raporteze agresiunea și să depună plângeri penale.
  • Siguranţa victimei să fie axa prioritară pentru toate instituţiile şi în toate politicile de combatere şi prevenire a violenţei asupra femeilor. Bugetarea adecvată a politicilor publice privind prevenirea și combaterea violenței asupra femeilor.
  • Protecţie reală şi imediată pentru femeile care sunt victime ale violenței domestice prin emiterea şi aplicarea ordinului de protecţie în regim de urgenţă. Agresorul trebuie dat afară din casă! Crearea de adăposturi, centre de urgenţă, centre de consiliere juridică şi psihologică.
  • Înfiinţarea la nivel naţional a unei linii telefonice unice, de urgenţă, non-stop pentru asistenţa imediată a femeilor care sunt victime ale violenței.
  • Gratuitate la eliberarea certificatului medico-legal pentru victimele violului, violenţei în familie şi ale altor forme de violență.
  • Eliminarea tuturor formelor de violență asupra femeilor din infracțiunile aflate sub incidența Legii Medierii. Obligativitatea informării asupra medierii şi, mai ales, medierea în sine, dau încă un semnal de permisivitate faţă de o faptă penală gravă şi i se creează agresorului condiţii legale să scape de pedeapsă.
  • Înfiinţarea de centre de urgenţă pentru victimele violului şi formarea unui personal specializat în problematica agresiunilor sexuale care să acţioneze în interesul victimelor, prin consiliere psihologică şi consiliere legală.
  • Violatorii să nu fie cercetaţi în stare de libertate şi să fie monitorizați ulterior ispăşirii pedepsei.
  • Să se acorde atenție sporită discursului public discriminator, limbajului motivat de ură și violenței fizice cu care se confruntă femeile cele mai marginalizate și vulnerabilizate: femei rome și din alte grupuri etnice minoritare, femei sărace, femei LBTQ, femei cu dizabilități, lucrătoare sexuale, mame singure, vârstnice, minore din centrele de plasament ș.a.
  • Persoanele aflate în funcții publice, care susțin măsuri extremiste, cum au fost unele declarații privind sterilizarea femeilor rome și a celor sărace, să fie demise.
  • Pedepse aspre pentru traficanţii de persoane în scopul exploatării sexuale, o strategie reală pentru diminuarea prostituţiei şi programe eficiente de protecţie pentru victime.
  • CNA să găsească mijloacele legale pentru stoparea difuzării de emisiuni care degradează femeile, promovează o cultură a violenţei şi transformă violenţa în divertisment.

Mitingul „Indiferenţa hrăneşte violenţa” va fi continuat începând cu ora 18.30 de un eveniment dedicat comemorării victimelor violenţei în familie organizat la iniţiativa Fundaţiei Sensiblu şi a Asociaţiei Transcena. Ziua Internaţională pentru Eliminarea Violenţei asupra Femeilor va fi marcată prin evenimente similare în marile oraşe din ţară.

Manifestaţiile publice din 25 noiembrie vor deschide seria de evenimente din campania „16 zile de activism pentru eliminarea violenţei asupra femeilor”. Pe parcursul celor 16 zile vor avea loc dezbateri, ateliere, piese de teatru, campanii de informare şi alte acţiuni care vor viza creşterea gradului de conştientizare şi de înţelegere în rândul publicului a diferitelor manifestări ale formelor de violenţă asupra femeilor.

Organizatori: Asociaţia Front, Centru Feminist „Sofia Nădejde”, Centrul Filia, Asociaţia pentru Libertate şi Egalitate de Gen (A.L.E.G.),  E-Romnja (Asociaţia pentru Promovarea Drepturilor Femeilor Rome) şi Societatea de Analize Feministe AnA.

Event: https://www.facebook.com/events/546579812102951/?source=1


0
0
0
s2sdefault
powered by social2s
 

Rețeaua VIF

Ghid pentru victimele violenței sexuale

Discriminari Urbane

Asistență și consiliere pentru violență domestică nonstop și gratuit la 0800 500 333

 

Violență domestică
Educaţie sexuală
Reclamă discriminarea