Aceeaşi senzaţie sufocantă, neliniştitoare mi-a provocat, până la un punct, romanul „FEM” al Magdei Cârneci. Am avut de-a face cu un text permeat până la cele mai intime resorturi şi mecanisme de un lirism dezlănţuit, de o formă de limbaj metaforic generalizat, care îndeamnă la o perpetuă lectură printre rânduri, care dă mereu de înţeles că semnele de pe foaie nu sunt finalităţi, sunt doar deschideri, că mesajul nu e acolo, e altundeva, e peste tot, şi cartea nu e decât un fel de indicator rutier spre Tot. La un anumit nivel textul spune foarte clar acest lucru; modul în care romanul e structurat – imagini înrămate de interludii adresate unei anume prezenţe masculine – conduce spre o concluzie oarecum didactică: „Dragule, încearcă să-ţi provoci contactul cu inteligenţa asta misterioasă ascunsă în adâncul şi înaltul trupului tău. Dacă eu pot, poţi şi tu, acum ştii că se poate. Acum ştii că asta e calea spre Realitate.”

sursa: revistaechinox.ro

fragment din roman: suplimentuldecultura.ro

0
0
0
s2sdefault
powered by social2s