Ce este ACADEMIA BOEMĂ?

Trăim într-o lume a paradoxurilor. Când spunem mediu academic, ne imaginăm un spaţiu rigid, ultra-raţional, sterp, rupt de cotidian, ferecat într-un „turn de fildeş” al teoriilor. Iar când spunem boemă ne gândim la domeniul artistic, şi el rupt de lume, dar la cealaltă extremă, caracterizat prin naivitate, visare, iraţional, excese, dezordine, melancolie, ferecat de asemenea într-un alt „turn de fildeş”. Centrul FILIA îşi propune cu acest proiect de dezbateri culturale să ne convingă pe toţi să coborâm din turnurile noastre de fildeş, reale sau închipuite, pentru a ne întâlni la o cafea şi a ne cunoaşte mai bine, pentru a depăşi preconcepţiile despre aceste lumi aparent antinomice – academic vs artistic.

Trăim cu sentimentul că zi de zi trec pe lângă noi oameni frumoşi, pe care nu avem răgazul să îi descoperim. Ne plângem tot timpul că spaţiul public nu ne oferă modele feminine veritabile, ci doar femei-obiect, însă uităm adesea că ţine de noi să alegem altceva şi să ne cultivăm alte modele, pe care le avem în jurul nostru din plin. Ne propunem astfel ca o dată pe lună să invitam la o cafea câte o femeie care s-a remarcat în domeniul său, care ne inspiră, şi în faţa căreia să reînvăţăm să facem exerciţii de  recunoştinţă şi apreciere. Considerăm că aceasta este o nevoie atât a noastră, a celor din mediul academic, cât şi a femeilor extraordinare care merită să îşi cunoască admiratorii.

A treia ediţie a Academiei Boema va fi dedicată descoperirii femeilor fascinante care se ascund după coperţi – scriitoarelor interbelice din România. Bianca Burţa-Cernat este cea care ne va ghida şi ne va prezenta tabloul unei literaturi ascunse nouă până acum, literatura scrisă de femei. Ce este special la „Fotografii de grup cu scriitoare uitate” este tandreţea şi totodată, spiritul critic cu care aceste scriitoare sunt analizate şi prezentate, creând o imagine cât mai completă a unor ani şi a unor pagini  omise de istoria literară românească. Alături de Bianca Burţa-Cernat, vă invităm să admiraţi şi voi aceste scriitoare, încercând în mod empatic să înţelegem tumultul acelor ani: emanciparea femeilor din România, erotismul acelei vremi, intrigile literare, scrisul ca metodă de evadare din sistemul patriarhal.

Despre Bianca BURŢA-CERNAT

Bianca Burţa-Cernat (n. 13 aprilie 1979, Cîmpulung-Muscel) a absolvit Facultatea de Litere a Universităţii din Bucureşti, la secţia Română-Franceză (2002), şi Masteratul de Literatura română contemporană, în cadrul aceleiaşi facultăţi (2003). Este doctor în Filologie (2011) cu distincţia summa cum laude − titlu acordat în urma susţinerii unei teze intitulate Afirmarea Scriitoarei în literatura română. Proza feminină interbelică. Din 2004 susţine, ca asistent asociat, seminarii de Istoria literaturii române la Facultatea de Litere a Universităţii Bucureşti, iar din 2010 colaborează, în calitate de cercetător asociat, la proiectul Cronologia vieţii literare româneşti. 1990-2000 iniţiat de Institutul de Istorie şi Teorie Literară ,,G. Călinescu”. Este redactor la Editura Cartea Românească şi colaborator permanent al revistei Observator cultural.

0
0
0
s2sdefault
powered by social2s