Medi Dinu a împlinit recent 104 ani. Un fenomen biologic şi o vocaţie artistică manifestată şi ea pe aproape opt decenii.

La Galeria “Simeza”, 40 de lucrări, mai ales acuarele, dar şi câteva desene şi uleiuri, celebrează o artistă care a studiat cu Ipolit Strâmbu şi Alexandru Steriadi şi care este, în acelaşi timp, contemporana noastră. O expoziţie organizată de Fundaţia HAR, în cadrul programului "Restituiri", în colaborare cu Uniunea Artiştilor Plastici din România, ce va fi deschisă până în 21 februarie.

Peisaje şi câteva portrete din anii '30 şi din anii '80 stau mărturie unei sensibilităţi nealterate şi a unei viziuni artistice de mare sensibilitate, dincolo de curente sau de mode.

Medi Dinu aparţine unei excepţionale generaţii de femei-pictor din arta românească interbelică, a căror creaţie surprinde prin acuitatea receptării lumii înconjurătoare şi prin prospeţimea notaţiei. Elevă, la Şcoala de Artă din Bucureşti, unde a fost colegă de an cu Lena Constante, Zoe Ricci şi Lili Pancu, tânăra aspirantă la gloria artei a deprins desenul solid al lui Ipolit Strâmbu şi fluiditatea şi verva cromatică ale lui Alexandru Steriadi.

Sursa: www.cotidianul.ro (un articol al Victoriei Anghelescu)

0
0
0
s2sdefault
powered by social2s