Iulia Sima

Galeria Ivan din Bucuresti o prezinta pe artista britanica Caroline Walker si prima ei expozitie solo din Romania. Expozitia a fost inspirata de catre eseul scris de Virgina Woolf “A Room of One’s Own”, un text feminist, in care scriitoarea arata discriminarea femeilor pe scena intelectuala.

Vendind din zona vest-europeana, de acolo de unde majoritatea artistelor reclama si o accentuata identitate feminista, aceasta expozitie propusa de catre Ivan Gallery din Bucuresti, va fi cu siguranta o modalitate placuta de a ne documenta sau de a cauta intrebari si raspunsuri. Expozitia va fi vernisata in data de 24.09.2010, pentru a ne da timp de...

vizitare pana in data de 30.10.2010.

 

 

Intr-o prezentare detaliata a proiectului artistic, curatoarea Jane Neal vorbeste despre demersul artistic al britanicei Caroline Walker.

Virginia Woolf arata in lucrarea sa, problema anonimatului si nevoia femeii de a avea un spatiu fizic si psihologic pentru a crea, in urma cu 90 de ani. Dar acestea sunt inca intrebari pertinente si acum, se arata in prezentarea expozitiei Crolinei Walker.

Traim intr-o cultura obsedata de tinerete care le face pe femeile mai in varsta sa devina “invizibile”; astfel, tot mai multe persoane, cu precadere  femei, traiesc in singuratate avand sentimente de izolare si depresie. Woolf era foarte clara in privinta nevoilor unei femei care ar vrea sa aiba succes: “O femeie trebuie sa aiba bani si o camera a ei ca sa reuseasca”. Spatiul domestic trebuie sa fie un loc in care “ea” sa se poata retrage si nu un loc care sa o limiteze. Libertatea de a trai in propria casa si de a lua propriile decizii, nedepinzand de nimeni, a fost cu siguranta eliberatore, iar aceasta situatie poate duce la creativitate. Totusi, poate ca Woolf nu a anticipat  partea proasta a libertatii -  teroarea singuratatii.

In lucrarile Carolinei Walker , picturi in mod asumat intime, vom fi martorii unei femei, de fapt ai unui model palid, care este preocupat de activitati domestice care par ne la locul lor. De multe ori, femeia poarta sau se imbraca in haine ciudate, sau executa activitati ce par mai degraba ritualuri.

Femeia nu intalneste niciodata privirea noastra, iar creata de mainile lui Walker, este evident ca ea este un personaj destinat privirilor noastre, anonim si vulnerabil. Lucrarea artistei ridica cateva intrebari: Walker este o tanara, iar modelul ei este o femeie matura, suficient de batrana astfel incat sa fie mama artistei. Am putea spune ca Walker submineaza relatia mama/fiica asumandu-si rolul principal, din postura femeii mai tinere. Sau, ai putea sa interpretezi aceste lucrari si altfel, poate ca Walker tanara, isi proiecteaza propriul viitor, imaginandu-si mintea, trupul si viata ce o astepata.

Oricare ar fi adevarul, decizia de a folosi o femeie batrana ca model, a fost una deliberata. Ea reprezinta chipul privat al unei femei care reprezinta opozitia fata de chipurile tinere, photo-shopate, pe care le gaseste in reviste si in mass media. In ziua de astazi, femeia batrana devine din ce in ce mai mult invizibila si este privita ca un obiect intr-o lume mediatica a imaginii tineretii.

In mod intrigant, desi aceasta femeie pare sa aiba o camera a ei, ea este totusi o prizoniera, explica Jane Neal. Artista Caroline Walker arata clar ca, desi aceasta camera poate parea in mod aparent un semn al eliberarii, poate, in mod paradoxal sa devina o inchisoare...

Britanica ne da serios de gandit aducand in spatiul bucurestean aceste idei artistice si feministe in acelasi timp. Cred ca v-am convins ca merita sa vedeti expozitia. Cititi integral si textul curatoarei Jane Neal pentru a va edifica in privinta conceptului pe care il utilizeaza Caroline Walker in lucrarea “Anonymous was a woman”.

Galeria Ivan prezinta expozitia in perioada 24.09 - 30.10.2010

0
0
0
s2sdefault
powered by social2s