Din 19 iunie până în 30 septembrie, Castelul Versailles prezintă expoziţia portughezei Joana Vasconcelos, în Marile Apartamente şi în grădini. La Versailles, artiştii s-au simţit întotdeauna ca acasă. Este decorul ideal pentru a celebra îndrăzneala, experimentul şi libertatea. „Când am parcurs saloanele castelui Versailles şi grădinile am simţit energia unui spaţiu care gravitează între realitate şi vis, între cotidian şi magie, am avut impresia că ascult ecoul paşilor Mariei Antoaneta, muzica şi ambianţa sărbătorească a saloanelor. Cum ar fi Versailles-ul cu universul său exuberant transferat în epoca noastră?”

De la începutul carierei sale, acum 15 ani, artista schimbă, cu ironie şi poezie, sensul obiectelor cotidiene. După ce a expus în lumea întreagă, de la „Palazzo Grassi” din Veneţia la Galeria „Nathalie Obadia” din Paris, trecând prin New York, Londra sau Seul, artista şi-a plasat lucrările, dintre care 9 gândite special pentru această ocazie, în castelul Versailles şi în grădinile lui. Joana Vasconcelos a transportat în contemporaneitate mitologia Versailles-ului, cu figurile feminine care l-au locuit.

După expoziţiile a patru bărbaţi, Jeff Koons, Xavier Veilhan, Damien Hirst şi Takashi Murakami, Joana Vasconcelos este prima femeie invitată să expună la Castelul Versailles. Este vorba despre starul portughez al artei contemporane, care-şi etalează pe perioada verii operele sale monumentale. Extravagante tentacule, vesele schimbări de sens al obiectelor cotidiene. Cu siguranţă, Versailles nu este un loc de expoziţie la fel cu celelalte. Vitrină mondială cu aproape 4 milioane de vizitatori, incluzând atât castelul, cât şi grădinile sale, Versailles este ca un creuzet al contradicţiilor franceze. În 2008, Jeff Koons expunea un imens buchet de flori din lemn policrom. Scandal. Joana propunea să suspende „Mireasa”, gigantica lustră formată din mii de tampoane igienice, înaltă de 6 metri, cu un diametru de 3,5, care a făcut senzaţie la Bienala de la Veneţia în 2005 (vezi foto). A fost refuzată. Ea a instalat „Peruca Mariei Antoaneta”, prima ei piesă din lemn, un fel de ou pe picior, din acaju marchetat, prin care ies şuviţe de păr blond.

(Preluare din articolul Magdalenei Popa Buluc, www.cotidianul.ro)

0
0
0
s2sdefault
powered by social2s