Iulia Sima

*cititi si comentariile de subsol si vedeti acest video

1. prima fraza a eseului, notata pe un caiet albastru la data de 7-8 decembrie 2009: « Faptul ca ma voi referi la momente performative, voi utiliza notiuni si referinte la dans si la arta contemporana, voi vorbi despre noi in acel cadru creativ, ma face sa consider ca din acest moment, ceea ce scriu este un act performativ . »....

2. m-am gandit apoi ca «poate, chiar din momentul in care am propus ca aceasta tema sa fie impartasita cu voi, actiunea poate fi considerata un performance dilatat in timp: eu, pe-de-o parte, mi-am compus aproape in fiecare zi aceasta actiune, in timp ce, probabil ca unii dintre voi v-ati intrebat cand am sa ma tin de cuvant. Daca v-ati pus aceasta intrebare, faceti parte din acest performance. Daca v-a surprins reactia mea la filmul Nymphomania - Cinema of Transgression[‡], faceti deja parte din acest performance, daca va intrebati ‘despre ce vorbeste’, faceti parte din acest performance».

3. aceasta lucrare a fost pentru un moment privata (momentul gandirii celor scrise, momentul scrierii pe hartia de caiet[§]), pentru ca mai apoi ea sa devina sub aceasta forma, publica. Provocarea de a impartasi cu oamenii niste idei o va transforma mereu, in functie de public si reactii si de modalitatea de expunere. In acest moment, modalitatea sa de expunere este platforma online a grupului.

« Eseu despre artisti contemporani »  contine:

§         partea meditatiei asupra problematicii ridicate in cadrul unei intalniri de gr. 2, odata cu vizionarea filmului  Nymphomania de Cinema of Transgression »- PRIVAT

 

§         partea expunerii ideii <<performance-ului>> in fata colegilor de Intalniri de gr. 2-PUBLIC

§         momentul impulsiv al scrierii eseului; de notat faptul ca intr-o societate digitalizata am ales mediul traditional de a exprima ideile-PRIVAT

§         incercarea de a-mi constientiza celelalte laturi ale gandirii si existentei, prin notarea unor observatii mai degraba organice, facute in paralel cu momentul in care scriam cu foarte mare implicare-PRIVAT devenit PUBLIC prin transcrierea acestor observatii si prin fotografierea paginii de caiet unde au fost facute - de mentionat ca astfel vorbim despre o reconstituire a unui moment din trecut.

§         incercarea de a arhiva in mod denotativ, prin fotografiere, scrierea eseului - inlaturand sensul propozitiilor; aceste pagini cu scris vor avea doar functie estetica sau performativa pentru cei care vor incerca sa descifreze ceva din sens; pozele au fost facute in Sala Ronda - CNDB (locul unde a luat nastere acest eseu, inconjurata de oameni care il frecventeaza si de energia lor); PUBLIC si PRIVAT.

§         textul « Eseu despre artisti contemporani », impreuna cu toate semnificatiile, ideile si problemele pe care le ridica- PUBLIC si PRIVAT.

AICI :

§         « incercarea de a-mi constientiza celelalte laturi ale gandirii si existentei, prin notarea unor observatii mai degraba organice, facute in paralel cu momentul in care scriam si gandeam cu foarte mare implicare, eseul propriu-zis»

*Aceste note reprezinta acele ganduri care trec de multe ori in plan secund atunci cand suntem concentrati pe un anume subiect; este ceea ce am reusit sa surprind in momentul in care gandeam si scriam acest eseu - sunt o suma de senzatii si trairi care compun momentul in care un personaj desfasura o activitate- sono IO:

-scriu in pat intr-o pozitie incomoda.

-imi amorteste mana dar nu vreau sa ma opresc din scris

-am un gust amarui in gura, probabil de la Hexoral

-varfurile degetelor imi sunt reci

-I hate my hair pentru ca nu m-am pieptanat dupa ce am facut baie

-am ochii prea aproape de caiet

-pe masura ce scriu, scriu din ce in ce mai urat

-mana imi lasa o umbra puternica pe caiet. Ma incurca.

-mi-am gasit o pozitie mai buna : ft. ghemuit, sprijin in cotul stang

-am senzatie de voma. Oboseala?

  • textul «Eseului despre artisti contemporani », impreuna cu toate semnificatiile, ideile si problemele pe care le ridica:

Experienta Intalnirilor de Gradul 2  de la Centrul National al Dansului, alaturi de mai multi oameni creativi si inteligenti s-a dovedit a fi una extraordinar de bogata. Desigur, foarte interesante experimentele si dezbaterile noastre...

Aveam sa raman atunci pe ganduri in privinta mai multor idei care s-au vehiculat in cadrul grupului. Una dintre acestea m-a lasat tacuta si cu ochii atintiti la noaptea pe care o vedeam din autobuz, pentru mai mult timp. Radeam impreuna -«Probabil ca noii artisti ai momentului sunt teroristii, pentru ca, intr-un spatiu contemporan in care arta a fost asimilata, institutionalizata, acestia sunt intr-adevar cei care se opun sistemului; iar bin Laden este ‘marele artist’, acest revoltat al societatii care a invatat cum sa stapaneasca instrumentele tehnologiei moderne pentru a le folosi ca sa isi propage mesajul».

Vrajita de acest gand deci... vrajita, sau mai degraba simteam, asa, un gust amar, de parca sensul existentei mele ar fi fost un pic bruiat, pentru ca mereu m-am simtit ca facand parte din directia opozanta unui anume grup dominant, fie el central sau uneori chiar si cand acesta a fost marginal[**], de exemplu... grupul «artistilor». Asadar... individul contra sistemului, ca norma generala.

Aceasta introducere era necesara intelegerii unui moment de... hai sa-i zicem «revolta» caruia i-ati fost martori mai multi dintre performativi. Vazusem impreuna « Nymphomania » Cinema of Transgression.

Primul meu gand atunci a fost: “Ah, nu si aici!”, dupa care am simtit cum ma infurii si ca mi se inrosesc obrajii. Mai apoi, nu prea imi venea sa cred ca nimeni nu imi intelege revolta si m-am simtit un pic singura.

 

 

O critica a unui produs cultural de nisa

 

Caci asta este, in alta ordine de idei, filmul impricinat, un produs cultural de nisa. In momentul in care am ridicat problema criticii acestui produs cultural, nu am chestionat nici o clipa valoarea sa artistica. Nu am pus la indoiala modalitatea estetica, gestica, compozitia, scenografia, maniera de expresie. Critica mea se indreapta in primul rand in directia MESAJULUI acestui produs cultural, mesaj exprimat, e adevarat, prin intermediul unui limbaj artistic.

Iar mesajul se cere fara indoiala, a fi decodificat, pentru ca mesajul nu este doar o simpla insiruire de semne, el este incarcat de atat de multe semnificatii, pentru ca mai apoi, dupa cum bine stiti, in spatele acestor semnificatii sa descoperim o adevarata ideologie a societatii in care traim... Iar IDEOLOGIILE nu pot exista, dupa cum a observat Roland Barthes[††], decat hranite de «mituri»... mai vechi sau mai noi.

Asadar, ar fi absolut superficial sa tratam un produs cultural, chiar daca el apartine unui grup marginal (artisti contemporani), doar din perspectiva sensului sau denotativ  si anume ca este un produs artistic si ca poate scapa oricarei intentii critice.

 

Ei bine, acest « produs artistic » s-a dovedit a fi un alt mesaj la fel de puternic si de bine construit, al unei ideologii patriarhale. Este, fara indoiala vorba aici, despre un antic mit al «violului». Chiar daca reprezentarea s-a vrut artistica, sau chiar ilara, sabloanele nu au fost depasite, iar acest video este bogat in tot atatea simboluri ale unei societati patriarhale, falice.

Si pentru ca era artistic si parodic, ar fi trebuit sa rad? Oare de ce, celelalte fete care v-ati simtit ranite sau poate atacate intr-un anume fel de imaginile vazute nu ati reactionat verbalizat? De multe ori cred ca se intampla asta pentru ca mesajul transmis pare in fapt, foarte «NORMAL» si poate ca e asa, gandindu-ne ca el apartine unei societati dominante.

Violul si pornografia, in termenii feministei Andrea Dworkin, reprezinta principalele forme de manipulare psihica si sociala a femeilor... «By the time we are women, fear is as familiar to us as air; it is our element. We live in it, we inhale it, we exhale it, and most of the time we do not even notice it. Instead of "I am afraid," we say, "I don't want to," or "I don't know how," or "I can't." », spune Andrea Dworkin[‡‡]... Ce mai ramane de zis... Da, eu m-am simtit eu, in locul acelei nimfe, apoi m-am gandit ca imi e frica sa merg pe strada noaptea, apoi m-am gandit ca orice femeie la care tin s-ar putea afla in locul acestei ‘minunate’ nimfe, dar ca s-ar putea ca intamplarea sa nu mai fie deloc la fel de... amuzanta[§§].

Psiholoaga feminista Jean S. Bolen, aminteste in cartea sa «Goddesses in Every Woman » despre un moment in istorie care precede Antichitatii greco-latine[***], cel al Vechii Europe : «Europa Veche era o societate stratificata, egalitara, distrusa de invazia popoarelor indo-europene seminomade care proveneau din regiuni indepartate ale Nordului si Estului. Erau mobili, belicosi si indiferenti la arte». Acest moment istoric evocat este acela premergator aparitiei mitologiilor grecesti, acest sistem de gandire si de ierarhizare care si-a pus amprenta asupra miilor de generatii de oameni, pana astazi. Era timpul in care o mare zeitate feminina a fost practic redusa la tacere: «Inaintea afirmarii religiilor patriarhale, Marea Zeita era considerata nemuritoare, de necontestat  si omnipotenta. Daca ea avea amanti nu o facea pentru a le oferi un tata copiilor ei, ci pentru propria-i placere...»[†††].

Nu s-a vorbit cam de mult (mii de ani, sic!) despre asta, nu? De atunci, femeile si corpurile lor au ramas instrumente ale placerii masculine sau simple organisme de procreere. Si, da, sa nu uitam aventurile mitologice ale zeilor si raidurile lor printre neajutoratele nimfe si pamantene... istoria se repeta de mii de ani, iar prezentul este validat prin accesarea povestilor clasice, repetitive.

 

 

Invadatorii vin din Est

 

 

Iar acest lucru ma intristase cel mai tare in seara aceea, pentru ca ma aflam intr-un loc pe care il credeam, sub toate aspectele, opus unei culturi dominante.

Revin la punctul de plecare al argumentatiei, acela in care vorbeam despre «noii artisti» ai perioadei in care traim...  A doua seara priveam din nou pe geamul autobuzului, ganditoare la reactia mea de dupa «Nymphomania», la reactiile celorlalti. M-am gandit ca... «si teroristii si feministele  fac opozitie diverselor culturi dominante». Ceea ce mi s-a parut insa de-a dreptul trist este ca, nu stiu de ce (si sa o recunoastem), ii privim pe teroristi cu un soi de admiratie pentru «curajul lor», «atitudinea combativa», «belicoasa», chiar daca nu aderam la metodele lor, in timp ce feministele sunt cu adevarat «stigmatizate». Feminismul zdruncina zdravan, in timp ce Terorismul este in fapt, reafirmarea acelorasi valori pe care a fost fundamentata si cultura vestului-cultura Soarelui-Apune care s-a mai «cizelat» in timp, pentru a ne lasa impresia ca suntem corecti, cand de fapt nu suntem...

...in tabara caror artisti contemporani sa ne plasam deci?

Note:

[*] Aceasta lucrare este inspirata de, si in aceeasi masura  existenta ei a fost provocata de «Intalnirile de Gradul 2», un work-shop de dans contemporan alaturi de Madalina Dan, Eduard Gabia, Florin Fieroiu, Ion Dumitrescu si Florin Flueras+toti cei minunati, la Centrul National al Dansului-noiembrie 2009.

[§] Chiar daca ideile au fost indelung meditate, momentul concret al scrierii lor a fost foarte spontan... greu de definit: senzatia aceea ca simti ca poti sa faci din suflet ceva....

[**] Raportul dialectic dintre acelasi si celalalt interfereaza cu un raport similar intre individul singular si colectivitate.(...) Fiecare individ are tot atatea identitati cate apartenente sau, mai exact, cate ‘sentimente de apartenenta’: constructia identitara se bazeaza pe perceptii (categorisiri) care determina o pluralitate de afilieri simultane si succesive.”(Gilles Ferreol, Dictionarul identitatii si alteritatii pp.329- 330).

[††] Ma refer aici la modalitatea de decodificare a unui mesaj cultural propusa de catre semioticianul Roland Barthes, in «Mitologii» si in numeroase alte studii.

[‡‡] http://womenshistory.about.com/od/quotes/a/andrea_dworkin.htm

[§§] Andrea Dworkin: Men who want to support women in our struggle for freedom and justice should understand that it is not terrifically important to us that they learn to cry; it is important to us that they stop the crimes of violence against us.- Randurile astea erau scrise acum vreo 30 de ani. Cine isi inchipuie ca prea multe s-au schimbat de atunci, se insala amarnic.

[***] Antichitate care sta la baza gandirii noastre europene.

[†††] Jean S. Bolen, in editia italiana “Le dee dentro la donna”, p. 30.

0
0
0
s2sdefault
powered by social2s