Maternitatea și implicit corpul femeii devin din ce în ce mai mult un bun public, confiscat, rând pe rând de actul medical, de interesele politice, de manipulările publicitare, de diverși autori cu pretenții mai mult sau mai puțin întemeiate la validare științifică. Toți știu cum trebuie să arate maternitatea, ce înseamnă să fii mamă, cum e mai bine sa fii mamă. Singurele voci care se fac mai puțin auzite sunt chiar cele ale mamelor, deși ele sunt trăitoarele acestor stări ale sarcinii și maternității, pentru că așa merg lucrurile într-o cultură sexistă: experiențele femeilor sunt minore, private, neimportante. Elena Vlădăreanu, autoarea textului acestui spectacol,  Robert Bălan-regizor și cele 3 actrițe, Dana Voicu, Clara Florescu și Lala Mișosniky,  demontează cu o extraordinară capacitate expresivă acest clișeu, încorporând într-un act artistic deosebit sintagma atât de cunoscută feminismului: ceea ce este personal, este politic.

Este cel mai personal şi, în acelaşi timp, cel mai politic text pe care l-am scris vreodată. Asta şi pentru că maternitatea, pe lângă toate lucrurile cunoscute sau mai puţin cunoscute, dar la care într-un fel sau altul mă aşteptam, m-a pus şi în situaţia de a mă confrunta cu limitele corpului meu şi cu statutul meu artistic (sau social, ca să nu sune atât de pretenţios). Adică, ce mai pun acum după „elena vlădăreanu,”? Mămică? E suficient pentru mine? Aş vrea mai mult? Îmi permit să fac mai mult? E drept faţă de copil ca eu să-mi folosesc timpul şi pentru altceva care să nu intre în schema alăptat-joacă-activităţi? Cum mă împac cu faptul că biroul şi laptopul şi cărţile au fost înlocuite rapid de blatul de bucătărie, aragaz şi oale? Este despre confuzie şi despre timp, despre corp şi despre identitate, despre nutriţie, hrană sănătoasă, angoasă. Despre limite. Inclusiv despre cele ale literaturii.

Pot să mai scriu poezie? Dacă scriu, de ce aş publica-o? Cum să rămână în depozit cel mai actual şi mai acut text al meu despre mine? Au ieşit trei voci. Trei femei. Vorbesc despre mine (cum altfel, că doar eu le-am scris), vorbesc despre voi.

Le mulţumesc mamelor grozave pe care le am în jur, începând chiar cu mama mea, de la care am învăţat atâtea şi care m-au inspirat enorm (Elena Vlădăreanu).

 

Spectacolul este produs de Compania Art No More, în colaborare cu WASP (Working Art Space and Production) și-l mai puteți vedea (deocamdată), pe 9 și 25 mai, la WASP, str. Ion Minulescu nr. 67-93, în incinta Fabricii Flaros (fostă Flamura Roșie).

 

0
0
0
s2sdefault
powered by social2s