Intr-o conferinta de presa organizata ad-hoc intr-un hotel din Tripoli, o femeie libiana s-a adresat reporterilor occidentali, acuzand faptul ca ca a fost violata timp de doua zile, de 15 membri ai fortelor loiale lui Muammar Gaddafi. Femeia, in jur de 30 de ani, a sustinut ca a fost retinuta la unul din punctele de control ale armatei, sechestrata, legata si violata. "M-au legat si si-au facut nevoile pe mine. Militia lui Gaddafi mi-a terfelit onoarea. Ei spun ca noi toti suntem libieni si ca suntem un singur popor, dar uitati-va ce mi-au facut oamenii lui Gaddafi", a acuzat femeia. Cu zgarieturi si vanatai pe fata si pe corp, ea a povestit jurnalistilor ca a reusit sa scape din mainile militarilor lui Gaddafi cu ajutorul vecinilor, si considera ca principalul motiv al dramei prin trece este reprezentat de faptul ca provine din orasul Benghazi, fief-ul rebelilor libieni.
In timp ce oferea explicatii, oficiali ai fortelor de ordine libiene si personalul hotelului au intervenit, luand-o cu forta din fata ziaristilor. Doi angajati ai hotelului au luat cutite de pe masa amenintand pe cei din jur, numind-o tradatoare pe femeie si spunandu-i sa taca. Jurnalistii au intervenit, incercand sa o protejeze, declansandu-se un conflict, cativa ziaristi au fost bruscati, o camera TV apartinand CNN a fost distrusa.
La o conferinta de presa tinuta in urma incidentului, un purtator de cuvant al Guvernului libian a declarat ca anchetatorii l-au informat ca femeia era beata si bolnava mintal. "Se pare ca este bolnava psihic. Acum se afla in grija anchetatorilor, care investigheaza cine este si unde se afla familia ei, pentru ca ea refuza sa ofere aceste informatii", a declarat acesta.
Corespondentul Al Jazeera din Tripoli a declarat ca dupa ce oficialii libieni au sugerat initial ca femeia era in stare de ebietate, ulterior au declarat ca aceasta primeste ingrijiri medicale pentru viol".
Sursa: www.jurnalul.ro