Din nefericire întotdeauna reacţiile de stradă apar suficient de târziu încât doar cu eforturi enorme se mai poate schimba o lege ajunsă departe pe mesele legislativului. La fel ca şi în România, neputinţa oamenilor alături de viclenia şi reavoinţa politicienilor lasă iniţiativele parlamentare să zacă prin comisii până când lumea nu mai este alarmată şi crede că asemenea atrocităţi împotriva femeilor nu se pot întâmpla. Din fericire, în cazul Turciei de azi, mii de femei au ieşit în stradă să acuze guvernarea islamistă că vrea să interzică avortul - în opinia lor îl lasă posibil până la 4 săptămâni (când nu se poate opera). Politicienii purişti se intrec în declaraţii uluitoare "o mamă care se gândeşte la avort - spune primarul Ankarei - ar trebui să se sinucidă...". Vina, evident, este doar a femeii. Avortul e subiect de campanie electorală, de impunere a forţei masculine (sub căciulă religioasă sau nu) asupra femeilor cărora nu le pot oferi altceva decât forme de violenţă. Până cand?
mai mult: theguardian/world/2012/jun
