Femei care poartă pantaloni, pantofi cu tocuri şi cercei. Telefoane mobile în magazine. Pizza, cartofi prăjiţi şi hamburgeri. Dacă până relativ recent toate acestea erau de neconceput în Coreea de Nord, acum lucrurile par să se schimbe, notează ABC News.

...

Femeile nu aveau voie să poarte pantaloni decât atunci când se aflau la lucru în fabrici sau pe câmp. Oricare femeie văzută în pantaloni pe stradă primea un avertisment din partea poliţiei sau chiar era pedepsită. „Dacă erau prinse, uneori îşi tăiau pantalonii în public, încercând să-i transforme în fustă", a povestit Park Ye-Kyong, care a fugit în Coreea de Sud în 2004. Dar chiar şi atunci când restricţiile erau severe, femeile îşi doreau să fie în pas cu moda şi îşi vopseau părul sau se coafau. „Da. Eram flămânde, dar dorinţa de a arăta bine există în noi", a afirmat Park Ye-Kyong, care trăieşte în prezent la Seul.

Sursa: adevarul.ro

O conferinţă importantă despre traficul de sex ţinută în Dublin cere guvernului să facă ilegală plata pentru servicii sexuale. Refacerea legii prostituţiei înseamnă trimiterea unui mesaj serios celor care controlează piaţa comerţului sexual în Irlanda. Ministrul comerţului, Joe Costello a înţeles că cele mai multe dintre femeile care lucreză ca prostituate sunt imigrante (97%). Irlanda are şansa astfel să repare legea care a permis acestei industrii sordide să crească. “Singura cale de a stopa acest comerţ este de a le tăia accesul taxându-i pe cei care plătesc pentru sex” a încheiat Denise Charlton, consiliera pe probleme de imigraţie.

mai multe: bbc.co.uk

Propunerea legislativă a democraţilor în Congresul american, care urmărea să asigure nediscriminarea femeilor la plata salariilor, a fost blocată de senatorii conservatori. Nici măcar unul nu a votat pentru această lege care limitează discriminarea femeilor. Preşedintele Obama i-a criticat spunând că aceşti senatori pun pariurile politice înaintea intereselor femeilor şi familiilor americane. Senatoarea Barbara Mikulski a declarat "deşi am pierdut votul azi, nu vom renunţa la lupta pentru plata egală, pentru drepturi egale".

În prezent în SUA femeile câştigă 0,7 dolari la 1 dolar câştigat de bărbaţi.

mai mult: http://edition.cnn.com

Din nefericire întotdeauna reacţiile de stradă apar suficient de târziu încât doar cu eforturi enorme se mai poate schimba o lege ajunsă departe pe mesele legislativului. La fel ca şi în România, neputinţa oamenilor alături de viclenia şi reavoinţa politicienilor lasă iniţiativele parlamentare să zacă prin comisii până când lumea nu mai este alarmată şi crede că asemenea atrocităţi împotriva femeilor nu se pot întâmpla. Din fericire, în cazul Turciei de azi, mii de femei au ieşit în stradă să acuze guvernarea islamistă că vrea să interzică avortul - în opinia lor îl lasă posibil până la 4 săptămâni (când nu se poate opera). Politicienii purişti se intrec în declaraţii uluitoare "o mamă care se gândeşte la avort - spune primarul Ankarei - ar trebui să se sinucidă...". Vina, evident, este doar a femeii. Avortul e subiect de campanie electorală, de impunere a forţei masculine (sub căciulă religioasă sau nu) asupra femeilor cărora nu le pot oferi altceva decât forme de violenţă. Până cand?

mai mult: theguardian/world/2012/jun

„Iran, femeia de sub văl” este titlul unei corespondenţe din această ţară, transmisă pentru ziarul Gândul de Iuliana Alexa,  şi în care vorbeşte, printre altele, despre prezenţa femeilor iraniene în spaţiul public.

Reproducem mai jos fragmentul referitor la femeile iraniene, pentru că nouă ni s-a părut o relatare interesantă, cu atât mai mult cu cât prezintă impresiile şi informaţiile culese de către o ziaristă care nu are în mod necesar o perspectivă feministă:

"Femei este? Băutură este?", întreba Ivan Turbincă. Nu prea. Dacă vrei o experienţă all inclusive de neuitat, mergi în Bulgaria. În Iran femeile umblă ascunse sub textile largi. Teoretic, au voie să expună doar faţa şi mâinile. Nu clavicule, nu urechi, nu gât.

Cu toate acestea, am văzut în Iran unele dintre cele mai frumoase femei din cariera mea de jurnalist la reviste de femei. Piele catifelată, într-o nuanţă neobişnuită, palid-arămie, ochi de un verde diavolesc şi acel tulburător kohl care face din privirea iranienelor ceva mai erogen decât claviculele. Gene perfecte, mâini îngrijite, şi iată de ce ai chef şi tu, ca turistă, să-ţi tragi pe cap un hijab, aşa, ca experienţă, că poate simţi pe pielea ta cum e să ai "mister", pierdut o dată cu revoluţia sexuală de primprejur.

În fine, când temperatura ajunge la peste 30 de grade, misterul devine o povară, mai ales când vezi că unele poartă "pusheshe eslami", un veşmânt mare şi negru, din creştet la călcâi. Prin contrast, bărbaţii se bucură de o libertate veselă, am identificat şi la ei celebra linie de blugi cu turul lăsat şi cureaua la mijlocul feselor. Industria modei nu are potenţial aici. Nu există aproape deloc varietate, stilul e o chestiune de detaliu, nu de look. Mulţimea de magazine de bijuterii (frumoase de plângi şi scumpe rău) se adresau, probabil, pieţei underground a femeilor între ele, în spaţiul lor domestic (petrecerile sunt, oficial, segregate pe sexe, nu se amestecă bărbaţii cu femeile la nuntă, de exemplu). Funcţia socială a bijuteriei ţine de un registru al statutului (fireşte) şi al concurenţei intrafeminine ("a mea e mai valoroasă decât a ta"), nu de unul al seducţiei. De altfel hijab-ul e menit să acopere gâtul şi umerii. Tot ce pulsează (încheietură, pliu) e cenzurat. Te uiţi la o femeie şi se văd numai suprafeţe monocrome, plate.

Iran-ul are o estetică în 2D. Nicăieri nu vei vedea femei neacoperite, poliţia este vigilentă şi poate reţine o femeie îmbrăcată neadecvat, până când vin rudele acesteia să o ia de la secţie şi să-i aducă haine mai decente. Problema e că temperaturile pot ajunge la peste 30 de grade, şi un chador negru e tot ce îţi poţi dori mai mult. Pentru turiste însă nu e obligatorie decât eşarfa care acoperă capul, cât să poate, acolo.

Dar chadorul nu e o declaraţie de ostracizare. Multe dintre iraniene aleg ele însele modelul cel mai sobru, negru din cap până în picioare. Altele se machiază colorat şi poartă batice pestriţe. În general, e o chestiune de educaţie: poartă ce au fost învăţate acasă. Dar 60% din populaţia universitară e feminină în Iran, femeile sunt active în cultură şi se bucură de celebritate ca peste tot. Au în prezent active cultural o poetesă, Parvin Etesami, o activistă pe probleme religioase (Banu Amin), scriitoare - Simin Daneshvar, Tahereh Saffar Zadeh (şi traducătoare), o regizoare de film - Pouran Derakhshandeh, actriţe celebre de film şi teatru (de ex. Parvaneh Masoumi).

Ne-am întâlnit cu doamna Hejazi, preşedintele Departamentului pentru Femei şi Familie în cadrul Organizaţiei de Cultură şi Comunicaţii şi am întrebat-o direct cum e viaţa femeilor în Iran. Ne-a explicat că ţara pune în aplicare o politică de reducere a natalităţii, că se practică la scară largă contracepţia prin medicamente, dar că avortul e interzis. În Iran avortul ilegal se pedepseşte cu închisoare, până la 10 ani. Cu toate acestea, se poate face dacă fătul e tarat sau se pune în pericol viaţa mamei. În caz de viol, nu.

În aceste condiţii, sigur că se practică avorturi ilegale, chiar şi după cele patru luni canonice de sarcină, când fătul capătă, conform religiei islamice, suflet.

Votează femeile în Iran? Da. Muncesc? Desigur. Au multe jurnaliste, medici, o ministresă a Sănătăţii (Marzieh Vahid Dastjerd), vreo patru consiliere la nivel înalt şi foarte multe funcţionare. Sigur că se poate mai mult, resursa feminină e insuficient folosită. Iranul este în continuare o societate patriarhală în care femeile nu prea au o voce. Alte detalii fioroase? Adulterul e interzis prin lege, se pedepseşte prin biciuire sau spânzurare. Moartea este "recomandată" în caz de incest sau viol.

Se divorţează greu, poţi doar intui dramele intime dindărătul faţadei. Pe stradă nu au voie să se ţină de mână decât cei care sunt logodiţi sau căsătoriţi. Fetele se mărită virgine şi se divorţează greu. "A mai crescut vârsta la care se încheie căsătoria, către 30 de ani", mi-a spus un profesor de engleză, (încântat că a dat peste o turistă de la care poate afla detalii despre decadenţa europeană). Părinţii tinerilor nu mai fac presiuni aşa de mari să îi vadă la casa lor, înţeleg şi ei că e greu, inclusiv material, dar dacă nu ai ales prea inspirat, asta e. Nu prea ai ce face. "Voi trebuie să vă căsătoriţi neapărat cu prietenul sau prietena?" mă întreabă, cu o naivitate emoţionantă. "Nu, ne putem despărţi fără bătaie de cap", răspund eu, un pic sfidătoare. "Ce sens are viaţa dacă nu ai alături pe cineva cu care să te înţelegi?", continui eu. "Aşa este", răspunde melancolic profesorul de provincie (Shiraz), după care se scuză că îl aşteaptă elevii.

Sursa: www.gandul.info

Filosoafa americana Martha Nussbaum, una dintre vocile cele mai influente si mai inovatoare ale filosofiei actuale, a primit azi Premiul Príncipe de Asturias de Ciencias Sociales 2012.

Felul în care a reuşit Barak Obama să îşi susţină ideile şi să-şi înfrunte opozanţii e admirabil. În SUA albii care se împotrivesc mariajului persoanelor de acelaşi sex nu sunt nici votanţii lui Obama. Daca 49% dintre albi fac parte din această categorie, 74% dintre republicani se opun căsătoriei homosexualilor şi lesbienelor. Restul, cei care nu sunt "albi" sunt în partidul democrat. Desigur, opoziţia conservatoare va dori să foloseasă declaraţia lui Obama împotriva lui. Totuşi, susţinerea pe care o are Obama nu a visat-o nici un alt preşedinte. Probabil că aşa se petrec schimbările care pentru oameni contează.

mai multe: www.slate.com

Calvarul ocntinua pentru membrele Pussy Riot arestate la Kremlin. Acuzate de huliganism, tinerele femei a trebuit să se supună unui examen psihiatric care să le evalueze starea de sănătate mentală. Deşi apărate de diverse organizaţii internaţionale, printre care Amnesty International, eliberarea lor nu pare apropiată.

Pussy Riot au manifestat anul acesta în februarie împotriva relaţiilor mult prea apropiate dintre guvernul rus de la Kremlin şi biserica ortodoxă rusă, împotriva sexismului societăţii ruse. De la arestarea lor, mii de simpatizanţi ai preotului Kiril cer “pedepsirea acelora care întinează locurile sacre şi reputaţia bisericii”.

mai mult: lessentiel-magazine.fr si guardian.co.uk

si mai ales AICI

Un târg de modă cu deviza „femei pentru femei“ are loc zilele acestea în muzeul femeilor din Bonn. Shaima Breshna este una dintre creatoarele din toată lumea care îşi expun lucrările în cadrul târgului internaţional „femme 2”.

De orgine din Afghanistan, Shaima Breshna, a rămas uimită în anul 2002 când s-a întors în propria ţară. Femeile şi copii au fost cei mai afectaţi de război. Peste un milion de femei au rămas văduve şi peste un milion şi jumătate de copii şi-au pierdut cel puţin unul din părinţi. Pentru a ajuta femeile afghane aflate în dificultate, designera a înfiinţat proiectul Azezana, denumire care vine înseamnă „speranţă pentru femeile afghane”. Prin acest proiect s-a înfiinţat un atelier de mătase la care lucrează şi se califică femei. Scopul e reconstrucţia ţării şi ajutorarea pe termen lung a femeilor afghane şi a familiilor lor.

Prelucrarea mătăsii se bazează pe o tradiţie afghană care aproape a fost pierdută. În prezent îndeletnicirea a fost transformată într-o afacere internaţională sustenabilă. Creatoarea Shaima Breshna, acum în vârstă de 70 de ani, consideră că alegerile de consum sunt alegeri politice. Ea consideră că acţionăm emancipatoriu abia atunci când suntem dispuşi să plătim mai mult pentru a susţine femeile din Afghanistan să îşi asigure un venit decent şi o calificare. Mai mult, ea consideră că este mai plăcut pentru consumatoarele din Europa să cumpere de la producătoare locale decât din lanţurile tradiţionale de magazine.

Printr-un astfel de proiect, Shaima Breshna crede că poate uni femei din Europa şi femei din Afghanistan, două lumi diferite care au ceva în comun, dorinţa de a se exprima prin modă.

sursa: deutsche welle

Câştigă turnee, sunt invidiate pentru rezultatele lor excepţionale, constituie modele pentru generaţii de junioare, însă, ceea ce se află, adesea, în spatele poveştilor lor de succes nu pare a fi altceva decât o modalitate rafinată şi mai puţin vizibilă de exploatare ... Aşa reiese din articolul preluat de pe www.mediafax.ro , pe care vi-l prezentăm mai jos:

Tenisul feminin este obişnuit cu conflictele dintre jucătoare şi părinţii lor: Jelena Dokici, Aravane Rezai, Steffi Graff, Maria Şarapova… Sunt doar câteva exemple de sportive cu părinţi care au ieşit de asemenea în evidenţă.

Cel mai recent a amintit de tensiunile legate de familie Arantxa Sanchez Vicario. Aceasta a lansat la începutul lunii februarie autobiografia sa, în care susţine că după 17 ani pe teren s-a retras pentru a-şi câştiga libertatea şi că nu mai vorbeşte cu niciun membru al familiei sale. Ea a povestit, în "Arantxa ¡Vamos! Amintiriile luptei şi vieţii unei femei", că părinţii i-au gestionat întreaga carieră şi că ea nu putea lua nicio decizie, nici măcar în privinţa tunsorii şi a ţinutei. Despre tatăl său, Emilio Sánchez, Arantxa a afirmat că îi administra banii.

"Lunar îmi dădea o sumă de bani, iar eu îi dădeam socoteală pentru fiecare cent. (…) M-au lăsat fără nimic, am datorii la fisc şi am mai puţini bani decât fratele meu Javier, care de-a lungul vieţii nu a câştigat atât de mult ca mine", susţine Arantxa, care a câştigat peste 17 milioane de euro doar din tenis.

După ce s-a retras din activitate, jucătoarea a descoperit că a rămas doar cu datorii, deşi în 17 ani a câştigat 45 de milioane de euro. Ea are datorii la fisc, după ce n-au fost plătite impozitele în 1989, 1990, 1991, 1992 şi 1993...