Miruna Pantel
Am fost invitată de către Asociația Comunication for Comunity la o conferință pe tema femeilor pe piața muncii: Munca are genul feminin (30.01.2013). Am fost surprinsă de alegerea speaker-ilor căci confirmaseră Alina Gorghiu și Monica Tatoiu. M-am uitat de două ori la afiș şi pe onoarea mea dacă îmi venea să cred că o persoană, Monica Tatoiu, care a fost sancționată de CNCD pentru discriminarea femeilor pe piața muncii - pentru interzicerea semnării contractelor de către femeile din companie în timpul menstruației - va vorbi la conferință chiar despre ... discriminarea femeilor pe piața muncii! Îngerașul idealist de pe umărul meu mi-a zis să-i acord o a doua șansă, poate tocmai pentru că a fost sancționată și-a dat seama de greșeală și vrea să vorbească ce a învățat dumneaei. Din punctul meu de vedere era singurul lucru care ar fi putut justifica prezența ei la un astfel de eveniment. Bun, așa am ajuns la Palatul Parlamentului, stând în fața Monicăi Tatoiu și a celorlalți invitați și ascultând despre femei și problemele lor. Am inserat aici și comentariile mele deoarece runda de întrebări și răspunsuri a fost foarte scurtă și a avut loc la sfârșitul tuturor prezentărilor, astfel încât nu am apucat să fac prea multe comentarii atunci.
Alina Gorghiu
Alina Gorghiu a ținut un discurs foarte frumos, în care a povestit cât de importantă este reprezentarea politică a femeilor și că deși subiectul nu îi este foarte clar, așteaptă cu mare interes să discute cu noi, să ne ceară părerea și poate să învețe. Imaginați-vă surprinderea mea când la douăzeci de minute a plecat fără să aibă posibilitatea de a răspunde la nici măcar o întrebare. Mi-ar fi plăcut tare mult să rămână, dar îi scriu aici poate citește. Ah, dar s-ar putea sa fie o problemă, este un site feminist și doamna Gorghiu a subliniat că nu este feministă și nu mai crede în necesitatea unor astfel de măsuri „extreme” în acest moment. Poate i-o trimite cineva ... Revenind, doamna Gorghiu, o primă sugestie pe care aș vrea să v-o fac este atunci când vorbiți de reprezentare politică să nu vă gândiți doar la numărul femeilor din Parlament, deși și acesta este extrem de important. V-aș ruga să va gândiți la reprezentarea intereselor femeilor, asta presupune că atunci când faceți o lege să vă gândiți la efectele pe care această lege le are asupra femeilor, să conștientizați că legea nu afectează entități abstracte destrupate, ci oameni reali, bărbați și femei. Luați legea medierii de exemplu, vă este foarte apropiată. Această lege dăunează profund intereselor femeilor, acesta este motivul pentru care vineri, 1 februarie, organizațiile pentru apărarea drepturilor femeilor au ieșit în stradă împotriva acestei legi. Spuneați că aveți nevoie de îndrumare și expertiză. Vă stăm cu mare drag la dispoziție. V-am fi oferit sfaturi și în privința aceasta. Dar cum niciodată nu e prea târziu vă oferim un sfat acum: scoateți violul din lege, menționați clar acest lucru în textul legii pentru a nu exista confuzii.
Aurora Liiceanu
Nu mi-a fost foarte clară poziția doamnei Liiceanu. M-a contrariat începutul prezentării dumneaei în care milita pentru păstrarea stereotipurilor pentru că acestea ar avea o bază „biologică și psihologică”. Pe parcursul prezentării a expus problemele legate de exportul muncii femeilor: în timp ce bărbații își exporta mintea, femeile își exportă corpul ca lucrătoare sexuale sau serviciile de îngrijire ca bone, menajere. Prezentarea s-a încheiat cu următoarea remarcă: psihologic femeile sunt pregătite pentru viața privată și bărbații pentru cea publică. Ce nu am fost eu în stare să-mi dau seama este dacă se referă la dat biologic sau la influența pe care educația și rolurile de gen o au. Despre această influență urma să vorbească însă Ecaterina Andronescu.
Ecaterina Andronescu
Din intervenția doamnei Andreescu, mi s-a întipărit în cap expresia „icoana dascălului” și o poezie de Lucian Avramescu, în care femeia este singurul lucru care contează și încă ceva cu tandrețea (scuzată să-mi fie lipsa de sensibilitate, veți vedea curând că se datorează unor frustrări pe care le am – am descoperit și asta în urma psiho-analizei Monicăi Tatoiu asupra persoanei mele...dar nu vreau să stric surpriza).
Dincolo de poezie și icoane, că tot trebuia să vorbească despre educație și stereotipuri, doamna Andronescu a subliniat că orice femeie nu este împlinită fără o familie lângă...nu am auzit aceeași nevoie pentru bărbați, dar e bine că reușim să trecem peste stereotipuri în educație.
Să nu uit, a ținut să menționeze că nu este feministă....Să nu cumva să ne cream o impresie greșită despre dumneaei.
Monica Popa
Țin să-i mulțumesc doamnei Popa pentru gura de aer proaspăt pe care mi-a oferit-o. Deși nu sunt o persoană drăgăstoasă (feministă fiind, desigur), îmi venea să o îmbrățișez când pentru prima dată la această conferință, s-a rostit cuvântul feminism fără să se scuipe de trei ori in sân. Am aplaudat-o după primele trei propoziții când a menționat că în comisia de egalitate de șanse președinte este un bărbat, vice-președinte la fel...
Aș spune că m-a bucurat intervenția dumneaei, dar cred ca mai degrabă e trist că la o conferință pe tema egalității de șanse, o poziție decentă poate să creeze atâta bucurie...
Niels Schenecker
Dacă celelalte intervenții m-au enervat, amuzat sau bucurat, prezentarea lui Scheneker m-a dezamăgit. A vorbit despre o Românie care mie ca activistă, viitoare teoreticiană, ca femeie mi-e foarte necunoscută. În România lui nu mai există probleme legate de discriminarea femeilor, tot ce contează e competența, nu sexul, iar paradigma instituțională s-a schimbat și nu mai presupune roluri stricte de gen. Aproape că îmi apăruse un zâmbet visând frumos cu ochii deschiși la România asta... Dar zău că nu semănă deloc cu România pe care o știu din date statistice sau pe care o trăiesc eu zi de zi.
A mai vorbit despre bărbații care sunt ca niște mielușei, care nu îndrăznesc să comenteze în fața femeilor. Aici simt nevoia de a prezenta efectiv dialogul:
Scheneker „Când voi ne spuneți că voi ne călcați, că voi ne spălați, că voi ne faceți copii, mai putem spune noi ceva? Că dormim pe canapea.”
Monica Tatoiu „Dar voi aveți card-ul.”
Eu: din motive tehnice nu pot pune emoticon aici, dar vă rog să vă imaginați acel emoticon care își smulge părul din cap
Doamna de lângă mine: „Doamne ferește, ne întoarcem în timp. Nu putem trece peste partea de dependență? Am și eu card-ul meu.”
Buuun, revenind la discuție si ignorând remarca doamnei Tatoiu, dacă ne uităm la datele privind violența domestică, privind discriminarea femeilor, privind hărțuirea, o să vedem că suntem departe de a inhiba bărbații, astfel încât sărmanii să fie reduși la tăcere atât în sfera privată cât și în cea publică.
Țin să-i liniștesc temerile domnul Schenecker legate de cota de gen în funcțiile de conducere, propusă de Viviane Reading. Aceasta nu are menirea de a fi o ingerință în deciziile private și nici un impediment în calea dezvoltării afacerilor, ci dimpotrivă, de a asigura o competiție corectă între bărbați și femei, competiție care duce la progresul afacerii. Spuneți ca nu trebuie să punem o femeie doar pentru că este femeie. Sunt cum nu se poate mai de acord... cu mențiunea că nu ar trebui să punem niciun bărbat într-o funcție doar pentru că este bărbat. Or, fără un sistem de cote, care să asigure o reprezentare echitabilă, exact acest lucru se va întâmpla şi se întâmplă acum.
Pe tot parcursul discursului său, Schenecker a militat pentru diferență. Cred că el a înţeles greșit ce vrem noi prin egalitate. Nu vrem să fim bărbați și nu asta este miza, nu suferim de sindromul „invidia penisului”, ci vrem să nu fim întrebate la interviuri dacă avem de gând să facem un copil sau să fim respinse din start pentru că angajatorii cred că ne-a cam sunat ceasul biologic. Vrem să nu fie nevoie să muncim de zece ori mai mult decât un bărbat pentru a obține o promovare. Vrem să nu fim tratate ca obiectul de joacă al șefului doar pentru că suntem femei. Şi am vrea și să putem semna contracte în fiecare zi fără să ne fie pusă la îndoială judecata datorită menstruației. Și așa ajungem la Monica Tatoiu, recunosc am păstrat acest moment până la sfârșit deoarece merită un spațiu mai mare. Prin inepțiile pe care le-a spus, și-a “câștigat” acest drept.
Monica Tatoiu
Doamna Tatoiu a început prin a prezenta o lecție despre istoria feminismului și a egalității de șanse. Pentru dumneaei, feminismul a început prin 1970 în Vest și a avut rațiuni economice și nicidecum câștigarea drepturilor. Degeaba am încercat să-i spun că a pierdut cel puțin 200 de ani. Acestea sunt detalii pentru doamna Tatoiu, ce mai contează câteva sute de ani de istorie a luptei pentru drepturile femeilor? A ținut să menționeze că ea crede că este important ca femeile să devină CEO, CFO și să aibă poziții de conducere. Excelent! Mai mult, a încurajat femeile să lupte împotriva discriminării… să lupte ca dumneaei „cu capul, nu cu tâțele”! Astfel, după corectura privind istoria drepturilor femeilor am ținut să o felicit pentru schimbarea de perspectivă și că a trecut de la o persoană care a discriminat femeile pe piața muncii și a fost sancționată pentru asta, la o persoană care luptă împotriva discriminării. Pentru a fi sigură de buna ei credința am terminat prin a-i adresa următoarea întrebare: „Femeilor pe care le vedeți directoare, CFO, CEO le-ați da voie să semneze contracte în timpul menstruației?” Răspunsul a fost scurt și sec: „Nu”. În acel moment am simțit nevoia să semnalez cât de mult „se potrivește” răspunsul dumneaei cu spiritul conferinței la care fusesem invitată, aceasta fiind ultima replică înainte să „pierd” microfonul. Doamna Tatoiu a subliniat că nu vrea să dezvolte acest lucru în public (deci a învățat totuși ceva din sancțiunea CNCD și i-a fost frică de o nouă amendă). A continuat menționând că ea nu se înțelege foarte bine cu feministele (am fost absolut șocată, nu mă așteptam, oare de ce……?) și că în spatele teoreticienelor și activistelor feministe se ascund frustrări emoționale, profesionale, sexuale și parcă mai erau câteva, ea necunoscând vrun caz care să-i demonstreze contrariul. Am rugat-o să verifice un calendar, poate așa își dă seama că trăim totuși în 2013, nu în Evul Mediu… S-a hotărât să-și argumenteze teza având ca obiect al demonstrației persoana mea. Redau dialogul.
M.T: De exemplu, dvs. sunteți căsătorită?
Eu: Da (huh, am scăpat!).
M.T (pauză, șoc!) :Dar copii aveți?
Eu (de data asta cea șocată am fost eu): Nu.
M.T. Păi vedeți?
Eu: Promit să recuperez ca să pot vorbi cu dumneavoastră.
În acest moment organizatoarele au intervenit și au schimbat subiectul. Deși mai aveam multe de spus, oarecum m-am bucurat, deoarece mă așteptam ca următoarea întrebare să fie de câte ori fac sex pe săptămână și mi-era tare frică să nu cumva să nu mă încadrez în standardele dumneaei. Sunt curioasă dacă i-ar fi adresat o astfel de întrebare unui bărbat, dacă la el conta? Întrebarea mea e mai degrabă retorică….
Rezum, la o conferință finanțată din bani europeni, deci care ar fi trebuit să fie în acord cu principiile europene, am auzit vorbindu-se de tandrețea femeii, psihologia femeii (pentru ca da, nu s-a vorbit despre femei, ci despre femeie), frustrările celor care au luptat pentru drepturile femeilor, culminând totul cu o declarație în favoarea discriminării femeilor pe piața muncii și cu un atac personal la adresa unei femei, „sancționate” că nu are încă un copil. Ce să mai spun? Felicitări organizatoarelor, m-au făcut să mă simt cu adevărat mai aproape de idealurile Uniunii Europene!
