Anul acesta,  în luna martie se împlineşte un an de la introducerea ordinului de protectie ca masura de protejare a victimelor violentei in familie.

In cadrul proiectului Campanie de advocacy pentru implementarea urgentă a modificărilor din Legea 217 din 2003 Republicată, în special a ordinului de protecţie finantat de Open Society Foundation si coordonat de Asociatia Transcena, 8 organizaţii care activeaza pentru drepturile femeii şi-au reunit expertiza pentru a realiza o analiza a activitatii tuturor instantelor judecătoreşti din ţară cu privire la emiterea ordinului de protectie.

”În prezent există puţine situaţii statistice referitoare la fenomenul violenţei în familie. Primul pas pentru a face să funcţioneze eficient prevederile legii atât de mult aşteptate este să avem o imagine de ansamblu asupra modului în care acestea se pun în practică. Acest proiect reprezintă acest prim pas!”, a declarat Mihaela Săsărman, președinta Asociației Transcena și inițiatoarea proiectului.

406 de ordine de protecţie au fost emise de către instanţele din toată țara, în perioada mai 2012 – ianuarie 2013. Durata medie la nivel naţional de soluţionare a cererilor a fost de 33 de zile. În perioada respectivă, au fost depuse în total 1009 cereri, dintre care au fost admise 42%, respinse 28%, retrase 11% , iar nesoluţionate încă 19%.
Cele mai multe cereri au fost înregistrate în Bucureşti şi judeţele Bacău, Prahova şi Vaslui, iar cele mai puţine în judeţele Covasna, Harghita şi Caraş Severin.
Majoritatea absolută a celor care formulează cereri pentru emiterea ordinului de protecţie sunt femei (94%).

Analiza datelor arata o problema grava: durata emiterii ordinelor nu respecta principiul urgentei, asa cum prevede legea. Daca emiterea unui ordin poate dura pana la 197 de zile (la Judecatoria Slatina), tragem concluzia ca balanta inclina mai degraba spre protejarea drepturilor si libertatilor agresorului, decat spre siguranta imediata acordata victimei, asa cum este sensul unui ordin de protectie.

Pentru a eficientiza aplicarea ordinului de protectie si a maximiza caracterul protectiv, este necesara elaborarea unor proceduri de interventie la nivelul fiecareia din institutiile responsabile cu aplicarea acestui ordin, precum si a unor norme metodologice, eliminand in acest fel interpretarile subiective si actiunile ambigue. Pentru a identifica în mod correct situațiile urgente, aceste norme trebuie să includă evaluarea gradului de pericol, care trebuie realizată de specialiști cu experiență de lucru pe cazuri în domeniul prevenirii și combaterii violenței familiale. Ordinul de protecție trebuie să poată contribui în mod real la prevenirea pierderilor de vieţi şi a vătămărilor.


Studiul a fost realizat în cadrul proiectului "Campanie de advocacy pentru implementarea urgentă a modificărilor din Legea 217 din 2003 Republicată, în special a ordinului de protecție", implementat de către Asociația TRANSCENA, în parteneriat cu Grupul Român pentru Apărarea Drepturilor Omului - GRADO, CPE - Centrul Parteneriat pentru Egalitate, Fundația Sensiblu, Asociația pentru Libertate și Egalitate de Gen – A.L.E.G., Asociația Femeilor Împotriva Violenței ARTEMIS - CLUJ, Centrul FILIA, Asociația FRONT, ASOCIATIA ANAIS și finanțat de către Open Society Foundation.

Varianta integrală a studiului poate fi descărcată mai jos.

Ce este Ordinul de protecţie? Detalii aici.

Ataşamente:
FişierDescriereMărime fişier
Download-ează fișierul (2_Studiu_final_ordine_protectie_2013_antet.pdf)2_Studiu_final_ordine_protectie_2013_antet.pdf 988 kB

0
0
0
s2sdefault
 

Rețeaua VIF

Ghid pentru victimele violenței sexuale

Discriminari Urbane

Asistență și consiliere pentru violență domestică nonstop și gratuit la 0800 500 333

 

Violență domestică
Educaţie sexuală
Reclamă discriminarea