De Carmen Radu
În urma unei evaluări la care România a participat anul trecut, Comitetul ONU și-a exprimat îngrijorarea faţă de creşterea numărului de cadre medicale care refuză efectuarea serviciului medical de întrerupere de sarcină. În același timp, Patriarhul Bisericii Ortodoxe a decorat 18 astfel de medici. Aceste două realități paralele creionează situația îngrijorătoare în care se află țara noastră în privința sănătății reproducerii.
Pe de o parte, statul român nu are nicio strategie națională în acest domeniu. Iar efectele sunt dramatice: România este pe primul loc în Europa, cu cel mai mare număr de nașteri la adolescente sub 15 ani. 60% dintre gravide nu merg la medic în timpul sarcinii , din cauza sărăciei și lipsei de educație. Rata mortalității materne este de 4 ori mai mare decât la nivelul UE. Rata cazurilor de cancer de col uterin este de 4 ori mai mare decât la nivelul UE. Nu există educație sexuală în școli.
Pe de altă parte, biserica și grupurile de extremă dreapta care susțin limitarea dreptului la avort devin din ce în ce mai vocale. Trist este că au de partea lor reprezentanți din lumea artei. Vocea formației Iris răsună la un concert pro-life organizat sâmbătă, 21 martie, în cadrul Marșului pentru Viață. Anul acesta Marșul se laudă cu prezența în 60 de orașe, inclusiv în Republica Moldova.
Popularitatea de care se bucură acest tip de manifestație trebuie să fie un semnal de alarmă. Influența acestui discurs și acestor grupuri asupra oamenilor politici este o realitate. Să ne amintim de proiectul de lege din 2012 care dorea să impună femeilor consiliere obligatorie înainte de întreruperea sarcinii, proiect de lege respins la presiunea societății civile.
Tipul de discurs promovat de aceste grupări, sprijinite de biserică și de tăcerea complice a autorităților, ajunge să fie pus în practică și să diminueze accesul femeilor la servicii medicale ce țin de sănătatea reproducerii.
O cercetare ECPI din anul 2013, vizând peste 60 de spitale din România, arată că numărul unităților medicale în care se fac avorturi la cerere fără să se țină cont de sărbătorile religioase este în scădere: doar 3 spitale în 2013 comparativ cu 15 spitale în 2010. Iar numărul unităților medicale în care nu se mai fac deloc avorturi la cerere, în nicio perioadă a anului, s-a dublat față de anul 2010 de la 6 spitale la 13 spitale în 2013.
Aceeași cercetare notează că s-a înregistrat o schimbare de discurs din partea personalului medical. Femeile sunt mai des stigmatizate pentru că solicită informaţii despre avortul la cerere şi personalul medical face mai des apel la un aşa-zis „drept” pe care l-ar avea de a refuza pe motive de religie sau conştiinţă acordarea acestui serviciu medical.
Deși la nivel legislativ avortul nu este interzis iar aceste grupări susțin în mod oficial că nu militează pentru interzicerea lui, un anumit tip de discurs - tolerat și chiar promovat – reușește să acapareze medici și instituții. Și ne arată că extrema dreaptă din România are o strategie clară de popularizare a mesajelor sale și obiective anti-avort care ajung să fie îndeplinite, încetul cu încetul.
Conform unei definiții ONU, ”drepturile reproducerii se întemeiază pe recunoaşterea dreptului fundamental al indivizilor de a decide liber şi responsabil asupra numărului de copii, distanţei în timp între ei şi momentului în care să aibă copii, precum şi pe accesul la informaţie şi la mijloacele de a acţiona în consecinţă şi dreptul de a obţine cel mai înalt standard de sănătate sexuală şi a reproducerii. Aceste drepturi includ de asemenea dreptul lor de a lua decizii în mod liber, fără discriminare, coerciţie şi violenţă în ceea ce priveşte reproducerea.”
Sănătatea reproducerii și controlul asupra reproducerii sunt drepturi fundamentale ale femeilor.
Acestea se înscriu discursului mai larg al dreptății reproductive, care adresează inegalitățile structurale și accesul diferențiat la sănătatea reproducerii al diferitelor categorii de femei: femeile rome, femeile cu dizabilități, femeile LGBTQ, femeile din comunități sărace. Orice strategie în domeniul sănătății reproducerii trebuie să țină cont de complexitatea vieții femeilor și de diversitatea nevoilor lor.
