Andreea Molocea
"Ma leg sa renunt la feminism atunci cand ceilalti
vor renunta la misoginism, sexism si patriarhat."
Mihaela Miroiu
Nu stiu cand am intalnit feminismul. Nu stiu nici daca ne-am dat vreodata intalnire. Nu stiu daca l-am cautat. Dar stiu ca aveam si am nevoie de el. Si imi place sa cred ca mi-a iesit in cale datorita unor femei curajoase.
Ca fara acele femei eu n-as avea valorile ce le am azi, n-as avea drepturile si avantajele prezente. Si mai cred ca, orice femeie realizata, care a votat liber, care se exprima, care poarta pantaloni, care pune cariera in fata, care are ambitii si si le atinge, care se descurca sa aduca o paine in casa si sa isi creasca singura copiii, care ia decizii si este respectata pentru aceasta, care este libera, ar trebui sa se numeasca feminista. Ar trebui sa ia acest cuvant in brate macar pentru memoria acelor prime femei care au avut curaj, care au luptat, au scris, au militat pentru ca noi sa putem mosteni (aproape) natural drepturi si libertati de care ele erau private. Sa li se recunoasca meritele, sa isi cunoasca istoria lor ca femei. Insa realitatea nu este intotdeauna asa cum imi place, asa cum ne place. In jur avem misogini si misogine, iar acestia au la randul lor in jur, o mana de feministe si feministi.
Nu stiu cine se teme de feminism. Pentru ca nu pot intelege ce e de temut la feminism. Eu il vad atat de natural, atat de normal, atat de firesc incat ma mir cand vad „intelectualii” publicati in enjdemii de exemplare sau oameni obisnuiti, colegi care nu pot si nu vor sa imbratiseze feminismul. Si da, inca nu stiu sa raspund de ce am pierdut prieteni din aceasta cauza o data cu trecerea timpului. Si nici nu am sa inteleg vreodata teama femeilor de acest cuvant. Poate cred ca nu (mai) au nevoie de el, poate cred ca emanciparea-i gata. Dar asa cum te numesti patriot atunci cand te uiti la Jocurile Olimpice si iti tremura inima cand auzi imnul tarii, asa cum te mandresti de valori nationale precum Nadia Comaneci, Ilie Nastase si Gica Hagi, asa ar trebui sa te numesti feminista de fiecare data cand ajunsa la birou deschizi computerul, de fiecare data cand ridici un salariu, de fiecare data cand nu trebuie sa dai socoteala nimanui pentru alegerile tale. Si da, ar trebui sa iti tremure inima cand auzi nume precum Sofia Nadejde, Eliza Popescu, Calypso Botez. Si da, ar trebui sa te solidarizezi cu cele care inca nu stiu cum sa isi foloseasca drepturile pentru a se apara. Si da, ar trebui sa te implici activ in viata femeilor din jurul tau si ar trebui sa sprijini initiativele ce tin de drepturile femeilor si de egalitate de sanse. Chiar daca tu nu consideri ca (mai) ai nevoie de ele. Chiar daca tu te consideri emancipata.
Prin urmare cine se teme de feminism? Eu nu stiu sa spun. Iar cei care au un raspuns, sa mi-l dea si sa mi-l explice. Eu una nu am nimic de explicat cu alegerea mea, dar am o multime de spus si mai ales am o multime de intrebari pentru cei din jur. Si nu, nu ma simt amenintata de cei care nu sprijina feminismul. Pentru ca, inca nu am primit din partea lor un raspuns concludent care sa justifice misoginismele, sexismele si patriarhatul. Iar daca se tem si au sila de acest cuvant sa se ridice singuri in picioare. Sa ii vedem cu totii, sa ii punem sa se explice si sa se justifice asa cum si noi, feministele, suntem puse sa o facem de fiecare data cand pronuntam acest „infam” cuvant.
Eu nu ma tem de feminism. Tu?