Diana Neaga

In principiu orice discutie publica (public insemnand aici ceea ce iese din sfera restransa a familiei sau a cercului apropiat de prieteni) despre violenta se construieste in jurul unui nucleu dur de dezaprobare cu privire la aceasta forma de manifestare. Ne place sa vorbim de infinitatea de solutii prin care se poate rezolva un conflict si de profunda noastra incapacitate de a intelege cum se poate ajunge la un asemenea comportament. In acelasi timp, faptul ca manifestarile violente se incadreaza la categoria infractiunilor in codul penal, ca exista ONG-uri si politici guvernamentale (in Romania mai putin) care au drept scop combaterea si prevenirea violentei, contribuie la construirea unui mecanism prin care intelegem violenta si cu ajutorul caruia putem face predictii si proiectii cu privire la „cum ar trebui” sa arate societatea. In ceea ce privieste violenta impotriva femeilor, lucrurile par a fi si mai clar conturate: vorbim de raporturi de putere institutionalizate intr-o structura sociala constrangatore numita patriarhat, structura ce potenteaza manifestarile violente ale barbatilor fata de femei (si copii).


Daca insa ne mutam privirea de la discurs la fapte, la viata de zi cu zi, tabolul apare rasturnat. Cei mai multi dintre noi cunoastem cel putin un caz de violenta asupra femeilor, fie ca este vorba de o bunica, vecina, mama sora, prietena (sau poate chiar noi). Cele mai multe am vazut femei super-fardate ca sa isi ascunda urmele pumnilor, am vazut femei impinse pe strada de sotii care nu isi mai puteau retine nerabdarea de a da drumul pumnilor, am vazut priviri strapungatore aruncate catre sotiile care au avut indecenta de a avea un punct de vedere, am asistat la „discutii private” in care era afirmata suprematia masculina si in care era luat in ras discurul „oficial”, „public” impotriva violentei, pe principilul „noi stim mai bine” sau „cum reusim noi sa parem sfinti in fata prietenilor, a colegilor de serviciu si  sa ne abuzam linistiti sotiile acasa”.
Vorbim deci de doua femonene ce descriu violenta impotriva femeilor care se pot asemana cu fetele unei monede, ele se completeaza reciproc, dar in acelasi timp sunt doua realitati paralele. Vorbim pe de o parte de o realitate publica ce este modelata in principal de raportarea la norma, la pricipii, la valori, iar pe de alta parte vorbim de o realitate privata modelata in principal de raportarea la „normal”, la experienta, la traditii, la cunoasterea obtinuta din viata de zi cu zi, deci de o fractura dura intre cum este definita „normativ” violenta impotriva femeilor si cum este violenta este traita si practicata ca „normalitate”.
Efectul pervers al unei astfel de fracturi, care se muleaza foarte bine pe diviziunea public – privat, in sensul ei de diviziune intre viata de familie si viata sociala (colegi de serviciu, vecini, prieteni), este ca, in acest caz, raportarea la norma nu trage dupa sine remodelarea „normalitatii” (in raport cu norma), ci ascunderea acesteia. Asadar, aceasta constructie potenteaza efctele nefaste ale violentei impotriva femelior prin acutizarea sentimentelor de jena, de rusine si deci prin accentuarea dependentei victimei de agresor.
Altfel spus, suntem parte a unei culturi care a nascut faimoasele zicale: „unde da mama/ tata creste”, „bataia e rupta din rai” si „rufele se spala in familie”. Daca la aceste ingrediente adaugam hiper-responsabilizarea fetelor, prin educatia din familie, cu privire la rolul lor in generarea „binelui familiei”, hiper-responsabilizare rezultata in virtutea diviziunii muncii si a raporturilor de putere din interiorul familiei, cred ca devine usor de inteles cum si de ce victima continua sa ramana alaturi de agresor.
In acelasi timp, dincolo de aceasta ruptura, in ceea ce priveste situatia din Romania, aceasta este acutizata si de normativitatea care se manifesta numai la discursiv (forme fara fond) si care nu tine loc de locuinta, de mancare, de securitate pentru nici o femeie victima a violentei. Astfel, simplul fapt ca ne asumam si defilam cu solganul „Spune NU violente impotriva femeilor!” nu  face decat sa intareasca rusinea, jena si dependenta victimelor atata timp cat aceasta asumare nu este insotita si de actiuni (politice) care sa ii dea consistenta.
Pe scurt: „Spune NU violentei impotriva femeilor!” si actioneaza astfel in cat aceste NU sa nu ramana doar o vorba sau o urma pe hartie!

 


0
0
0
s2sdefault
powered by social2s
 

Rețeaua VIF

Ghid pentru victimele violenței sexuale

Discriminari Urbane

Asistență și consiliere pentru violență domestică nonstop și gratuit la 0800 500 333

 

Violență domestică
Educaţie sexuală
Reclamă discriminarea