Ioana-Georgiana Ionescu
In cautarea unei vieti mai bune- Episodul 9
Am stat sa cuget indelung asupra a ceea ce as putea sa va aduc spre lectura intr-un articol pe tematica traficului de persoane care preintampina o perioada de sarbatoare, relaxare si concediu. Oricum, subiecte precum exploatarea sexuala, traficul de persoane, activitatile de prostitutie fortata nu se incadreaza in sfera confortului personal si al emotionalitatii cu valente pozitive, astfel incat mi-am zis in sinea mea ca merita sa imi aloc niste timp si spatiu publicistic pentru a vorbi despre femeile care asista femei victime ale traficului de persoane. Mai mult decat atat, sa vorbesc despre riscurile pe care si le asuma o femeie care lucreaza ca specialista in asistenta victimelor traficului de persoane in Romania. De ce tocmai despre femei specialiste anti – trafic?...
Pentru ca experienta profesionala mi-a confirmat in nenumarate randuri faptul ca in aceasta arie specifica de activitate profesionala se regasesc mai degraba femei, decat barbati, fie ca vorbim de psihologi, asistenti sociali, juristi, educatori cu studii medii sau studente la facultati cu profil socio – uman. Daca ne concentram asupra sectorului non – guvernamental al organizatiilor romane specializate in furnizarea de servicii de asistenta pentru victimele traficului de persoane, independent de forma de exploatare, studiile realizate la nivel empiric arata faptul ca majoritatea in echipa operationala a ONG-urilor anti – trafic romanesti este reprezentata de femei. Aceasta realitate poate fi explicata avand in vedere o multitudine de factori de natura culturala, sociala, cat si psihologica.
Si daca tot venii vorba de motivatiile care stau la baza unei astfel de alegeri profesionale, imi voi permite sa imi fac o scurta, dar justificata auto – analiza. Tin minte faptul ca la un moment dat o jurnalista germana interesata de realizarea unui articol despre traficul de persoane in Romania, a fost interesata tocmai de motivele care m-au determinat sa lucrez ca psiholoaga intr-o organizatie non – guvernamentala care furnizeaza servicii de asistenta directa pentru victimele traficului de persoane in Romania. La urma urmei, nu e tocmai cea mai usoara si la indemana optiune profesionala, nici cea mai lipsita de riscuri fizice efective, nu? Dupa ce m-am oprit sa caut in interiorul meu acele motivatii mai mult sau mai putin profund personale, am gasit cate ceva.
Ca expunere, voi recurge la o comparatie care sper sa-mi fie primita de catre publicul meu cititor: o femeie psiholoaga intr-un ONG anti – trafic se aseamana ca background motivational decisiv in alegerea domeniului de activitate cu o femeie ofiter de politie intr-o unitate specializata in combaterea traficului de persoane. Cele doua femei au in comun implicarea, evident pe competente diferite, in lupta impotriva criminalitatii organizate. Femeia ofiter de politie isi focalizeaza activitatile profesionale pe combaterea traficului de persoane, pe audierea partilor implicate in infractiunea de trafic de persoane, pe comunicarea cu autoritatile de aplicare a legii in vederea trimiterii in judecata a inculpatilor dintr-un dosar de trafic de persoane, pe realizarea de actiuni operative in teren in vederea gasirii si retinerii partilor infractionale, pe acordarea atentiei necesare audierii partilor vatamate din dosar, cat si pe asigurarea masurilor de protectie efectiva a acestora in situatiile in care exista motive obiective care indica faptul ca o parte vatamata se afla in pericol fizic.
Femeia psiholoaga intr-un ONG anti – trafic isi concentreaza activitatile profesionale asupra acordarea de interventii in criza pentru victimele traficului de persoane recent repatriate si incluse in programul de asistenta integrata, sesiuni de evaluare psihologica preliminara la referirea victimei de catre autoritatile competente in programul de asistenta, suport psihologic la nivel individual in situatii specifice – evaluari si controale medicale, audieri, termene de judecata, momente critice din programul de asistenta, consiliere si psihoterapie la nivel individual pentru victime in baza unei nevoi constientizate si exprimate explicit de catre acestea, grupuri de suport psihologic cu victime pe diferite tematici (de ex.: managementul emotionalitatii negative, managementul relatiilor sociale in adapost, resemnificarea sexualitatii post – exploatare sexuala, dezvoltarea de abilitati de viata independenta, dezvoltarea increderii in Sine si a stimei de Sine, etc.), grupuri de diminuare a simptomatologiei psihologice post – traumatice prin art – terapie sau terapie ocupationala.
Fara indoiala riscurile fizice la care se expune o femeie ofiter de politie intr-o unitate specializata in combaterea traficului de persoane sunt considerabil mai multe, cat si mai variate, intrucat interactiunile cu partile infractionale sunt mai frecvente decat cele cu partile vatamate. Si avand in vedere faptul ca orice parte infractionala este inclusa ca veriga in reteaua de criminalitate organizata care desfasoara activitati ilicite de trafic de persoane si exploatare, modalitatile prin care aceasta categorie de infractori pot recurge la amenintari si constrangeri pentru a se elibera de sub acuzatiile de trafic de persoane sunt dintre cele mai “inventive”, cat si serioase, din punctul de vedere al intentionalitatii. Totusi, sub aspectul riscurilor fizice implicate, si cu precadere al amenintarilor si constrangerilor pe care specialistii anti – trafic le pot primi din partea membrilor retelei infractionale, femeia psiholoaga intr-un ONG anti – trafic prin natura domeniului sau de activitate este expusa catre o multitudine de riscuri profesionale.
Pentru ca umorul, auto – ironia si hazul de necaz se afla printre mecanismele mele de aparare psihice preferate, ma intreb uneori asa retoric: “Oare cum se aplica medicina muncii sau protectia muncii in eventualitatea cazului in care o psiholoaga intr-un ONG anti – trafic este urmarita pe strada de catre unul dintre membrii retelei de trafic intrucat a fost in prealabil recunoscuta in timp ce acorda suport psihologic inaintea unui termen de judecata unei victime?”. Si DA! ... Si specialistii anti – trafic pot deveni victime in mod paradoxal, intrucat sunt si ele/ei oameni care, in fata magnitudinii retelelor infractionale combinate cu dificultatile sistemului judiciar, se trezesc peste noapte fara voie victime colaterale. Conceptul psihologic de traumatizare vicarianta se refera exact la transformarea traumatica pe care universul interior al unui profesionist care desfasoara activitati de help – care o suporta ca rezultat al angajamentului empatic cu clientul traumatizat sau cu relatari ale unor experiente traumatice ale unei persoane.
“Pe bune? Chiar se intampla asa ceva?” puteti sa intrebati surprinsi inca o data de nefirescul acestor fenomene de dinamica psihologica din traficul de persoane. Raspunsul meu general valabil pentru acest gen de intrebari va fi “Da, se intampla chiar frecvent!”. Si totusi, pentru mine ca specialist cu ceva experienta in domeniul asistentei victimelor traficului de persoane, nevoia de a ajuta prin consiliere si suport psihologic a depasit intotdeauna temerea ca la un moment dat s-ar putea ca riscurile fizice implicate sa se materializeze brusc in telefoane de amenintare, urmarire pe strada sau agresiuni fizice propriu – zise. Ca sa nu-mi creez singura o imagine fie de “femeie fanstastica”, “femeie martira” sau “femeie inconstienta”, doresc sa fac urmatoarea clarificare: situatiile precedente in care specialisti din ONG-urile romanesti anti – trafic au primit (in)direct telefoane sau amenintari din partea traficantilor s-au finalizat fara ca infractorii sa dea curs efectiv amenintarilor, intrucat asa cum mentionam si cu alte ocazii, capii retelelor de trafic de persoane isi rafineaza strategiile de planificare ofensiva in momentul in care sunt pusi sub acuzare membrii din retea.
Drept urmare, “domnul traficant – sef” cunoaste prea bine procedurile penale si in eventualitatea unei razii de succes care se soldeaza cu retinerea atat a unor verigi infractionale, cat si a unor victime, isi va informa “supusii” sa se raspandeasca in cele noua zari, pentru a nu fi prinsi, chemati la declaratii, s.a.m.d. Logica “domnului traficant – sef” merge si mai departe de atat, in a le interzice “supusilor” sai sa reia contactul cu victimele, sa faca presiuni asupra familiilor acestora pentru ca victimele sa-si retraga declaratiile sau a specialistilor anti – trafic implicati in dosar pentru ca sustin victima in a se constitui ca parte vatamata in procesul penal de trafic de persoane. Si ca orice situatie ridicata la rang de regula, si cele de mai sus comporta exceptii in care implicatiile cazului sunt atat de intense, incat “domnul traficant – sef” resimte foarte puternic amenintarea de a fi bagat dupa gratii si renunta la aceasta “curtoazie” luand totodata decizia sa isi trimita “supusii” in recunoastere spre aplicarea de amenintari si actiuni directe prin care sa constranga victima sa-si retraga declaratia.
Frumos scenariu, nu? Avem o poveste pe cinste, cu personaje multe si pestrite, intriga, cat si deznodaminte care ne tin cu sufletul la gura. Din pacate, in Romania, ca si in multe alte tari UE fenomenul traficului de persoane a devenit atat de vizibil incat se intampla ca omul de rand sa se loveasca pe strada mergand grabit spre munca de una dintre verigile umane ale retelei de trafic:
• potentiale victime actualmente fiinte vulnerabile;
• victime in plina exploatare cu mari sanse in a se transforma in umbre umane datorita umilintelor la care sunt supuse;
• foste victime in plin proces de recuperare si cu speranta umanitatii in priviri;
• recrutori care scaneaza la tot pasul doar – doar vor gasi cat mai multi oameni vulnerabili pentru a-I insela promitandu-le “marea cu sarea”;
• plasatori care se concentreaza pe responsabilitatile “de serviciu” de a transporta victimele din locatia in care sunt adapostite in locatia de exploatare;
• traficanti care au in minte cum sa isi extinda business-ul fara a fi prinsi de autoritati;
• proxeneti care isi hartuiesc “fetele” pentru ca nu si-au facut norma de lucru pe ziua respectiva;
• supraveghetori care isi fixeaza victimele asigurandu-se ca acestea nu vor fugi si care nu se dau in laturi de la a le imobiliza si agresa in cazul in care “incearca ceva”;
• ofiteri de politie din unitati anti – trafic care isi planifica actiunile operative din dosarele de trafic de persoane pe care le au de procesat;
• ofiteri de politie de frontiera prin fata carora trec frecvent persoane asupra carora exista suspiciunea de implicare in trafic de persoane si care trebuie sa discearna in timp real daca recurg la retinerea persoanei la punctul de frontiera pentru clarificari;
• procurori care isi petrec zilele de munca ingropati in mormane de dosare de trafic adulti si minori incercand sa fie impartiali in evaluarea probelor din dosar;
• judecatori care se specializeaza continuu in acordarea de verdicte in concordanta cu ansamblul probatoriu depus de autoritati competente in investigarea cazului;
• inspectori de specialitate din agentiile guvernamentale specializate in lupta anti – trafic care incearca sa faca fata numarului din ce in ce mai mare de solicitari de asistenta in timp ce cauta ONG-urile din teritoriu care inca mai au fonduri pentru asistenta victimelor traficului, cat si adapost;
• specialisti din institutiile guvernamentale care au competente aditionale in lupta anti – trafic, care se confrunta zilnic cu situatii noi in care trebuie sa ii acorde victimei o serie de facilitati conform legii, pentru care insa nu exista fonduri (vechea poveste!);
• profesori, medici, preoti care vrand – nevrand sunt expusi la cazuri de persoane devenite victime datorita saraciei, lipsei de oportunitati de studiu si munca, dificultatilor de discernere a unei situatii cu potential de risc fata de una sigura;
• mame, tati, frati, surori… familii de victime carora nu le vine sa creada ca “s-a abatut o astfel de napasta” asupra lor si asteapta raspunsuri cu ochi intrebatori din partea oricarei persoane dispuse sa le ofere;
• asistenti sociali din sectorul non – guvernamental care incearca din rasputeri cu resurse limitate sa ofere servicii de asistenta sociala pentru victime si familiile acestora la standarde de calitate superioare;
• psihologi din sectorul non – guvernamental care se trezesc victime colaterale peste noapte, pentru ca si-au indeplinit “atributiile de serviciu” in conditiile unei austeritati crancene, si fara a avea “spatele asigurat” nefacand parte din sistem.
Nu duc lipsa de inspiratie in atribuirea unui titlu povestii pe tema traficului de persoane cu diferite grade de dramatism si plasticitate: “Poveste neagra de Craciun”, “A fost odata o fata care vroia sa fie victima a traficului de persoane…”, “Lupta cu morile de vant care pun in miscare traficul de persoane”, “Psihologul pacalit de sistemul de protectie”, “A fi sau a nu fi infractor in traficul de persoane…”. Inchei cu o recomandare pentru specialistii anti – trafic care la un moment dat in activitatea lor profesionala s-au simtit la fel de vulnerabili ca si o victima a traficului de persoane: urmati-va instinctul de autoconservare mai presus de toate si mai ales in situatiile care implica riscuri fizice, intrucat numai acesta, in absenta oricaror alte actiuni, va va determina sa faceti fata situatiei pastrandu-va integritatea fizica si morala.
