Florin Zeru

Luni, intai august, la Sala „I.G.Duca” din Parlamentul Romaniei a avut loc dezbaterea cu titlul „Alaptarea – de la comunicare la actiune”, organizata de UNICEF in parteneriat cu  Asociatia pentru Nastere Naturala si Alaptare si cu sprijinul Camerei Deputatilor. Din punctul meu de vedere, subiectul ar trebui sa fie important nu numai pentru mame dar si pentru clasa politica pentru ca viitorul demografic al Romaniei, de altfel mult discutat, este o problema falsa atata timp cat maternitatea si mamele nu sunt in centrul politicilor care sa asigure tratamente decente si informare corecta. Discursul politic actual este centrat cel mai adesea asupra copiilor. Acesti copii nascuti de femei, sunt apoi crescuti tot de femei (ingrijirea fiind continuare un domeniu extrem de feminizat). Femeile insa sunt tratate ca secundare la marea problema demografica. Chiar si dezbaterile privind alaptarea se concentreaza mai degraba asupra copiilor, ignorand aspectele privitoare la presiunea sociala asupra femeilor sau lipsa facilitatilor necesare (de ex camere pentru alaptare in locatii publice).

Dezbaterea, care a abordat unul din aspectele importante pentru parintii din Romania: alaptarea, pregateste adoptarea „Legii privind reglementarea marketingului substituientilor de lapte matern”. Am apreciat organizarea foarte buna si materialele informative pe care le-am primit precum si discursul unor invitate. Politicienele si politicienii prezenti la dezbatere au dat asigurari ca toate partidele parlamentare sustin legea, care se afla in dezbatere parlamentara.

Potrivit OMS, alaptarea reprezinta metoda ideala de hranire pentru marea majoritate a sugarilor si a copiilor mici. Problema de fond o reprezinta faptul ca parintii nu sunt informati cu privire la alternative, iar campaniile agresive pe care le deruleaza companiile producatoare de lapte praf manipuleaza opinia publica.  In momentul de fata, in Romania nu exista o lege care sa reglementeze marketingul substitutilor de lapte matern (SLM) fapt ce conduce la promovarea fara restrictii a acestora, in detrimentul alaptarii si implicit la informarea necorespunzatoare a parintilor cu privire la alimentatia celor mici. „Legea privind reglementarea marketingului substituientilor de lapte matern”, bazata pe principiile Codului International de Marketing al Substituentilor de Lapte Matern,  are in vedere rescrierea cadrului legal pentru publicitatea desfasurata de marile companii de lapte.

Cele mai interesante opininii ale dezbaterii mi s-au parut ale doamnei Sandu Mihaela, reprezentanta Fanfara PR si a doamnei Ecaterina Stativa, cercetator stiintific a Institutului pentru Ocrotirea Mamei si a Copilului (IOMC). Mihaela Sandu a prezentat un studiu realizat prin metoda focus grup, pe mame cuprinse intre 16 si 35 de ani din toate zonele tarii: Deva, Sibiu, Constanta, Bucuresti, Cluj etc. Cercetarea a masurat perceptia mamelor cu privire la sursele de informare si la implicatiile ulterioare nasterii. Astfel, principalele surse de informare ale tinerelor mame erau brosurile realizate de companiile ce comercializeaza laptele praf si televizorul. In plus, rudele cele mai apropiate: mama si partenerul erau singurele persoane in care aveau incredere si le urmau sfatul. Concluzia studiului a fost ca mamele erau slab informate cu privire la alaptare, cu toate ca-si doreau sa alapteze, dar negasind sustinere nici in maternitate, nici in mediul in care traiau, apelau la substituenti.

La randul ei, Ecaterina Stativa a aratat - pe baza unor studii realizate de IOMC - ca mamele care sunt informate alapteaza mai des si mai bine, dar au nevoie de sustinere in primele zile dupa ce se intorc acasa pentru a continua procesul. Un rol deosebit in alaptare il joaca medicii de familie si cei pediatrici care, grav, din diferite motive, nu sustin alaptarea. Mai mult, in anumite spitale, firmele de lapte praf isi promoveaza produsele, lucru interzis de Codul International de Marketing. Solutia ar fi, pe langa adoptarea legii, crearea unor instante speciale care sa sanctioneze firmele de lapte praf care desfasoara astfel de campanii.

Problema fundamentala, subliniez, este lipsa de informare a parintilor. Femeile care tocmai au nascut beneficiaza rareori de consiliere specializata - motivele invocate sunt evident legate de prioritati bugetare. Iar tinerele mame, fiind principalele responsabile pentru ingrijirea copiilor, se vor informa si vor cauta sprijin la femeile din familie sau la reteaua de cunostinte. Ingrijirea copiilor nu va fi curand de-feminizata, dar poate macar sa nu ramana invizibila din punct de vedere politic.

La dezbatere, reprezentantele Asociatiei Mame pentru Mame au avut o prezenta activa si au subliniat ca autoritatile abilitate nu au desfasurat campanii reale de informare privind alaptarea, propunerea lor fiind ca Guvernul sa investeasca in formarea continua a medicilor de familie astfel incat acestia sa fie pregatiti sa faca fata cerintelor reale.

Mass media a preluat subiectul, dar a pus accent pe declaratia Robertei Anastase si nu a precizat mai nimic din cele petrecute la dezbatere. „Presedinta Camerei Deputatilor, Roberta Anastase, a declarat, luni, dupa ce a participat la o dezbatere privind alaptarea, ca si-ar dori sa aiba copil si sa-l alapteze, spunand ca s-ar bucura daca ar avea gemeni. Ideea Asociatiei Mame pentru Mame, in legatura cu formarea medicilor de familie este foarte utila. As adauga si faptul ca o asemenea formare ar trebui sa implice si formarea jurnalistilor. Asa vom vedea un subiect important tratat cu seriozitate. Poate vom vedea si politici coerente in sprijinul femeilor care au nascut, in locul unor discursuri demagogice privind viitorul demografic si al unei depolitizari a maternitatii  inteleasa drept „naturala” si care „merge de la sine”.


0
0
0
s2sdefault
powered by social2s
 

Rețeaua VIF

Ghid pentru victimele violenței sexuale

Discriminari Urbane

Asistență și consiliere pentru violență domestică nonstop și gratuit la 0800 500 333

 

Violență domestică
Educaţie sexuală
Reclamă discriminarea