Ioana Vlad
Nu, prin feminism strategic nu ma refer la acel oportunism care a aparut dupa anii 2000 si in domeniul luptei pentru egalitate de sanse, pentru ca, nu-i asa, acolo e rost de multi bani din fonduri europene. Prin feminism strategic inteleg doua tipuri de politica practicata in activismul feminist din Romania: politica aliantelor limitate si politica izolarii anumitor probleme existente si presante, pentru ca abordarea lor e considerata inoportuna.
Primul tip de politica, cea a aliantelor limitate, desemneaza, in opinia mea, o intelegere gresita a specializarii in mediul activist. Aceasta este prima explicatie care imi vine in minte pentru faptul ca de-a lungul tuturor acestor ani post-revolutionari, putem numara pe degete actiunile de protest pentru drepturile femeilor. Sigur, au loc in fiecare an, de ziua internationala impotriva violentei asupra femeilor, actiuni de comemorare a victimelor, de impartire de pliante, discutii si flash mobs in mai multe orase din tara; au avut de asemenea loc proteste razlete declansate de declaratii sexiste ale liderilor politici sau ale reprezentatilor diverselor institutii publice. Dar, a fost cumva vreun protest de amploare, o iesire in strada, atunci cand s-a desfiintat ANES sau Agentia Nationala pentru Protectia Familiei? Dar cand Agentia Nationala de Integritate si-a pierdut orice putere? A existat cumva o coalizare in masa a organizatiilor pentru drepturile femeilor atunci cand s-au inchis spitale si scoli?...
Nu, spune feminismul strategic: pentru ca noi lucram cu un alt grup tinta, pe noi nu ne priveste asta.
Al doilea tip de politica, cel al izolarii problemelor a caror abordare e considerata inoportuna, este cel mai bine reprezentata de urmatorul exemplu: ce organizatie nonguvernamentala, ce protest s-a centrat pe sau macar a inclus in agenda sa drepturile femeilor care practica sexul comercial? In afara de cele care au programe de outreach pentru diminunarea riscului de contractare de boli cu transmirere sexuala (harm reduction) nu stiu niciuna. S-au schimbat coduri civile si penale, care modificau reglementarile cu privire la sexul comercial, insa organizatiile pentru drepturile femeilor au ramas tacute. Nu vorbesc aici nici macar despre propunerea de legi, ci despre minime actiuni care sa provoace discutii publice si sa conteste abuzurile la care aceste femei sunt supuse, ca oameni si ca cetatene. Deci de ce se intampla asta sau, mai bine spus, de ce nu se intampla nimic? E simplu: pentru ca nu e o prioritate. Stabilirea prioritatilor se cheama strategie, iar femeile numite prin ziare prostituate si curve nu se regasesc in lista.
Lista de precautii pe care ar fi trebuit sa o fac la inceputul acestui articol este probabil lunga, iar nodul in papura terminologica poate este usor de gasit, de la generalizari precum “activismul feminist”, la unele precum “femeile din Romania”. Insa mesajul este cat se poate de simplu, chemarea la solidaritate feminista. Daca insistam sa vedem doar diferentele si nu si punctele de intalnire dintre noi, nu vom reusi sa devenim vizibile politic, vom avea mai putine sanse sa provocam opinia publica, sa influentam procesul de luare a deciziilor, sa sanctionam sexismul cotidian si pe cel institutional. Deci, organizatii pentru depturile omului, organizatii pentru drepturile romilor, pentru drepturile femeilor roma, pentru drepturile femeilor de afaceri, pentru femeile din mediul rural, pentru drepturile mamelor si ale tatilor, pentru drepturile LGBT, organizatii profesionale pentru femei si cele pentru femeile somere, casnice, religioase, cu copii, fara copii, putem sa ne gandim la sute de diferente intre femei, deci la sute de publicuri tinta ale activismului nostru, la sute de criterii care ne despart. INSA, daca vrem sa ne mobilizam si sa schimbam ceva, nu avem voie sa nu vedem puntile de legatura: violenta, hartuirea, fluieratul pe strada si pipaitul in autobuz, discriminarea, lipsa de reprezentare politica, coruptia, demonizarea publica a marginalilor si saracilor, lipsa de parteneriat in familie, limitarea institutionalizata a libertatii de a alege, dubla zi de munca, absenta unui stat laic, publicitatea sexista etc.
Sunt lucruri care ne unesc pe noi femeile, indiferent de varsta, de etnie, de orientare sexuala, de optiune ideologica, venit, mediu de rezidenta, statut marital, nivel de educatie si trebuie sa (re)actionam impreuna. Astfel, sloganul acela cu “Unitate in diversitate” nu mai pare o gaselnita ideologica tampa si lipsita de substanta, ci devine o necesitate umana si, nu in ultimul rand, politica.
P.S. Pe 6 octombrie protestam impotriva hartuirii sexuale a femeilor. A oricarei femei.
http://www.facebook.com/profile.php?id=100001423443310#!/event.php?eid=282579735089129
