Alice Iancu
38 RON şi buletinul. Asta cere statul român ca să constate o agresiune. Nu înţeleg de ce. Din câte ştiu Poliţia nu cere taxă atunci când constată un furt. Din câte ştiu încă n-am privatizat Justiţia şi Poliţia. Cert este că pentru constatarea vânătăilor, a coastelor rupte, a buzelor sparte, victimele violenţei trebuie să aibă buzunarul pregătit. Şi să fie norocoase să nu le fie „sechestrat” buletinul de agresori. Umbla un zvon la un moment dat că aceste constatări pot fi subvenţionate, ultimei victime de care ştiu, care s-a dus la IML săptămâna trecută, nu i s-a spus aşa ceva. Nu înţeleg aceste lucruri şi nici nu vreau explicaţii. Vreau să nu mai fie aşa.
Cred că înţelegerea, blândeţea şi răbdarea în această situaţie sunt forme de complicitate: cu agresorii care doi bani nu dau pe durerea pe care o cauzează, cu prietenii agresorilor care râd cu ei la bere de palma pe care a primit-o „proasta”, cu un Parlament care zace cu legea-n sertare de ani de zile, cu un Guvern care strânge cureaua bugetară peste vânătăile şi drepturile femeilor, cu Poliţia care este mai jenată să intervină decât să nu-şi facă treaba, cu Justiţia care se grăbeşte agale să facă dreptate victimelor deşi deseori înainte să reuşească acestea au ajuns în mormânt.
Am auzit şi citit multe zilele acestea legat de violenţa asupra femeilor. Am decis că sunt unele lucruri pe care nu le înţeleg şi despre care vreau sa scriu public că nu doresc să le înţeleg deloc.
1. Noi, organizatoarele unui Protest Împotriva Violenţei asupra Femeilor, am postat un manifest şi numeroase anunţuri şi cifre privind faptul că femeile sunt în număr îngrijorător victimele violenţei (domestice
şi nu numai) iar dreptul lor la siguranţă este sistematic încălcat sub privirile unui stat absent sau ocupat cu altele. De asemenea am anunţat că 25 noiembrie este Ziua Internaţională Împotriva Violenţei asupra Femeilor, ocazie cu care organizăm acest protest. Nu înţeleg de ce foarte mulţi concetăţeni de ai noştri sunt îngrijoraţi de favoritismul pe care îl arătăm victimelor femei şi ţin să sublinieze mai ales, în primul rând şi numai acest aspect. Femeile of, nişte răsfăţate sunt, palmele, pumnii, numerele, decesele, astea sunt diversiuni! Sunt mulţi oameni în România foarte preocupaţi de mamele agresive şi de bărbaţii bătuţi de soţii, sunt mulţi oameni exasperaţi de lipsa noastră de înţelegere a faptului că multe femei „şi-o cer”. Tuturor acestor oameni doresc să le spun un singur lucru: dacă prima (si eventual singura) dumneavoastră reacţie a fost una de tipul celor descrise anterior, eu nu înţeleg mecanismele sufletului dumneavoastră. Nici nu vreau să înţeleg, există nişte graniţe ale sinistrului pe care nu le trec, din principiu.
2. Nu înţeleg cum de România este atât de norocoasă încât să fie ţara atâtor persoane cu abilităţi telepate. Nu înţeleg cum de sunt atâţia oameni care „ştiu ei” ce este în mintea victimelor. Nu înţeleg cum de România este atât de norocoasă încât să fie ţara atâtor persoane care „ştiu” că asta este problema principală: ce au victimele în cap. Femeile bătute, vedeţi dvs, sunt nişte „cretine”- după cum s-a exprimat galant un domn- şi încă nişte cretine care se complac în situaţia lor. Statul român le-a pus la dispoziţie un drept scris în Constituţie. Ele nu-l folosesc. Dreptul acesta se pare că le apără de agresori, le scot agresorii din casă, le apără copiii, le oferă un acoperiş deasupra capului când fug dintr-o relaţie abuzivă, le plăteşte consilierea juridică şi psihologică, le plăteşte certificatul medico-legal, le asigură un verdict corect şi rapid. Câte abilităţi le dă bucata aia de hârtie şi ele, proastele, nu o folosesc deloc! Nu înţeleg nici telepaţii, nici atotştiutorii, nu îi înţeleg şi pace.
3. Nu înţeleg lipsa de activitate jenantă a Parlamentului de ani de zile pe această temă. Nu înţeleg cum un Guvern poate să desfiinţeze singura instituţie centrală cu atribuţii în domeniu (Agenţia Naţională pentru Protecţia Familiei - ANFP) şi să arunce în haos un sistem şi aşa ca vai de el. Nu înţeleg cum în ultimii ani sunt bani pentru borduri cât să trasăm graniţele României cu ele (putem ridica Micul Zid Românesc, chiar! pun pariu că s-ar găsi doritori), dar 8 judeţe din ţară nu au nici un adăpost, iar în 2009 numai aprox. 4% din victimele declarate ale violenţei domestice ar fi găsit un loc în adăposturi. Nu înţeleg cum este posibil ca Institutul Naţional de Statistică, Poliţia şi alte instituţii abilitate laolaltă să nu poată furniza o situaţie clară şi segregată pe gen a violenţei în această ţară pentru ultimul an (daca ANPF nu mai e...). Nu înţeleg de ce Poliţia abia deschide un dosar şi de ce poliţişti plătiţi din banii femeilor nu le apără (şoc şi groază, cred că asta le este treaba?) şi abia deschid un dosar instrumentat apoi în silă. Nu înţeleg de ce deschiderea unei acţiuni în justiţie este complicată şi costisitoare. Nu înţeleg de ce bugetul Ministerului Apărării este considerabil, dar siguranţa cetăţenelor o căutăm cu lupa.
Dacă este vreun motiv principal pentru care entitatea numită stat a apărut, acesta este siguranţa- statul este cel care trebuie să asigure siguranţa publică şi deţine monopol asupra legilor şi instituţiilor care le aplică. Milioane de femei sunt cetăţene ale acestui stat român, din nefericire pentru ele. După ce, în anul 2003, cu chiu cu vai s-a adoptat o lege împotriva violenţei domestice, făcându-se uriaşul pas ca la început de Mileniu III legea românească să consfinţească că nu eşti proprietar pe corpul soţiei ca pe scaunul de la birou, probabil reprezentanţii noştri au avut nevoie de 8 ani pentru a se culca, epuizaţi de efort, pe proprii lauri. Lauri care între timp s-au veştejit şi au putrezit şi put.
Tuturor reprezentanţilor acestor instituţii eu le transmit următoarele: vineri, pe 25 noiembrie 2011, nu ieşim în stradă ca să vă „rugăm” nimic. Nu vom suspina cu recunoştinţă pentru că ne băgaţi în seamă. Nu ne vom entuziasma adolescentin dacă o parte dintre dumneavoastră ni se alătură. Nu veţi vorbi la portavoce. Sper să aveţi bunul simţ să nu ne pierdeţi timpul cu nesfârşite explicaţii sau să ne cereţi să vă „înţelegem”. Înţelegem asta: că femeile acestei ţări nu au asigurat primul drept de bază: acela la siguranţă. Că Parlamentul, Guvernul, Justiţia şi Poliţia sunt restante la îndeplinirea unor obligaţii de bază de mulţi, mulţi ani. Vreţi taxe, impozite, voturi? Daţi-ne siguranţă. Iar după ce adoptaţi o lege buna repede şi vă asiguraţi că este implementată adecvat o să vă spunem un singul lucru: în sfârşit vă faceţi treaba.
Pentru adoptarea unei atitudini civice împotriva violenţei asupra femeilor nu aveţi nevoie nici de diplome, nici de rafinament, nici de bani. Nu costă decât puţină decenţă şi revoltă. Nu se cere eroism. Nu cred că noi, persoanele implicate în organizare, persoanele care vin la protest sau persoanele care ne-au sprijinit în orice fel, de la răspândirea veştii până la sfaturi şi încurajări, avem cine ştie ce curaj sau calităţi sufleteşti. Nu vreau să cred asta, nu pot să înţeleg asta. Nu vreau să înţeleg cum şi când am ajuns să credem că a ne revolta la încălcarea drepturilor şi abuzul evident al altor oameni este vreo mare isprava şi reuşită morală. Este un minim. Este minimul minimului. Dacă mai scădem mult standardele vom ajunge în subsolul democraţiei, acolo unde nu este decât întuneric, umilinţă, frică, ură, murdărie şi frig. Şi unde se crapă fundaţia.
25 noiembrie Protest STOP violentei asupra femeilor!
CAND ?
Pe 25 noiembrie, 16.00-18.00.
UNDE?
In fata Parlamentului Romaniei, Camera Deputatilor, Parcul Izvor.
PENTRU CE?
Ordin de protectie.
Ordin de restrictie.
Adaposturi bugetate.
