Ilona Voicu
Aşa cum, înainte de 8 Martie, site-ul nostru publica un editorial care încerca să lămurească contextul şi motivaţiile profunde care au dus la adoptarea Zilei Femeii, pentru a nu fi acuzate că ignorăm bărbaţii şi că ne poziţionăm misandru în raport cu problemele lor, vă oferim un acelaşi demers, de data aceasta în legătură cu Ziua Bărbatului, făcând, astfel, un exerciţiu în oglindă în raport cu articolul de atunci. Considerăm că acest exerciţiu este necesar, pentru că, dacă se clamează necesitatea instaurării egalităţii prin introducerea oficială a unei zile a bărbatului, atunci resorturile care justifică un asemenea demers ar trebui să fie, oarecum, similare, adică ar trebui să fie construite în jurul nevoii de egalitate, de recunoaştere a unor drepturi anteriror negate .
„ Ziua Internaţională a Femeii, denumită, iniţial, Ziua Internaţională a Femeilor Muncitoare, a reprezentat un rezultat al ieşirii în stradă a femeilor, cu revendicări referitoare la condiţiile inumane de lucru, la modalităţile discriminatorii de salarizare şi a fost gândită iniţial, de către mişcarea socialistă care a asimilat această revoltă a femeilor ca o zi destinată celebrării drepturilor obţinute de către femei, in plan economic, politic si social”, scria, înainte de 8 Martie, una dintre colegele mele, într-un editorial.
Ziua Naţională a Bărbatului reprezintă rezultatul unei campanii promoţionale iniţiate de către o marcă de bere ieftină din România (nu am nici cea mai mica intentie să-i scriu numele, pentru că ar însemna publicitate gratuită !), şi a fost gândită, iniţial, doar ca o modalitate (stupidă şi misogină, de altfel) de a încuraja bărbatul român să consume cât mai multă bere. Plecând de la această campanie, ne trezim că vom avea o Zi Naţională care să celebreze, astfel, un drept al bărbaţilor români pe care l-au avut şi de care, se pare, nici nu doresc să se despartă prea curând: dreptul de a face din simpla îngurgitare a unei băuturi alcoolice un act de mare bravură, un simbol al eliberării de sub regimul oprimant al femeilor care, cel puţin din când în când, şi-ar dori ca aceşti „eroi” să le ajute şi pe ele la treburile casnice, la temele cu copiii, la întins rufele. Ceea ce se fac, însă, că uită promotorii şi susţinătorii acestei iniţiative este că unii dintre vajnicii bărbaţi din Republica Misogină România combină exercitarea deplină acestui drept (la cârcumă sau în fotoliul de acasă) cu pumnii, palmele şi picioarele aplicate aceloraşi consoarte cu pretenţii „aberante”. Însă, până la urmă, ce contează? Ziua Bărbatului va consfinţi oficial şi aceste biruinţe masculine! Misoginii ştiu de ce!
Oricum, mie, dacă aş fi bărbat, mi-ar fi ruşine să am o zi a mea emanată din aburii unei sticle de bere! Eu, ca femeie şi feministă, empatizez cu bărbaţii care nu se identifică deloc cu imaginea acestor „eroi” şi care, cu siguranţă, nu sunt tocmai încântaţi de iniţiativă (pentru exemplificare, puteţi vedea reacţia celor de la T.A.T.A., pe http://www.evz.ro/detalii/stiri/ziua-barbatului-o-capcana-de-proportii-802162.html).
