de Mălina Iorga


Contrar imaginii pe care mass-media se străduieşte să o exporte în Europa, societatea turcă a rămas încătuşată de prejudecăţile patriarhale, gravitatea fenomenului de islamizare a statului fiind mult mai stringentă decât şi-o închipuie Occidentul. Vara aceasta, studiind în Ankara pentru două luni şi fiind dependentă de serviciile Statului, am fost martora unor realităţi care izbesc prin nefirescul lor şi totodată prin lejeritatea cu care societatea le receptează - inclusiv capitala Turciei se află sub incidenţa doctrinei de discriminare şi a folclorului sexist.

Am locuit iniţial într-un cămin studenţesc exclusiv pentru fete, care ulterior s-a închis. Toate locatarele am fost transferate într-un campus mixt, unde şocul pe care îl trăisem iniţial, datorat regulilor securiste ale căminelor de stat turceşti, a fost dublat de revolta faţă de un sistem care, pe motiv că lucrează în scopul protejării femeilor, exercită asupra lor un control la limita dintre pedeapsă – pentru însăşi vina de a se fi născut femei - şi sclavie.

Primul lucru care frapează când intri, ca femeie, pe poarta unui « sanctuar masculin », este antiteza de reacţii la apariţia unor specimene dintr-o specie al cărui rost şi statut sunt bine stabilite de societate şi de conştiinţa tradiţională – docilă, ignorantă, supusă şi cu potenţial de a induce în ispită neprihănite suflete de adami. Pe de o parte, noutatea este întâmpinată cu aparentă sfiiciune; pe de altă parte însă, atenţia îţi este preventiv atrasă la neplăcerile care te aşteaptă pe tărâm bărbătesc, iar cei pe care mentalitatea europeană i-ar numi, simplu, vecini, devin subit prădători, gata oricând să atace fără discernământ. Nimic revoltător în poziţia de pradă. Condiţia femeii ca specie de sacrificiu le-a fost indusă tinerelor din fragedă copilărie, de acolo seninătatea cu care se resemnează în faţa unor realităţi pe cât de scandaloase pe atât de valabile.

În căminele de fete, poate una dintre puţinele forme de rebeliune, se poartă frecvent discuţii pe teme care oricum “nu se cade” să-şi facă loc în frunţi cuviincioase acoperite de văluri. Problema relaţiilor între sexe este un subiect extrem de sensibil în societatea turcă, punându-se la un nivel alarmant problema segregării genurilor în viaţa cotidiană – s-ar fi propus chiar, în cosmopolitul Istanbul, luarea unei iniţiative care să înlesnească discriminarea sexelor în spaţiul public, prin introducerea în circulaţie a unor autobuze cu colorit specific, roz pentru femei - albastru pentru bărbaţi. Aşadar, un fel de obsesie a mărului oprit mocneşte, de o parte şi de alta. În căminele de fete, ziceam, la falsul adăpost al camerelor-celulă în care securitatea se înfiinţează noapte de noapte pe urmele „dizidentelor” cărora sistemul computerizat nu le-a înregistrat amprenta pentru prezenţa zilnică, se dezbate cu ardoare încă un tabu rezervat femeilor. Experienţele intime rămân domeniul sacrificiului feminin. În timp ce tinerilor, cu jalnica scuză de a fi bărbaţi, li se îngăduie oarece libertinaj, iar vizitele făcute caselor de toleranţă sunt aproape unanim aprobate drept slăbiciuni masculine, tinerele îşi încuviinţează soarta pe care le-a trasat-o „înţelepciunea” populară, de a sluji unui soţ, fără drept să caute împlinire pentru sine.

În campusul mai mult masculin decât mixt, viaţa nu se desfăşoară după aceleaşi reguli pentru toţi. În mod cât se poate de evident, pentru siguranţa studentelor, ora la care căminul de fete îşi închide porţile trebuie să fie una rezonabilă. Societatea le favorizează pe femei, le respectă, le recunoaşte valoarea, de aceea ele trebuie protejate, ţinute departe de perspectiva oricărui pericol. Chiar împotriva voinţei lor. Chiar cu preţul libertăţii. Zvonuri spun că ar fi avut loc incidente neplăcute, de atunci s-ar fi trecut la măsuri mai drastice. Întrebarea firească este, nu s-ar cădea ca „măsurile de siguranţă” să se aplice întâi de toate sursei problemei, în nici un caz nu să se răsfrângă asupra drepturilor şi libertăţii potențialei victime?

Într-una din nopți când, revoltată de discriminarea abjectă la care se pretindea ca toate să ne supunem cu obediență, una dintre studente iniţiase un umil protest rămânând în afara clădirii câteva ceasuri după ora de închidere, sfârşi prin a atrage asupra sa interesul sporit al securităţii (de sesizat rezonanţa totalitaristă) - mai întâi cu o atenţionare că trecuse deja jumătate de ceas de când se afla în ilegalitate, apoi punând capăt răzvrătirii, cu dispoziţia irevocabilă „chiar acum mergi să dormi!”. Cred că s-ar putea lesne deduce că prezenţele masculine care populau gazonul, nu departe de locul cuminte al protestatarei din faţa căminului, au fost scutite de orice observaţie, libere să îşi exercite în tihnă drepturile de bărbaţi. O nouă victorie de partea patriarhatului în războiul mişelesc de intimidare şi subjugare a femeii.

0
0
0
s2sdefault
powered by social2s