de Andra-Mirona Dragotesc
Nu am fost niciodată o fană a revistei Cațavencii. Poate că din când în când am mai citit vreun articol la recomandarea cunoștințelor. La fel s-a întâmplat și cu “Femei care merită să fie legate de calorifer” (http://www.catavencii.ro/Femei-care-merita-sa-fie-legate-de-calorifer_0_5414.html), scris de Dan Darie și publicat în 31 august 2012. Ideea principală a acestui articol este aceea conform căreia există situații care ar legitima legarea unor femei de calorifer. Mai clar, femeile care îl incomodează pe autor la coborârea sa din autobuz:
“Categoria „Mama şi copilul“: Vrei să cobori din autobuz? Ai luat piciorul de pe ultima treaptă şi vrei să-l pui pe asfalt? Nu! N-ai decît să calci pe cap plodul pe care o mamă grijulie l-a înfipt deja lîngă scara autobuzului, speriată că şi-n Bucureşti e ca la ea, la Belciugatele, unde trece o singură maşină pe zi, şi asta numai în anii bisecţi. Aşa că n-ai decît să levitezi pînă pe trotuar sau să faci braziliana cu ăla micu’ în timp ce driblezi alte două tîmpite care n-au auzit de „Lasă călătorii să coboare“.”
Probabil că în lumea mică a domnului Darie, femeile și bărbații utilizează modalități diferite de urcare a copiilor în autobuz. Bineînțeles, nu-i pot critica această perspectivă fără să îmi re-aduc aminte că “pe la noi” multă lume încă mai consideră că dusul și adusul copiilor de la grădiniță sau școală, plimbatul lor în parc, îngrijirea lor, etc. este o activitate exclusiv și esențial feminină. Referințele la presupuse diferențe între comportamente rurale și urbane (Belciugatele vs. București) sunt, de asemenea, eronate și stereotipice. Ele ilustrează o dihotomie urban/rural (re)produsă pe criteriul comportamentului femeilor, care devine un simbol al diferențelor celor două “comunități”. Este, însă, un simbol stabilit arbitrar de domnul Dan Darie. Iar acest lucru se numește violență structurală și culturală împotriva femeilor. Poate citim puțin și pe tema aceasta. Bineînțeles, bărbații din mediul urban și cel rural au comportamente similar care nu denotă comunitatea din care provin.
Aș vrea să îi aduc aminte domnului Dan Darie că rolurile de gen stereotipice din societatea patriarhală sunt în schimbare. Poate că e lentă, poate că întâmpină multe obstacole, dar există o schimbare. Mă întreb dacă tații care intră în concediu de paternitate, făcând parte, prin extrapolare, din categoria “tata și copilul” vor ști să-și urce copiii în autobuz câțiva ani mai târziu. Mai mult decât atât, autorul ia în considerare și femeile fără copii. Există și astfel de femei și își aduc și acestea contribuția la incomodarea acestuia la coborârea din autobuz, fiind și ele “alte tâmpite”, ca și cele de dinainte. Mă întreb, oare, dacă urcatul în autobuz fără să aștepți să coboare călătorii/călătoarele din autobuz este o caracteristică specifică femeilor sau, pur și simplu, domnul Dan Darie s-a concentrate exclusiv asupra lor, omițând faptul că în cercetarea realizată pentru scrierea acestui articol a luat în considerare ambele genuri și comportamentul lor la urcarea în autobuz. Ceea ce e clar, însă, e că femeile care nu știu să se urce în autobuz, singure sau cu copiii lor, merită să fie legate de calorifer. La fel și cele care sar peste coada la ghișeul de bilete al companiei CFR. Deși la această categorie intitulată de autor “coada e relativă”- cu referințe aproape stupide și la coafura femeilor- ar putea include și bărbați. Experiențele mele de stat la coadă, de exemplu, includ bărbați care m-au îmbrâncit sau, ca să folosesc cuvintele domnului Dan Darie, au “valsat” în fața mea adresându-mi-se cu “domnișorică” atunci când le-am cerut explicații și și-au expus motivele stupide în opinia mea. Dar, nu consider că ar trebui legați de calorifer. La fel cum nu consider că ar trebui legați de calorifer toți pseudo-intelectualii- pentru că există și bărbați pseudo-intelectuali- cu care intru în contact, direct sau indirect, unii dintre ei poate chiar autori la reviste pseudo-intelectuale și ele.
Ceea ce e și mai problematic este că autorul consideră că centura de siguranță pe care și-o pune în cursa lui misogină, pentru a evita sau atenua critica potențială, este următoarea: “acest material nu promovează explicit utilizarea lanţului, a funiei de rufe sau a unei lese moderne, pentru că România e stat democratic şi dreptul cetăţeanului de a alege liber e consfinţit prin lege”. Mai clar, nu promovez direct violența, dar accept dreptul cetățeanului de a alege să fie violent și în ce fel?! Adițional, “Ştiu că titlul s-ar putea să sune vag misogin pentru unii dintre voi. Vă asigur că nu este, fapt verificat prin mijloace ştiinţifice. De exemplu, 50% din cei care stau în casa mea au spus că „sigur nu e misogin“, în timp ce cealaltă jumătate s-a abţinut de la vot pentru că trebuia să spele vasele.”. În “casa” românească, o jumătate hotărăște ceea ce e “sigur”, iar cealaltă jumătate nu are drept la vot, dar acesta este considerat abținere, pentru că trebuie să spele vasele. Mă întreb dacă e vorba despre un cuplu heterosexual într-o familie în care funcționează practice patriarhale ce includ conceptualizări ale rolurilor de tipul “bărbatul este capul familiei”, “femeia la cratiță”, etc. Să continuu?
În ceea ce privește logica autorului cu privire la:
“Categoria „Bărbaţi perfecţi – gratis!“: E perfect logică. Am pus-o special ca să stea locului femeile de mai sus, în loc să mişune prin toată revista în căutare de-o lipeală. În plus, e bine să ai bărbaţi într-un text exclusiv despre femei, pentru că altfel sigur se găsea o absolventă de Jurnalism sau Psihologie care să acuze materialul de discriminare sexuală.”
Nu pot decât să ma bucur că poartă grija criticii absolventelor de Jurnalism sau Psihologie care au auzit de discriminare sexuală. Eu nu sunt absolventă a niciuneia dintre aceste specializări. Surpriză? Mă îndoiesc. Aș îndrăzni să spun că nici nu ar trebui să fie o surpriză, iar astfel de reacții critice ar trebui să fie mai degrabă normale, decât excepții. Dar, sunt pentru egalitate de gen și împotriva violenței împotriva femeilor, fie că este un act direct, fie că este un act discursiv. Și, mai sunt pentru analize genizate care să nu considere genul ca fiind sinonim cu femeile. Să incluzi bărbații într-o analiză, oricât de proastă, care explorează presupuse caracteristici “de gen” nu e o gratuitate, e o necesitate. Cred că prezența bărbaților în acest “text exclusiv despre femei” este necesară. Mi se pare însă că o contrabalansare a femeilor atât de negativ prezentate și reprezentate în acest text printr-o idee abstractă a bărbaților perfecți este stupidă și, surpriză, misogină. Sau poate bărbații respectivi sunt perfect misogini.
Există, așadar, și situații care legitimează privarea de libertate a femeilor și sechestrarea lor, deci, violența împotriva lor. Îmi vine acum în minte afirmația lui Tudorel Butoi de acum doi ani jumate referitoare la femeile care “trebuie să știe cum să se urce în lift” astfel încât să nu devină victime ale violenței. Altfel, nu sunt îndreptățite să facă plângeri la poliție cu privire la potențiale acte de viol. Vă readuc aminte de el pentru ca nu cred că ar trebui să trecem prea ușor peste orice prezentare și reprezentare mass media care, implicit sau explicit, încurajează sau legitimează, violența împotriva femeilor.
În februarie 2010, în Iași, România, un bărbat a asaltat 12 femei cu un cuțit, într-o perioadă de câteva zile. Expertul criminalist, psiholog și profesor universitar, Tudorel Butoi, invitat ca specialist într-o emisiune a unui post de știri cu acoperire națională, și-a oferit opinia în această privință. Astfel, la cererea reporterului: “la final, spuneți-ne, domnule criminalist, dacă femeile se pot apăra în vreun fel”, Tudorel Butoi a răspuns:
“Femeile pot si trebuie să fie prudente. Femeile trebuie sa stie cum se urcă in lift si sa nu ne napadeasca pe noi ca au fost violate in lift. Cand si cu cine. Sa stie sa umble pe carari care sunt luminate si care sunt populate. Sa nu se bata ca exploratorii in miez de noapte parcurile si sa vina apoi la adresa politiei ca au fost violate. Sa stie cu cine intra in discutie si cu cine acceptă relatii si asa mai departe. Comportamentul asta de lelita balcanica, din pacate, cu exceptia acestor victime ... aaaa, care nu au dat dovada de el, este caracteristic pitipoancelor si aaa devin victime pentru ca sunt victime de tip provocator, mare majoritate din ele.”
Eşecul de a-şi controla propriul comportament îngrădeşte drepturile femeilor de a face apel la mecanisme statale (poliţia) pentru a rezolva această problemă, în opinia lui Tudorel Butoi. Drepturile nu sunt acordate, ele trebuie câştigate, ele sunt limitate celora care adoptă o anumită conduită, una non-balcanică. Acordarea de drepturi numai anumitor categorii sociale, grupuri sau chiar clase în societate denotă o întoarcere la ideea de cetăţenie, şi implicit drepturi, oferite exclusiv grupurilor de elită. Pe lângă toate acestea, perspectiva de faţă întăreşte ideea că cealaltă femeie– leliţa balcanică - trebuie să aibă un anumit comportament pentru a fi acceptată ca membru, pentru a dobândi drepturi şi recunoaştere ca cetăţean. Însă, ceea ce nu ia în considerare domnul Tudorel Butoi este că femeia care umblă pe cărări neluminate poate lucrează în schimbul de noapte și se grăbește spre casă, că poate administrația locală nu are fonduri suficiente pentru a asigura iluminatul public pe toate străzile sau pentru a asigura o mai mare acoperire a acestora cu polițiști pentru a preveni criminalitatea. Nu ia în considerare faptul că femeia care lucrează în schimbul trei poate nu a beneficiat de educație superioară, că are o situație economică precară, că poate își susține familia. Sau că, poate, pur și simplu, nu consideră că a fi femeie îi pune pe bluză o țintă pentru abuz. Dar, aceasta din urmă este o idee aproape de neconceput, nu?
Aceasta deoarece lelița balcanică reprezentată ca sursă a violenței împotriva… ei însăși, ilustrează perfect paradigma de înţelegere a violenţei împotriva femeilor, de exemplu, prin evitarea problematizării pericolului masculin și concentrarea pe auto-supravegherea integrității fizice a femeii. Bărbații nu sunt responsabili pentru violența împotriva femeilor, femeile sunt responsabile pentru violența împotriva lor, iar această perspectivă își are originea în ideea de blamare a comportamentului femeilor. Astfel, se reduce sau neutralizează, simultan, și rolul statului paternalist în soluţionarea problemei. Ceea ce femeile “pot”, “trebuie” şi “ar trebui” să ştie şi să facă cu trupurile lor reprezintă o enumerare de care ele au nevoie pentru a deveni docile în prevenirea violenței împotriva lor. În caz contrar, violența este legitimată. Iar nimeni nu ia în considerare contribuția bărbaților la acest proces de prevenire. Bineînțeles, înafara sfaturilor paternaliste pe care femeile trebuie să le internalizeze.
Mai mult, leliţa balcanică întruchipează un tip de comportament care este încadrat de discursul hegemonic masculin al experților ca fiind inerent victimizant din cauza recunoaşterii distorsionate a unei așa-zise promiscuităţi a acesteia. Întruchipează, de asemenea, faţete multiple – balcanică, leliţă, victimă (potenţială) –, care se intersectează într-o reţea de relaţii de putere deja inegale, de tip cultural, social, economic, genizat. Exprimă ierarhizarea prin construirea de graniţe sociale, culturale şi politice (in)vizibile şi o îngrădire a incidenţei violenţei ca fiind specifică şi limitată la anumite spaţii şi persoane, stigmatizându-le. În plus, reproduce abordarea stereotipică asupra violenţei împotriva femeilor ca un produs al unui anumit grup social, economic, cultural și politic.
Totuşi, normalul este sexualizat în societatea română. În mai 2012 s-a făcut public violul unui bărbat într-un mic orăşel din România. Descrierea, conform Antenei 3 (http://www.antena3.ro/romania/vaslui-un-tanar-de-26-a-fost-arestat-dupa-ce-a-violat-un-barbat-de-40-de-ani-165877.html), a contextului în care s-a produs violul în ziua arestării făptaşului a fost următoarea: „tânărul l-a abuzat sexual pe bărbatul de 40 de ani în propria locuinţă, unde fusese invitat la un pahar de vin. Făptaşul s-a folosit de faptul că victima adormise pe un pat după ce amândoi consumaseră mai multe sticle de vin, spun anchetatorii“. Nu s-a menţionat faptul că victima ar fi trebuit să ştie cu cine să discute şi cu cine să aibă relaţii şi aşa mai departe. Deci natura sexualizată a controlului social genizat este evidentă în re-prezentarea abuzului în România, de vreme ce prevenirea nu intră în atribuţiile bărbaţilor şi nu este presupusă din partea lor, nici în cazurile în care ei sunt victimele... deoarece bărbaţii nu sunt niciodată (re)prezentaţi ca fiind victime potenţiale din cauza comportamentului precar. Astfel, doar femeile victime ale abuzurilor au comportamente problematice. Dar, câți dintre noi suntem conștienți sau vrem să fim conștienți de sexismul acestei concluzii.
Totodată, titlul ştirii din timpul investigaţiei a fost: „Un tânăr în vârstă de 26 de ani a fost arestat după ce a violat un bărbat de 40 de ani“. Violarea bărbaţilor este, la urma urmei, apanajul generaţiei tinere deviante. Astfel graniţele producerii abuzului au fost modificate, dar nu şterse. Iar granițele producerii violenței împotriva femeilor sunt importante. Mai ales că ele distrag atenția de la relațiile de putere inegale care stau la baza violenței de acest tip, și anume cele dintre femei și bărbați. Atâta timp cât nu discutăm despre faptul că violența are loc pentru ca practici istorice, osificate, de subordonare a femeilor sunt reiterate azi în mod constant, încă, granițele sunt importante. Pentru că în reproducerea status quo-ului patriarhal și paternalist este importantă depozitarea cauzelor violenței împotriva femeilor altundeva. Eventual între granițele abstracte ale „culturii” balcanice- prin comportamentul femeilor- sau în abstractul „culturii” rrome- sigur vă vine în minte un articol din mass media în care o agresiune împotriva unei femei avea un autor care nu era bărbat, ci era de etnie rromă. Astfel, prezentarea și reprezentarea cauzelor violenței ca inerente și specifice unor grupuri sociale, etnice, culturale sau economice- de exemplu, familiile cu situație economică precară sau familiile cu membrii alcoolici- are ca o consecință indirectă trecerea cu vederea a ideii de responsabilizare a bărbaților, ca gen, pentru actele de violență la care diferiți bărbați le spun pe anumite femei.
Nu există legitimare pentru violențe împotriva femeilor pe criterii de gen. La fel cum nu există legitimare pentru lipsa de reflexivitate și sensibilitate în ceea ce privește acest subiect în prezentări și reprezentări publice ale acestei probleme. Este important cum vorbim despre violență pentru că violența interpersonală, actul de violență prorpiu-zisă, este ancorat într-un context deja violent structural- discriminator- împotriva femeilor și are potențialul de a reproduce inegalitățile caracteristice acestui context. Este important să nu reproducem „gratis” idei despre femei legate de calorifer sau despre femei care pot fi abuzate dacă se comportă „greșit”. Pentru că aceste gratuități contribuie la sedimentarea practicilor de abuz împotriva femeilor. Nu sunt o glumă, la fel cum nu sunt doar vorbe. Ele reflectă idei despre societatea în care sunt realizate și contribuie la modelarea acesteia într-un anumit fel. De aceea bancurile referitoare la violuri nu trebuie să fie acceptate și nu trebuie să fie reiterate. Pentru că nu am ajuns în punctul în care să fii înțeles și deconstruit toate cauzele aflate la baza unui viol, iar glumele referitoare la acesta nu fac decât să diminueze gravitatea lui la nivel de înțelegere socio-culturală. La fel de important este să nu spectacularizăm violența împotriva femeilor în stilul Știrilor de la ora 5. Pentru că violența nu este un spectacol corporal, ci o experiență a femeilor care presupune o traumă și toate consecințele aferente. Mai mult, nu este o excepție de la cotidian, ca o reprezentare la teatru, ci, este o normalitate a vieții multor femei, îndeosebi în societăți încă organizate în jurul unor practici de tip patriarhal în care femeile nu sunt chiar egale cu bărbații. Într-adevăr, nu trebuie să pornim de la premisa că orice femeie poate fi victimă. Pentru că, la fel de bine, am putea să pornim de la premisa că orice bărbat este agresor. Iar dacă mai și ieșim din cadrul de discuție heterosexist, complicăm lucrurile și mai mult. Ci, trebuie să conștientizăm că violența împotriva femeilor pe criterii de gen este, de fapt, o realitate constituită din materializări multiple și variate ale unui continuu de violențe împotriva femeilor în care inegalitățile și discriminarea dintre femei și bărbați- deci, violența structurală- alimentează violența interpersonală și vice versa. Combaterea și prevenirea violenței domestice sau a violurilor de pe străzi neluminate trebuie să ia în considerare această reciprocitate și o reflexivitate mai mare în ceea ce privește cum prezentăm și reprezentăm violența, care sunt consecințele directe și indirecte ale acestor prezentări și reprezentări, ce este dincolo de câteva cuvinte in/ofensive.
P.S. Când o să învățăm cu toții sa urcăm în autobuz și în lift, femei și bărbați deopotrivă, și o să acceptăm ca nu suntem unii mai buni decât ceilalți la această activitate, sau la orice altceva, poate lumea în care trăim va fi mai puțin violentă. Fiindcă altfel, vorbim în continuare de controlul social al unora de către ceilalți și la perpetuarea unor structuri inegale în care interacționăm. Părerea mea.
