Asociaţia Femeilor Împotriva Violenţei-ARTEMIS
Violul este forţarea prin mijloace fizice sau ameninţări la act sexual - penetrare vaginală, anală sau orală, cu o parte a corpului sau cu obiecte; victima poate fi oricine - femeie, copil sau bărbat.
În 8 cazuri din 10 violatorul nu foloseşte arme, ci surprinderea, forţa fizică sau ameninţările.
În 6 din 10 cazuri agresorul sexual este o persoană cunoscută.
Victimele trăiesc acut:
- teamă, insecuritate, furie, pierderea încrederii în oameni şi în lume,
- amintire şi retrăire persistentă/involuntară (imagini-blitz în timpul zilei sau în somn, imposibil de controlat, gânduri terorizante/terifiante),
- evitare, amorţeală, blocaje, depresie sau, dimpotrivă,
- agitaţie, nelinişte/anxietate, tresăriri puternice,
→pe termen lung se luptă cu sentimente de depreciere şi stimă de sine foarte scăzută.
Multe victime se simt expuse, vulnerabile, se luptă cu auto-învinovăţirea şi nu se aşteaptă la înţelegere din partea celor din jur, dar nici nu au putere să tot vorbească despre ce li s-a întâmplat.
Alte motive care o împiedică pe victimă să vorbească:
•jena, ruşinea, auto-protejare faţă de stigmatizare
•dorinţa de a proteja familia şi prietenii de stigmatizare
•auto-învinovăţire
•ameninţări din partea agresorului – frică de represalii
Victima este puternic influenţată de atitudinea celor din jur - dacă societatea minimalizează, tolerează violenţa sexuală, victima va opta pentru tăcere, convingându-se că violul-agresiunea sexuală este o chestiune personală, ce ţine de intimitate şi nu merită să se expună public.
Din cauza trăirilor ce copleşesc victima unui viol, puţine dintre ele pot decide imediat să facă plângere!!!Audierea în cursul anchetei/investigaţiei este trăită re-traumatizant (a vorbi despre ce s-a întîmplat echivalează cu a re-trăi evenimentul).
Relatarea repetată (începând cu persoanele de încredere, continuând cu specialiştii – medic, asistent social, poliţist, procuror, iar în final judecătorul) o face adesea pe victimă să creadă că nu este crezută sau e considerată responsabilă = vinovată.
A introduce pe parcursul demersului juridic încă o fază – medierea, şi încă o persoană – mediatorul, în faţa căreia victima să fie expusă cu suferinţa ei înseamnă o traumatizare suplimentară, o umilinţă în plus şi o negare a dreptului fundamental de a i se face dreptate – prin condiţionarea accesului la justiţie/reparaţie socială, morală, de prezentarea la actul informării cu privire la mediere.
Indiferent că este vorba de o şedinţă de informare despre mediere împreună cu agresorul sau separat, paşii necesari pentru ca victima să intre în legătură cu agresorul pentru a se putea realiza această informare vor însemna pentru victimă o traumă în plus. Desigur, orice acţiune care presupune prezenţa victimei şi agresorului în acelaşi spaţiu în acelaşi timp este traumatizantă pentru victimă. Este uşor de imaginat presiunea emoţională la care este supusă.
Condiţionarea dreptului de a face plângere de prezentarea la mediator minimalizează gravitatea faptei/agresiunii sexuale, transformând violul dintr-o infracţiune într-o dispută negociabilă.
Medierea reprezintă un cadru instituţionalizat de minimalizare a faptei, atât pentru făptaş cât şi pentru victimă, care află cu acest prilej că experienţa sa traumatizantă se poate ”media”, se poate negocia şi se poate ajunge la o „înţelegere”, acesta fiind un mesaj periculos din punct de vedere social – pune integritatea corporală/corpul femeii în aceeaşi categorie cu bunurile ce fac obiectul unor conflicte/dispute.
Dacă legea prevede posibilitatea medierii pentru infracţiunea cu violenţă, mesajul societăţii care acceptă o astfel de lege către victimă este că are dreptate să gândească despre sine că este responsabilă, vinovată, că şi-a făcut familia de ruşine, că e defectă şi că trebuie să păstreze tăcerea, că în final rufele se spală între agresor şi victimă.
| Fişier | Descriere | Mărime fişier |
|---|---|---|
 pliant_Artemis_viol_mediere.pdf | 229 kB |
