Ca raspuns la apelul de urgenta lansat in urma cu doua saptamani de peste 60 de organizatii neguvernamentale, Ministerul Sanatatii transmite, intr-un document oficial, faptul ca sustine introducerea educatiei sexuale ca disciplina obligatorie in curricula scoala si elaborarea unui plan strategic pentru educatie sexuala in scoli.
Ministerul Sănătății a comunicat reprezentanților ONG-urilor faptul că apreciază implicarea societății civile în asigurarea unui cadru adecvat educației copiilor și asigurarea accesului copiilor la informații cu privire la educație sexuală, mai ales în contextul actual în care România are una din cele mai crescute rate a natalității din Europa în rândul fetelor cu vârsta sub 15 ani.
Totodată, Ministerul a transmis că susține promovarea sănătății în rândul populației prin diferite activități de informare – educație – comunicare, inclusiv educația sanitară în școli ca o metodă de informare, dar și de educare a copiilor privind sănătatea și prevenirea îmbolnăvirilor prin diverse boli, inclusiv cele cu transmitere sexuală. De asemenea, Ministerul este de acord că introducerea în curricula școlară în mod obligatoriu a orelor de educație sanitară poate preveni apariția bolilor atât la nivel de individ, cât și la nivel colectiv, prin informarea copiilor asupra riscurilor și metodelor de prevenire a acestora.

„Deși există diverse organizații și asociații care contestă obligativitatea introducerii orelor de educație sanitară și care susțin că la aceste ore de educație sanitară este total nepotrivită educația sexuală a copiilor, Ministerul Sănătății susține că este o măsură obligatorie și oportună pentru dezvoltarea sănătoasă a generațiilor viitoare”, se subliniază în răspunsul transmis ONG-urilor.
În acest sens, Ministerul Sănătății va organiza întâlniri de lucru cu reprezentanți ai Ministerului Educației și Cercetării Științifice în vederea stabilirii unei strategii pe termen lung pentru asigurarea educației pentru sănătate drept o componentă importantă a sănătății publice.