Camera Deputaţilor a adoptat ieri proiectul privind combaterea violenţei în familie, care prevede că victima violenţei în familie poate cere instanţei un ordin de protecţie şi de restricţie faţă de agresor.

Proiectul prevede că violenţa în familie se poate manifesta prin violenţă verbală, psihologică, fizică, sexuală, socială sau spirituală.

Victima violenţei în familie are dreptul la respectarea personalităţii, demnităţii şi vieţii sale private, la protecţie specială, la servicii de consiliere, reabilitare, reintegrare, asistenţă medicală gratuită, socială, consiliere şi asistenţă juridică gratuită. Potrivit proiectului, victima are dreptul să se adreseze instanţei să solicite ordin de protecţie cu caracter provizoriu, iar instanţa poate să interzică agresorului să rămână sau să se reîntoarcă în locuinţa comună, să-l oblige pe agresor să suporte unele costuri, cum ar fi cheltuieli medicale, de judecată, cele generate de adăpostirea victimei.

Victima poate să ceară ordin de restricţie care prevede evacuarea agresorului de la domiciliul comun, păstrarea distanţei de minim 200 de metri faţă de persoana vătămată, interzicerea oricărui contact telefonic, corespondenţe. Acest ordin de interdicţie nu poate depăşi 2 ani.

Proiectul de lege prevede şi sancţionarea cu amendă între 1.000 şi 5.000 de lei pentru refuzul primirii în adăpost sau refuzul de a acorda asistenţă medicală victimelor, amendă între 500 şi 1.000 de lei pentru refuzul părăsirii adăpostului în momentul în care condiţiile care au determinat internarea au dispărut, amendă între 500 şi 1.000 de lei pentru încercarea persoanei care a comis acte de agresiune de a pătrunde în incinta adăpostului în care se află victima.

sursa: mediafax.ro

0
0
0
s2sdefault
powered by social2s
 

Rețeaua VIF

Ghid pentru victimele violenței sexuale

Discriminari Urbane

Asistență și consiliere pentru violență domestică nonstop și gratuit la 0800 500 333

 

Violență domestică
Educaţie sexuală
Reclamă discriminarea