Proiectul de lege condiţionează accesul femeilor la serviciile medicale de întrerupere voluntară a sarcinii de participarea la şedinţe de consiliere şi îşi propune, în mod evident, manipularea deciziilor persoanele ale pacientelor. Această propunere legislativă numeşte consiliere (ce poate fi oferită de un medic, de un psiholog sau de un asistent social) printre altele, vizionarea de materiale foto şi video care să arate că avortul înseamnă încetarea unei vieţi. Ceea ce înseamnă nici mai mult nici mai puţin teroare pentru orice om, şi mai ales pentru femei. Indiferent de conştiinţa morală a fiecăreia şi fiecăruia dintre noi, nu putem fi "obligate" (căci despre partenerii concepţiei nu se spune nimic) să vizualizăm o operaţie pe viu! Este o iniţiativă de terorism împotriva femeilor.
Comunicatul de presă lansat ieri de reprezentanţii a 22 de ONG-uri consideră că acest tip de consiliere nu face decât să inducă sentimente de vină şi să manipuleze luarea unei decizii. De asemenea, perioada de gândire de 5 zile creează întârzieri nejustificate ce cresc riscurile pentru sănătatea pacientei.
Mai mult, o guvernare care taie salarii, alocaţiile pentru creşterea copiilor, care vrea să reducă birocraţia, care nu oferă educaţie sexuală şi suport financiar pentru contraceptive, crează o nisă nouă pentru a plăti suplimentar nişte servicii total inutile. Într-o ţară în care se închid spitale, iar cele care rămân nu au bani de pansamente, doctorii nu au hârtie pe care să scrie reţetele şi care sunt obligaţi să piardă timpul dedicat pacienţilor pentru a completa formulare, unde prejudecăţile şi ipocrizia sunt susţinute prin politici făcute pentru bogaţi şi pentru a face acum şi aici viaţa femeilor un chin.
ONG-urile propunerea legislativă depusă în martie încalcă solicitările Organizaţiei Mondiale a Sănătăţii adresate statelor, inclusiv României, în sensul în care informaţiile transmise de personalul medical femeilor care solicită întreruperea sarcinii trebuie să fie oferite într-o manieră nediscriminatorie, lipsită de constrângere sau influenţare a deciziei.
"Proiectul Barbu - Dugulescu ignoră aceste obligaţii. Totodată, proiectul de lege încalcă unul din principiile fundamentale ale Legii Drepturilor Pacientului 46/2003, acela că pacientul are dreptul de a lua o decizie de tip medical în absenţa presiunii sau coerciţiunii. Prin introducerea de către acest proiect de lege a consilierii obligatorii, dreptul la informare îşi pierde caracterul de drept, transformându-se în obligaţie căreia pacienta ajunge să nu i se poate sustrage, anulându-i-se practic printr-o lege, dreptul de a decide ea însăşi pentru propria situaţie", mai spun reprezentanţii societăţii civile.
ONG-urile precizează că, în afara solicitării adresate guvernului, au cerut iniţiatorilor să retragă proiectul de lege, precum şi tuturor parlamentarilor să nu îl susţină.
sursa: mediafax.ro