Ilona Voicu
Nu sunt critic de film, asa ca ceea ce va voi spune despre filmul „Buna!Ce faci?” al regizorului Alexandru Maftei vor fi doar reactii ale unei spectatoare cu vederi feministe si care, in consecinta, recepteaza un asemenea produs artistic prin prisma acestor convingeri. Sigur, sunt de acord cu toate acele prezentari ale filmului care il considera o comedie savuroasa, pentru ca si eu, ca aproape toata sala prezenta la premiera din 3 martie, de la cinematograful Patria, am ras copios (uneori cu lacrimi, si aceasta nu e o figura de stil!).
Dar nu acesta este motivul principal pentru care consider eu ca acest film trebuie vazut.
Ceea ce mi-a placut mie la acest film a fost faptul ca se muta de la aspectele sferei publice, atat de dezbatute in majoritatea filmelor facute in Romania postdecembrista, pe care le ignora cu buna-stiinta, cred eu (sa ma scuze criticii de film avizati, care, tocmai din acest motiv, il considera o productie neancorata in realitatea romaneasca), pentru a aborda subiecte aparent minore: cel al vietii private, al relatiilor de cuplu sau cel al relatiilor dintre parinti si adolescenti. Sigur, problema relatiilor de cuplu a mai fost abordata si in alte filme romanesti si ar fi suficient sa amintesc doar de „Marti, dupa Craciun”. Ceea ce deosebeste, insa, esential „Buna!Ce faci?” de filmul lui Radu Muntean este faptul ca cele doua personaje centrale sunt egale in fata problemelor conjugale. Si el si ea traverseaza criza de cuplu si esecul profesional pe picior de egalitate, in timp ce filmele lui Radu Muntean raman ancorate intr-un misoginism ce pune in prim plan problemele masculine: in „Marti, dupa Craciun”, de exemplu, accentul este pus pe suferinta majora a sotului adulter, prins intre familie si amanta, cea a personajelor feminine neavand, adesea, decat rolul de a amplifica „drama” si framantarile interioare ale acestuia. Daca ar fi sa aleg intre realismul meschin din „Marti, dupa Craciun” si romantismul generos, plin de umor, dar si de amaraciune din „Buna! Ce faci?”, as opta fara ezitare pentru cel de-al doilea.
Un alt aspect interesant al filmului este modul in care reuseste, in doar o singura secventa, sa vorbeasca despre promiscuitatea si mizeria industriei pornografice, atat de atractiva pentru adolescentii de seama lui Vladimir, fiul de 18 ani al cuplului din film. Este, probabil, o scena relativ ignorata de catre cei care lauda sau critica filmul, dar care, pentru mine, reprezinta un motiv de a considera filmul ca depasind, in final, granitele unei simple comedii romantice, lipsite de valente sociale, si devenind, de fapt, o pledoarie pentru sinceritate, pentru nevoia de repere morale.
Nu in ultimul rand, trebuie sa remarc rolul pe care il face Dana Voicu: Gabi, personajul sau feminin, are complexitate, pentru ca este, pe rand sau chiar simultan, femeia trecuta de prima tinerete, stearsa si cu o slujba banala in care esueaza in urma sacrificarii autoasumate a propriei evolutii profesionale pentru a-si ingriji copilul si sotul, femeia indragostita, careia aventura virtuala ii da stralucire si o frumusete calda sau mama unui adolescent care-i provoaca reactii ce merg de la surpriza si confuzie, pana la evocarea nostalgica a unor etape trecute din viata acestuia, si toate acestea, fara accente false sau exagerate.