Alice Iancu
Mărturisesc că eu întotdeauna am avut pretenţia (ridicolă) ca atunci când mi se vinde ceva să fiu tratată cu respect. Probabil din cauză că sunt o feministă frustrată şi fără simţul umorului...şi predispusă la critici, am fost deseori acuzată de asta. Probabil dacă nu aş fi feministă mi-ar plăcea foarte, dar foarte mult să fiu jignită de cineva care mă abordează în magazine sau mă sună să îmi vândă....orice.
Nu m-am gândit că feminismul meu este vinovat de faptul că atunci când aud în telefon următoarea convorbire am sentimente nu tocmai paşnice „ Bună ziua, vă sun să vă vând ceva. Azi am decis că eu cu dumneavoastră vorbesc, daca aş fi vorbit cu bărbaţii, chiar şi despre dumneavoastră, să ştiţi că nu vă priveşte. Înainte însă să vă explic ce doresc să vă vând, vreau să vă mărturisesc că eu cred că femeile sunt proaste. Dacă nu proaste, atunci prostuţe. Sau măcar mereu necesitând indicaţii din partea unui bărbat. Nu trebuie să vă supăraţi, eu iubesc Femeia. Cât mai dezbrăcată, dacă se poate, dar frumoasă, femeile trebuie să fie frumoase şi să dezvolte obsesii sănătoase pentru machiaj, haine şi slăbit...femeile nu sunt ca noi, bărbaţii, noi suntem raţionali şi n-avem nevoie de îngrijiri şi standarde din astea, de frumuseţe sau igienă...dar vă spun, ador Fe
meia...mai ales Femeia gătind, ador femeile care gătesc, spală şi calcă cu entuziasm soldăţesc, de parcă orice altă îndeletnicire ar fi o unealtă diavolească pentru distrugerea eternului feminin. Evident pentru a mă servi pe mine, sau alţi bărbaţi. Sau îngrijind copiii, sigur sunteţi de acord că e ceva minunat, dar nu pentru noi bărbaţii, chiar nu înţeleg ce legătură am avea noi cu copiii...Oricum... Eu nu suport decât femeile care îşi înţeleg menirea de îngrijitoare ale mele şi ale confraţilor mei, pentru ele spun asta, pentru ca ele să poată să fie fericite urmându-şi vocaţia. În schimb, să ştiţi că eu sunt un domn, dacă îşi ştiu locul femeile îmi plac.... unele femei care sunt rele şi aspre să zică bine mersi dacă nu le înjur.... Eh...oricum mai înjur femei, aşa....dar nu se supără, decât dacă n-au simţul umorului.”
În acest punct al convorbirii sunt tentată să răspund, dar sunt întreruptă. Pe un ton când plângăcios, când agresiv, când didactic, interlocutorul meu continuă „Vă rog, nu îmi răspundeţi. În nici un caz să nu mă criticaţi! Eu, vedeţi, am orgoliul delicat şi mintea bine îmbibată de patriarhat şi misoginism...e fragilă mintea asta, sufletul meu la fel...suflet „creativ” de artist, ce vreţi....vă spun, nu suport criticile, când le aud mă simt ca atunci când eram un băieţel de 5 ani şi fugeam la mama în pat pe timp de furtună sau ca atunci când am pierdut o dezbatere la şcoală şi i-am rupt nasul nesimţitului care m-a contrazis...nu se poate să vă puneţi în aşa o postură nefeminină, comentând şi criticând...repet, eu iubesc Femeia, dar multe femei nu sunt femei adevărate, nu fac, nu gândesc şi nu simt cum dictez eu....acestea fiind spuse, am ceva pentru dumneavoastră, ceva de care vă spun eu că aveţi nevoie, eu înţeleg femeile, ştiu de ce aveţi nevoie, nu se poate ca după acest minunat discurs să nu doriţi să cumpăraţi ceva...”...cine m-a sunat şi mi-a servit acest discurs, întrebaţi? Publicitatea românească.
De ani de zile publicitatea românească mi se strecoară în casă. Eu mă apăr cu telecomanda. Mă urmăreşte peste tot. Am încercat să îi închid în nas uşa, poarta, mintea...degeaba...îmi infestează lumea, minţile celor din jur, îmi bâzâie la ureche în mijloacele de transport în comun, ţipă la mine din paginile ziarelor şi în supermarketuri, îmi sare în faţă de pe panourile de pe stradă. Mă jigneşte zi de zi, nu mă ascultă niciodată. Ba chiar are pretenţia să cumpăr orice îmi vinde. Publicitatea românească râde de mine şi apoi mă priveşte nevinovată şi acuzatoare când mă supăr: eu sunt de vină, pentru că aşa-s feministele: n-au umor!
Am decis să le răspundem publicitarilor nesimţiti şi liotei lor de fani. Eu n-am panouri, spoturi TV şi radio, pagină în ziar. Eu şi colegele mele de la Centrul FILIA am pornit un Blog, in care ne propunem să oferim un spaţiu femeilor. Un spaţiu în care să le răspundă celor care le bombardează zi de zi cu jigniri. Aşteptăm să ne citiţi, să ne comentaţi, să ne trimiteţi contribuţii. Nu prea ne pasă dacă minţile şi sufletele „creatoare” ale geniilor publicitare româneşti şi suporterii lor se sperie, plâng sau se revoltă pentru că uite, au început să prindă glas femeile astea, în loc să tacă şi să cumpere! Nu ne pasă. Pentru că, pe lângă simţul umorului, care le lipseşte cu desăvârşire, feministele n-au inimă!