De Alexandra Grindean
 
Mi-a trebuit multă vreme să încep acest material. Dar după incidentul cu fetele din Râmnicu Vâlcea agresate și hărțuite de polițiști, era timpul pentu o reacție. Eu nu am de unde să știu despre ce înjurătură a fost vorba acolo sau de ce le-au claxonat polițiștii, dar pot specula. Un lucru pare a fi cert însă: Femeia nu are voie să înjure! Punct! Dacă o femeie înjură e o “mahalagioaică”, o “pițipoancă needucată”, își pierde orice urmă de feminitate – cel puțin așa le place “oamenilor” să zică. Oameni între ghilimele pentru că, bineînțeles, mă refer la “oamenii superiori” – cei care sunt ori bărbați macho care sunt cu înjurătura în gură în fiecare zi, ori sunt femei pe deplin feminine,  conservatoare și bine educate care înjură doar în intimitatea propriilor case sau între prieteni apropiați. 
 
Eu stiu un singur lucru, din experiența mea personală, când într-o noapte în timp ce mă plimbam pe un bulevard bucureștean, în drum spre casă, mă oprește o mașină de poliîție. Omul legii deschide ușa și îmi zice “Vezi că am văzut că te urmărea o mașină pe stradă, hai înăuntru și te duc eu acasă”. Bineînțeles că m-am urcat – aveam 21 de ani și mă mutasem în București de două săptămâni. M-a dus organul legii până în fața casei și când să ies din mașină a sărit pe mine să mă sărute. De ce? M-am gândit eu, speriată și confuză. De ce omul acesta care ar trebui să ma protejeze, pentru că asta e meseria lui, sare pe mine? L-am respins politicos. Îmi era frică să nu zic ceva necorespunzător ca nu cumva să îl supăr pe omul polițist. Până la urmă m-a lasat să plec. Nu l-am înjurat, ba chiar i-am mulțumit pentru drum, pentru că așa face o femeie “feminină” – îi mulțumește agresorului pentru atenția oferită, nu?
 
Nu știu ce s-a întâmplat înaintea acelei înregistrări. Nu știu ce au zis fetele alea și nu știu de ce au fost claxonate, dar știu că au fost bruscate, lovite și duse la poliție. Și mai știu un lucru – că într-o altă seară când ieșeam dintr-un club de mână cu prietenul meu, un baiețas (de maxim 17 ani) a venit după noi vreo 15 minute aruncând injurii și remarci cu tentă sexuală la adresa mea, trecând pe lângă o mașină de poliție cu polțiștii afară, iar ei nu s-au sesizat de niciun fel. Asta deși tânărul urla din toate puterile. Stăteau și se amuzau de situație și de limbajul colorat. Prietenul meu, din fericire, nu e român, așa că nu înțelegea ce se întâmplă. În țara lui (Suedia) nu mai văzuse așa ceva și era speriat de agresivitatea acestui adolescent zelos, dar mai mult, de indiferența autorităților. 
 
Femeile nu au voie să înjure. Ele au voie doar să primească injurii și remarci sau atitudini sexiste și apoi să mulțumească agresorilor pentru atenția acordată. Vulgaritatea la femei stă în antiteză cu feminitatea și educația, spun unii. Însă vulgaritatea este de multă vreme folosită ca și armă pentru amuțirea discursului feminin. Expresiile vulgare au fost marcate ca și teritoriu masculin, însă realitatea socială este foarte departe de acest principiu. Cu toții înjurăm, mai rar sau mai des, în funcție de situație. Limbajul colorat nu ține doar de educație ci ține, mai ales la femei, și de revendicarea spațiului public și virtual. Injuriile sunt de multă vreme folosite în scopuri de intimidare și de creare a unei distanțe între sexe. Asumarea limbajului vulgar la sexul feminin înseamnă și o revendicare a drepturilor de a participa la viața socială. A dreptului de a fi om și de a fi considerat om. A dreptului de a reacționa la agresiune și de a-ți lua înapoi locul cuvenit într-o conversație sau într-un spațiu public. 
 
Adauga un comentariu
0
0
0
s2sdefault
powered by social2s

De Carmen Radu

În urma unei evaluări la care România a participat anul trecut, Comitetul ONU și-a exprimat îngrijorarea faţă de creşterea numărului de cadre medicale care refuză efectuarea serviciului medical de întrerupere de sarcină. În același timp, Patriarhul Bisericii Ortodoxe a decorat 18 astfel de medici. Aceste două realități paralele creionează situația îngrijorătoare în care se află țara noastră în privința sănătății reproducerii. 

Pe de o parte, statul român nu are nicio strategie națională în acest domeniu. Iar efectele sunt dramatice: România este pe primul loc  în Europa, cu cel mai mare număr de nașteri la adolescente sub 15 ani. 60% dintre gravide nu merg la medic în timpul sarcinii , din cauza sărăciei și lipsei de educație. Rata mortalității materne este de 4 ori mai mare decât la nivelul UE. Rata cazurilor de cancer de col uterin este de 4 ori mai mare decât la nivelul UE. Nu există educație sexuală în școli.

Pe de altă parte, biserica și grupurile de extremă dreapta care susțin limitarea dreptului la avort devin din ce în ce mai vocale. Trist este că au de partea lor reprezentanți din lumea artei. Vocea formației Iris răsună la un concert pro-life organizat sâmbătă, 21 martie, în cadrul Marșului pentru Viață. Anul acesta Marșul se laudă cu prezența în 60 de orașe, inclusiv în Republica Moldova.

Adauga un comentariu
Citește mai departe...
0
0
0
s2sdefault
powered by social2s

De Tudorina Mihai

Nu orice femeie poate reprezenta politic toate femeile – acesta este motivul pentru care simpla prezență a două femei în rândul candidaților la alegerile prezidențiale din 2014 nu trebuie asumată ca o obligație de a le susține automat pe una dintre ele, doar pentru că sunt femei, în defavoarea celorlalți candidați.

Prezența celor două candidate în aceste alegeri prezidențiale este un lucru pozitiv dacă o luăm ca pe un semnal că monopolul masculin asupra puterii politice începe să slăbească în direcția unei reprezentări politice mai echitabile a celor două sexe. De aici și până la o agendă politică cu adevărat favorabilă emancipării femeilor României este însă cale lungă. Vom vedea că cele două candidate, Udrea și Macovei, au elemente de campanie problematice în acest sens, în timp ce bărbații candidați continuă să ignore electoratul feminin.

Adauga un comentariu

Citește mai departe...
0
0
0
s2sdefault
powered by social2s

de Lavinia Dieac

 

Încă nu-mi dau seama ce putem face în astfel de cazuri de hărțuire verbală sau chiar fizică! Altceva decât să înghițim în sec, să ne prefacem că n-am auzit și să trecem mai departe mulțumite că nu a fost mai grav! Reacțiile de genul nu ne fac decât să fim supuse și complici ai agresorilor. Tăcerea noastră le dă tot lor putere, îi apără și protejează tot pe ei. Și apoi ei continuă victorioși să hărțuiască și pe alții după tine.

Nu tre' să-mi fie mie rușine de cuvintele ce mi-au fost adresate, ci e rușinea lor că le-au adresat.

Mergeam liniștită pe Calea Victoriei pe lângă Raifeissen, vorbind la telefon cu fratele meu când văd un bărbat în jur de 40-50 de ani pe bicicletă venind spre mine și spunându-mi ceva obscen - "nu ți-e frig la păsărică?". Mă enervez și mă întorc după el reproșându-i că nu are ceva mai bun de făcut. Fratele la telefon aude, mă ascultă, încearcă să mă liniștească, dar mă simt în continuare agresată și frustrată că nu sunt în siguranță pe stradă. Spațiul public e și al meu și am dreptul să fiu acolo în siguranță, la orice oră, singură sau nu, indiferent de vestimentație.

Așadar eu am ales să NU mai tac. De obicei le răspund lor direct într-un fel sau altul, depinzând de context, calm, niciodată vulgar. De fiecare dată simt că nu e de ajuns, că nu m-am exprimat suficient de bine, că va continua să hărțuiască pe următoarea fată care le iese în cale.

Îmi continuu plimbarea și ajung pe la Romană unde îl vad iar pe individ. Acum am ales să mă iau de el cu voce tare, răspicată ca să mă audă trecătorii de pe stradă. Am observat ca s-a intimidat de atenția adusă asupra lui! M-am bucurat pe moment. A închegat două cuvinte înapoi încercând să câștige teren, eu cam terminasem ce aveam de zis, nu era rost de o discuție bineînțeles, și mi-am continuat drumul.

Chiar și după asta, încă simțeam că nu am făcut mare lucru și că iar plec de la locul faptei hărțuită și atât. Îmi amintesc cum asta mi s-a mai întâmplat și alte dăți, tot în centrul Bucureștiului, și că atunci mi-aș fi dorit să-i fi făcut o poză ca s-o pun pe net. Hotărăsc să mă întorc să-i fac o poză. Era lumină de zi încă, zona super aglomerată de la metrou la Piața Romană, ieșirea de la coloane; cum să ratez ocazia, nu? Zis și aproape făcut pentru ca omul cand vede ca vreau sa ii fac poza vine spre mine alergând, eu reușesc sa ii fac poza fix atunci, apoi mă întorc cu spatele să protejez aparatul, el mă ia de păr și mă lovește cu pumnul în față apoi o ia la fugă.

Apuc să-i mai fac o poză cum se îndepărtează.

Aici ambele poze:

 

Bine, de aici deja am progresat față de experiențele trecute: aveam poza. Însă agresată fizic acum! Mai departe nu m-am mai descurcat foarte bine: m-am pierdut și nu știam ce să fac, am omis sa sun repede la 112! M-am oprit în loc și am vorbit cu o persoană care văzuse toată scena dar am omis să-i cer să fie martor la Poliție, fiindcă nici nu mă gândisem în momentul acela ca ar trebui să merg să dau o declarație. Până la urmă m-am dus și la Poliție, însă fără martori și pentru o plângere împotriva unei persoane neidentificate.

 

Voiam să-i fac poza ca să postez "uitați profil de agresor!" ... și el s-a simțit atacat și a ales să mă lovească. Violența degenerează dacă femeile iau atitudine, pentru că hărțuitorii se simt îndreptățiți să facă tot ce vor ei în spațiul public, de la pipăiri, fluierături, urmăriri, până la violență fizică și viol.

Altă dată poate am să aleg să-l urmez și să strig în gura mare în mod repetat că mi-a zis ce mi-a zis, să audă și alții, să-l fac de râs în public. Așa îmi fac și aliați și nici nu o să dea în mine. Voi repeta efectiv ce mi-a spus, voi menționa că nu îl cunosc. Poate asta ar fi o altă soluție.

Înregistrarea audio, video sau pozatul agresorului și publicatul pe internet pe un site specializat de reclamații ar fi altă soluție. Ceva de genul cum e proiectul http://everydaysexism.com/, sau HarassMap in Egipt, http://harassmap.org/en/, sau http://www.ihollaback.org/share/. Dar si cu materiale audio sau video pe lângă mărturii ca să-i identificăm pe agresori, să îndreptăm rușinea asupra lor!

Mai știu de varianta cu chestionarul agresorului. Un formular pe care să-l completezi împreună cu agresorul in care să îi adresezi întrebări - vezi aici, in engleză, http://feministing.com/2011/02/16/a-handy-questionnaire-for-street-harassers/ - asta dacă ar sta la vorba cu tine, pașnic!

Cum credeți ca e mai bine să reacționăm la hărțuirea verbală pe stradă? M-am săturat să îi protejăm pe agresori cu tăcerea și rușinea noastră. Idei?

 

************

Update

Se pare că individul hărțuiește femeile în zona Piața Romană și alte zone, de mai mult timp, fără ca autoritățile să facă nimic. Aici este un articol al unei alte persoane agresate de el, din septembrie 2012: http://andreeavasile.ro/2012/09/16/hartuire-in-piata-romana/

Alte două femei ne-au scris despre cum au fost agresate verbal de același individ:

AG: Idiotul care a batut-o pe fata la Piata Romana ieri, s-a legat si de mine intr-o seara acum 3 saptamani...tot acolo. Deci aia e zona lui.
A comentat ceva de pantofii mei, dar mi-a fost evident ca de fapt voia sa se lege de mine...din acest motiv m-am uitat cu atentie la el ca sa ii retin figura.

 

A: Am vazut poza tipului care a lovit-o pe fata care participase la mars.
Cred ca 80% este vorba de acelasi individ cu care am avut de-a face de 2 ori, odata la romana la iesirea de metrou si odata in zona in care stau. Eram la bancomat si stiu scara din care a iesit. Ambele dati eram cu o prietena careia i-am aratat si ei poza si a zis la fel ca el pare a fi. Era imbracat in echipament de biciclist/era cu bicicleta. Ambele dati urla dupa noi niste chestii foarte urate si era foarte agresiv.
Zona in care se afla blocul din care a iesit este stribei voda aproape de intersectia cu berzei.

 

O marturie de pe un grup al bicicliștilor:

AC: Acum cativa ani l-am vazut in Herastrau cum a scuipat o fata pentru ca i-a trecut prin fata in timp ce el era pe bicla. Un animal care trebuie pedepsit!

 

 

 
Adauga un comentariu
0
0
0
s2sdefault
powered by social2s

de Tudorina Mihai

Astăzi s-a iniţiat la sediul Fundaţiei pentru o Societate Deschisă seria de întâlniri cu candidaţii la alegerile europarlamentare din 25 mai.

Invitatul dezbaterii a fost Theodor Stolojan, cap de listă a Partidului Democrat Liberal.

S-au discutat multe puncte din programul electoral al PD-L, la care Stolojan declară că a lucrat din greu timp de patru luni de zile. Mă voi referi la câteva aspecte, cu menţiunea că acestea sunt doar câteva din multitudinea de teme atinse, ce acoperă domenii vaste, de la resurse şi energie (regenerabilă, gaze de şist, gaze naturale), piaţa comună, zona euro, la libera circulaţie, migraţie, problematica romilor şi a altor grupuri vulnerabile ş.a.

foto Ioana Avădani

Înainte de a trece la cele trei teme enunţate în titlu: drepturile LGBT, dreptul la avort şi egalitatea de şanse între femei şi bărbaţi, trebuie spus că Stolojan este un politician remarcabil prin abilitatea cu care îşi strecoară propriile valori  – atât legate de domeniul economic, cât şi de cel social – în masa europarlamentarilor din Grupul Popularilor Europeni, în care predomină conservatorismul. Stolojan este mult mai progresist chiar şi decât unii social-democraţi români actuali şi, în ciuda faptului că a lucrat la Banca Mondială, sau poate tocmai de aceea, pentru că este un bun cunoscător al sistemului financiar şi economic din chiar interiorul unei instituţii cu greutate la nivel global, este critic faţă de politicile financiare impuse de FMI şi Comisia Europeană în România, cum ar fi liberalizarea unor pieţe, în detrimentul consumatorilor (dând ca exemplu pozitiv măsura luată de Orban în Ungaria de preluare în administrarea autorităţilor publice locale a serviciilor de apă şi canalizare). În cadrul dezbaterii a criticat deschis presiunile făcute de FMI şi CE pentru liberalizarea pieţei gazului în România. În schimb, acelaşi Stolojan este şi un susţinător al mediului de afaceri, lăsând un răspuns evaziv cu privire la exploatarea gazelor de şist. „Am fost în Pungeşti” a spus el, „oamenii de acolo nu sunt împotriva exploatării gazelor de şist, ei vor asigurări că nu vor fi afectaţi, că vor fi despăgubiţi”. A mai spus şi că energia regenerabilă trebuie să se aşeze pe baze economice, competitive.

Aceeaşi atitudine, pe alocuri diferită de cea a popularilor vest-europeni, pe altele similară, se regăseşte în temele legate de drepturile minorităţilor etnice, sexuale, drepturile reproductive şi egalitatea de şanse între femei şi bărbaţi.

 

Adauga un comentariu
Citește mai departe...
0
0
0
s2sdefault
powered by social2s

de Tudorina Mihai

Corina Creţu, cap de listă pentru USD la alegerile europarlamentare din 25 mai, a declarat săptămâna trecută la Timişoara că „domnul Becali nu a făcut rău României în Parlamentul European, mai mult rău a făcut Monica Macovei . El şi-a făcut treaba, a venit la Bruxelles, şi-a făcut treaba acolo”.

Motivele pentru care Corina Creţu o critică virulent pe Monica Macovei pot fi până la un punct înţelese. Solidaritatea transpartinică între politicienele române oricum nu s-a manifestat niciodată (cu câteva excepții).

Însă să iei partea unui misogin, rasist şi homofob notoriu ca Becali este îndoielnic și ne determină să ne întrebăm ce strategie politică urmează Corina Creţu?  Cum poate fi atât de inconsecventă cu poziţiile ei anterioare în favoarea femeilor şi împotriva misoginilor din politică?

În pre-campania alegerilor legislative din decembrie 2012 Coaliţia Anti-discriminare recomanda partidelor politice să nu se asocieze în nici un fel cu Gigi Becali din următoarele motive:

„Valorile acestuia sunt net anti-europene, pe masura unei ideologii rasiste, discriminatorii si intolerante din care George Becali si-a construit o adevarata platforma politica (…). Declaratiile publice impotriva membrilor comunitatii gay care, in opinia sa, ar trebui izolati si expulzati in afara aglomerarilor urbane (2008), impotriva romilor - etichetati de acelasi politician drept infractori ce nu merita sa traiasca in Romania (2007), impotriva femeilor care prin natura proprie sunt "curve" (2011) ori a arabilor ("Cum o sa iau apararea unui arab?", cu referire la subsecretarul de stat, doctorul Raed Arafat), lipsa de flagrant respect pentru autoritatile statului prin ruperea citatiilor din partea Consiliului National pentru Combaterea Discriminarii in fata camerelor de luat vederi si atacarea mediatica violenta a Presedintelui acestei institutii, reprezinta doar cateva dintre gravele derapajele ce ar trebui sanctionate ci nu incurajate de statul roman prin intermediul institutiilor sau de liderii politici. (…)” -  se arăta în scrisoarea publică de la acea dată.

Manifestările discriminatorii recurente ale lui Becali sunt bine cunoscute. De aceea este cu atât mai surprinzătoare declaraţia dată de Corina Creţu prin care ne spune că „domnul Becali” şi-a făcut treaba la Bruxelles. „Domnul Becali” de la Bruxelles nu poate fi separat de grobianul Becali care a înjurat femei şi s-a manifestat sexist, homofob şi rasist cu neruşinare, ani la rândul, fără să aibă nici o secundă vreo remuşcare. „Domnul Becali”, acel politician de treabă de la Bruxelles este acelaşi cu politicianul Becali care în timpul campaniei electorale din 2012 refuza să vorbească cu contra-candidaţii femei sau cel care în 2009 spunea că politica este un domeniu numai pentru bărbaţi.

Adauga un comentariu

Citește mai departe...
0
0
0
s2sdefault
powered by social2s

Cristina Rădoi

Cu o floare nu se face femeia egala

Prima săptămână din luna Martie, prilej de reînviere a naturii şi de oferire a cadourilor pentru „doamne şi domnişoare”. Deschizi televizorul, deschizi radioul, dai peste concursuri pentru „doamne şi domnişoare”. Citeşti ştiri în media şi găseşti politicienii bărbaţi care complimentează femeile şi le oferă cadouri, doar-doar mai câştigă puţincapital de imagine în faţa electoratului feminin


Vezi ofertele cluburilor şi restaurantelor care mai de care mai variate, începând de la feluri alese până la striptease masculin. De 8 martie este permis să tratăm bărbaţii drept obiecte sexuale. Să se „bucure” şi ei o zi pe an. La restaurant nu mai găseşti locuri în perioada aceasta, domnii îşi invită consoartele, doar e 1-8 Martie, dacă nu acum, atunci când?


Poliţiştii îşi derulează campania anuală de oferire a florilor, în locul amenzilor. Ce înălţător! O dată pe an merită şi ele celebrate corespunzător!

 

Ipocrizia e la cote maxime în perioada asta a anului.

Adauga un comentariu
Citește mai departe...
0
0
0
s2sdefault
powered by social2s

de Iulia Sima

Recent am primit din nou pe Facebook “report” pentru ca am postat o fotografie în care se văd sânii unei femei. Fotografia este de fapt un print screen blurat dintr-un videoclip cu dans contemporan de la Sigur Rós. În cazul meu este a doua sau a treia oară când o expresie artistică, sinceră, a corpului femeii primește report, iar Facebook mă pune la colţ cu texte ca: “ai încălcat regulile comunităţii”.

Stai, nu te grăbi! Nu am niciun fel de frustrare cu privire la faptul că-mi este interzis să folosesc reţeaua de socializare timp de 3 zile, ca forma de pedeapsă virtuală. Nu sufăr atât de tare pentru că în timpul petrecut pe Facebook pot sa scriu un articol, de exemplu. Nu, revolta mea este de-a dreptul viscerală şi odată cu întâmplarea asta s-a amplificat, iar când vă văd atât de stingheri, mă revolt şi mă întristez amarnic.

Cum e posibil să trăim într-o lume în care corpul nud al femeii este sexualizat şi obiectificat şi traficat şi folosit şi photoshopat şi stigmatizat… şi… ah!, în cele mai murdare moduri posibile, iar acest lucru să fie general acceptat, plăcut, ne-raportat, aplaudat, iar corpul sincer, expresiv, natural este subiect al ruşinii!?

Adauga un comentariu
Citește mai departe...
0
0
0
s2sdefault
powered by social2s

De Ilona Voicu

 

1 Decembrie este Ziua Națională a românilor, așa cum știm cu toatele și cu toții. Desigur, au existat și vor exista în continuare păreri diverse cu privire la cât de adecvată este, prin semnificația ei, această dată ca zi națională, dar nu vreau să declanșez cu aceste rânduri o asemenea dezbatere, ci, mai degrabă, v-aș ruga să să facem un alt exercițiu. Vă propun, de dragul discuției, să acceptăm fără niciun fel de îndoială faptul că 1 Decembrie trebuie să fie Ziua în care toți românii și româncele își serbează țara, pentru că acum aproape 100 de ani, în urma unui război și a unei conjuncturi internaționale favorabile, Adunarea Națională de la Alba Iulia decidea unirea cu țara. Odată acceptată această propoziție, să trecem la sărbătorire! Ca în toți anii trecuți, elementul central al bucuriei va fi, aflăm din mass-media, parada militară, anul acesta mai grandioasă decât anul trecut, pentru că, la începutul lunii noiembrie, guvernul a decis o suplimentare substanțială a bugetului dedicat defilării militare, încât acesta a ajuns la 4,8 milioane de lei, pentru ca “avioane, elicoptere și alte lucruri costisitoare”, după cum se exprima premierul Victor Ponta, să ne umple de mândrie și fior patriotic. De dragul aceleiași discuții, mă pot preface că nu încep să calculez mental câte adăposturi pentru femeile victime ale violenței domestice s-ar putea bugeta din această sumă, timp de un an (pe puțin vreo 10, îmi pare rău, nu mă pot abține, ignorați paranteza dacă puteți!) și că accept faptul că, în fond și la urma urmei, armata trebuie să defileze de Ziua Națională pentru că este demna și viteaza continuatoare a eroilor morți în Primul Război Mondial sau în oricare alt război care a făcut posibilă această sărbătoare.

Dar, pentru că deja am acceptat cam multe de dragul unei discuții, am și eu câteva întrebări, la care mi-ar plăcea să-mi răspundă și mie cineva: un politician, un istoric sau oricine știe mai multe decât mine despre cum ar trebui să funcționeze recunoștința nației pentru eroii ei.

Adauga un comentariu
Citește mai departe...
0
0
0
s2sdefault
powered by social2s

de Tudorina Mihai

În aprilie 2011 Consiliul Europei a deschis spre semnare Convenţia privind prevenirea şi combaterea violenţei împotriva femeilor şi a violenţei domestice (pe scurt Convenţia de la Istanbul), considerat cel mai complex instrument internaţional din lume în prevenirea violenței împotriva femeilor, protejarea victimelor, urmărirea penală a autorilor și adoptarea unei game largi de măsuri pentru a aborda acest flagel în toată complexitatea sa.

 

Convenţia a fost semnată până în acest moment de 26 de state şi ratificată de alte cinci state.

Guvernul României face în prezent demersurile necesare pentru semnare. Ministerul Muncii, Familiei, Protecţiei Sociale şi Persoanelor Vârstnice a finalizat recent Memorandumul de aprobare şi l-a trimis spre avizare către Ministerul Afacerilor Externe.

Convenţia de la Istanbul abordează atât violenţa în familie, cât şi celelalte forme de violenţă împotriva femeilor: violenţa fizică; psihică; sexuală, inclusiv violul; hărţuirea sexuală; căsătoria forţată; mutilarea genitală a femeilor; avortul şi sterilizarea forţată.

Convenţia specifică foarte clar faptul că violenţa împotriva femeilor este o manifestare a relaţiilor istoric inegale de putere dintre femei şi bărbaţi, care au condus la dominarea asupra, şi la discriminarea împotriva, femeilor de către bărbaţi şi la împiedicarea avansării depline a femeilor. Particularitatea acestei forme de violenţă constă în faptul că aceasta nu vizează o singură femeie, ci pe toate ca grupare socială completă.

 

Adauga un comentariu
Citește mai departe...
0
0
0
s2sdefault
powered by social2s

De Oana Băluţă.

Preluat de pe Blogul Adevarul.

 

„Neînvăţătura este un rău, o ciumă omorâtoare a fericirii omului” spunea în 1837 Ion Heliade Rădulescu în articolul ”Femeile sau cugetul acestei foi”, publicat în revista „Curier de ambe sexe”, cu trimitere către educaţia precară care se făcea femeilor în secolul al 19-lea. Însă nu despre neînvăţătura de atunci scriu, ci despre cea de acum în condiţiile în care ieri a început un nou an universitar, iar de mai bine de o lună îmi stăruie în minte o declaraţie a lui Crin Antonescu despre feminism de la reuniunea femeilor liberale din 30 august.

 

„Nu sunt deloc feminist, detest feminismul, pentru că imi pare că riscă să desfigureze femeia. Cred cu conservatoare modestie că Dumnezeu ne-a creat diferiţi cu egala splendoare dumnezeiasca şi ceea ce are mai preţios femeia este tocmai ceea ce face diferenţa în raport cu bărbatul”.

 

Când i-am aflat declaraţia, am scris pe pagina mea de Facebook un mesaj care sublinia întocmai ignoranţa preşedintelui PNL şi al Senatului faţă de subiectul în cauză. Organizaţiile feministe au reacţionat atunci pe bună dreptate.

Reflectând însă preţ de mai multe zile, mi-am dat seama că nu este totuşi gestul unui dascăl să hulească ignoranţa cuiva şi am decis, aşadar, să nuanţez cele scrise de mine în urma declaraţiei. Iar, după ziua de ieri care a deschis noul an universitar, remuşcările mele au fost şi mai mari. La debutul universitar al lui 2013/2014, am hotărât să îi fac un cadou domnului Crin Antonescu: două volume ale Ştefaniei Mihăilescu privind istoria feminismul românesc care acoperă perioada 1838- 1948, publicate la editura Polirom. Aşa poate să afle mai multe despre feminismul liberal şi contribuţia mişcării feministe din secolul al 19-lea şi prima jumătate a secolului al 20-lea la contestarea inegalităţii în drepturi dintre femei şi bărbaţi.

 

Adauga un comentariu
Citește mai departe...
0
0
0
s2sdefault
powered by social2s

COMUNICAT DE PRESĂ

În legătură cu apelul lansat ieri de Europa FM şi Radio 21 pentru identificarea agresorului care în data zilei de 10 septembrie a comis un viol asupra unei jurnaliste în zona centrală a Capitalei, organizaţiile neguvernamentale semnatare doresc să aducă în atenţia publică faptul că în România continuă să existe un grad mare de toleranţă la violenţa împotriva femeilor şi că autorităţile publice responsabile acţionează deficitar în gestionarea şi sancţionarea faptelor de violenţă sexuală. În același timp, este îngrijorătoare lipsa serviciilor specializate de suport spre care victimele să fie îndreptate de către Poliție sau serviciul medical de urgență cu care iau primul contact.

 

Indiferența societății se datorează în primul rând acceptării  violenței împotriva femeilor ca pe un fapt minor, atât de către publicul larg, cât și de instituțiile care ar trebui să intervină. Prejudecățile despre femei sunt direct responsabile de această indiferență. În cazul comiterii unei agresiuni sexuale, victimele sunt învinovăţite, direct sau indirect, pentru agresiunea suferită, spunându-se despre ele că „au provocat” cu ceva, că nu erau îmbrăcate corespunzător sau că este vina lor că s-au aflat pe stradă la o anumită oră.  În cazul agresiunii în care a fost implicată jurnalista de la Europa FM, colegii ei au ţinut să prevină astfel de prejudecăţi, menţionând că violul a avut loc în centrul Capitalei, în plină zi. Indiferent dacă agresiunile se petrec ziua sau noaptea, la periferie sau în centrul oraşului, indiferent de cum era îmbrăcată persoana agresată şi dacă agresorul era necunoscut sau un apropiat al acesteia, întreaga culpă pentru comiterea agresiunii trebuie să cadă asupra agresorului, nu asupra victimei.

Adauga un comentariu

Citește mai departe...
0
0
0
s2sdefault
powered by social2s


Andra-Mirona Dragotesc

În timpul toamnei româneşti (adică “the Romanian autumn”, cum parcă descrie CNN-ul trezirea societății civile româneşti - aflate în hibernare?- din ultimele două săptămâni, referitor la problema Roşiei Montane)… cum spuneam, în timpul acestei mult-aşteptate toamne româneşti, o femeie e violată în Bucureşti, în centru, în plină zi, fără s-o ajute nimeni. Desigur, ancheta e în desfăşurare, iar detaliile acestei descrieri scurte se vor mai schimba pe parcurs. Însă, cred că e un moment bun, ca de altfel oricare altul, să reflectăm puţin la motivele pentru care abuzurile împotriva femeilor nu stârnesc proteste şi nu adună lume pe străzi… decât, poate, pe 25 noiembrie. Dacă nu ştiţi de ce atunci, vorba aia, “google it!”.

În prima relatare pe care am citit-o eu referitor la acest subiect, autorul reflecta asupra “junglei” care este România pentru ca s-a întâmplat acest lucru. Nu! Jungla nu e locul în care automat au loc violuri, iar o presupusă civilizaţie a oraşului de ciment, opusul ei, lipsit de agresiuni sexual împotriva femeilor. Deloc! În New York au loc la fel de multe violuri ca într-o zonă de război din Congo, iar abuzurile împotriva femeilor, sub diferite forme, transcend diviziuni de geografie sau sistem economic sau naţionalitate sau etnie sau...

Mă întristează că de la politicieni la “victimă” (utilizez cu reticenţă acest termen, dar nu mai intru în dezbateri referitoare la motivele pentru acest lucru, unii/unele preferă “supravieţuitor/supravieţuitoare” sau “persoană agresată” pe criterii legate de agenţie şi relaţii de putere), foarte multă lume găseşte mai confortabilă o astfel de perspectivă. Mă refer la perspectiva în care violenţa împotriva femeilor trebuie şi e depozitată geografic, social, cultural, economic, politic şi chiar genizat, în anumite “cutiuţe” cu violenţă - Lumea a Treia, leliţele balcanice, familiile sărace.

Adauga un comentariu

Citește mai departe...
0
0
0
s2sdefault
powered by social2s

COMUNICAT DE PRESĂ

Am luat act cu surprindere de afirmaţiile făcute de Crin Antonescu, liderul PNL şi posibil candidat la funcţia de preşedinte al României din partea USL, în cadrul reuniunii organizaţiei femeilor liberale de vineri, 30 august 2013. „Nu sunt deloc feminist, detest feminismul, pentru că îmi pare că riscă să desfigureze femeia. Cred cu conservatoare modestie că Dumnezeu ne-a creat diferiţi cu egală splendoare dumnezeiască şi ceea ce are mai preţios femeia este tocmai ceea ce face diferenţa în raport cu bărbatul. Deseori, deseori, sunt invidios pe dumneavoastră sau regret că nu sunt femeie [...]”  le-a spus Antonescu femeilor liberale.

Am vrea să-i aducem aminte liderului liberal că în România femeile continuă să se confrunte cu numeroase prejudecăţi legate de rolul în familie şi în societate, că la nivel de mentalitate continuă să existe clişee şi stereotipuri prin care acestea sunt puse în situaţii dezavantajate şi inegale în raport cu bărbaţii şi, nu în ultimul rând, că România se situează pe ultimele locuri în Europa în ce priveşte reprezentarea politică a femeilor, atât în Parlament şi Executiv, cât şi la nivelul structurilor de decizie din administraţia publică locală.

I-am reaminti totodată viitorului candidat la preşedinţie că în România persistă o cultură a toleranţei şi a negării în legătură cu violenţa domestică, flagel ale cărui principalele victime sunt femeile, dar şi în legătură cu alte forme de violenţă împotriva femeilor precum violul, hărţuirea sexuală, exploatarea sexuală, agresiuni în urma cărora tot femeile sunt blamate şi stigmatizate şi faţă de care se practică o tăcere complice la nivel public.

Totodată, femeile continuă să fie plătite mai puţin decât bărbaţii la muncă de valoare egală – în medie cu 9%; rămân principalele prestatoare ale muncilor casnice şi de îngrijire, munci care sunt neremunerate şi invizibile, în timp ce pe piaţa muncii se confruntă  cu discriminări ocupaţionale atestate de numeroase studii şi statistici: femeile ajung mai greu în funcţii de conducere şi lucrează în domenii mai prost plătite (vezi educaţia şi sănătatea). Cumularea dezavantajelor se reflectă în faptul că femeile vârstnice din România sunt în special predispuse la sărăcie din momentul în care se pensionează pentru că în muncă au avut salarii mici. Mamele singure fac şi ele parte din categoria persoanelor cu risc crescut de sărăcie pentru faptul că nu există servicii alternative eficiente de îngrijire a copiilor. Femeile din mediul rural, dar şi femeile rome reprezintă categorii vulnerabile, expuse discriminării şi sărăciei.

Adauga un comentariu

Citește mai departe...
0
0
0
s2sdefault
powered by social2s
 

Rețeaua VIF

Ghid pentru victimele violenței sexuale

Discriminari Urbane

Asistență și consiliere pentru violență domestică nonstop și gratuit la 0800 500 333

 

Violență domestică
Educaţie sexuală
Reclamă discriminarea