Diana Elena Neaga,
Societatea de Analize Feministe AnA
De la 1 februarie 2013 se pune în aplicare Legea Medierii. Aceasta prevede că printre infracţiunile ce pot fi mediate se numără şi violul.
Medierea poate fi instrument pentru rezolvarea anumitor tipuri de conflicte, dar fără îndoială nu este o soluţie acceptabilă când vine vorba de viol. Motivele sunt multiple: de la spargerea monopolului Statului asupra violenţei legitime şi plasarea agesorului într-un spaţiu al acceptabilităţii, până la perpetuarea unor tare culturale nepotrivite societăţilor aşa-zis civilizate şi mă refer aici la relaţiile de dominare între bărbaţi şi femei, la blamarea victimelor (care sunt în cele mai multe cazuri femei), la promovarea unei culturi a violenţei etc.
Mai mult decât atât, vorbim de introducerea înţelegerilor arbitrare (ad-hoc) între părţi în situaţii de abuz deosebit de grav şi de deresponsabilizarea justiţiei, ceea ce este foarte grav. Când vine vorba de viol, predictibilitatea este un element cheie. Asta înseamnă că agresorul trebuie să plătească penal pentru faptele sale indiferent de situaţie. În aceste condiţii, justiţia recuperativă trebuie să fie complementară celei punitive şi nu excluzivă acesteia. Crearea posibilităţii existenţei unui spaţiu de confort pentru agresor poate da amploare fenomenului, mai ales în lipsa unor măsuri de prevenţie, dar şi de protecţie a victimelor (vezi situaţia din MAI).
Orice lege are, sau ar trebui să aibă, la bază un sistem valoric şi normativ. Care este acesta când vine vorba de informare cu privire la mediere? Nu implică el oare că medierea în caz de viol este o soluţie acceptabilă? Nu presupune că agresorul poate scăpa nepedepsit dacă victima acceptă acest lucru? Mai mult, nu presupune că o sumă de bani poate compensa agresiunea? Eu zic că da. Şi toate acestea într-un context în care de cele mai multe ori victimele sunt femei, iar acestea sunt socializate într-o cultură a obedienţei şi a dependenţei de bărbaţi (patriarhat). Credeţi că, dincolo de poziţia vulnerabilă dată de însuşi statutul de victimă, în aceste situaţii medierea poate avea loc în condiţii echitabile? Legile au menirea de a impune dreptatea socială, iar în acţiunea lor trebuie să ţină seama de faptul că există grupuri vulnerabile care trebuie protejate, susţinute, capacitate şi nu lăsate în “gura lupului” să se înţeleagă cu acesta.
Din punctul meu de vedere medierea în caz de viol nu poate fi acceptabilă, cu atât mai mult în condiţiile în care în România nu există şi alte acţiuni congruente substanţiale în combaterea acestui tip de agresiune (programe, politici de prevenire şi protecţie a victimelor).
Când vine vorba de termenele lungi de judecarea a cauzelor, ar trebui să alterăm cauzele acestora pentru a schimba efectele şi nu să găsim soluţii ocolite. Poate medierea durează mai puţin, dar acesta ar trebui să fie poate ultimul argument în favoarea ei în caz de viol. Cât despre despăgubirile materiale, lucurile nu sunt aşa simple. Întrebarea e de ce ajung femeile să accepte o sumă de bani în urma unei asemenea agresiuni? Mă întreb dacă cei care au propus acest proiect de lege au fost atenţi la aspectele legate de dependenţa economică a femeilor, de discriminarea ocupaţională, de diferenţele de salarizare, în general de accesul limitat al femeilor la resurse. Aceste sunt fenomene studiate şi uşor demonstrabile prin apel la statistici. Sunt ele aspecte care accentuează vulnerabilitatea femeilor într-o situaţie de mediere în caz de viol? Cu siguranţă da.
