Protest la Ministerul Sănătății pe 28 septembrie - Ziua Internațională a Avortului în Siguranță

Pe 28 septembrie 2023, de la ora 17 30, hai la #protest în fața Ministerului Sănătății!
📢 Cerem acces liber și gratuit la avort în siguranță!
📢 Cerem acces liber și gratuit la servicii publice de sănătate reproductivă și sexuală, pentru toată lumea!
De Ziua Internațională a Avortului în Siguranță, ieșim împreună în stradă. Suntem revoltate de toate tragediile și umilințele pe care le îndură femeile care încearcă să acceseze servicii medicale publice de sănătate reproductivă (chiuretaj, naștere, consult etc.).
Evenimentul este organizat de colectiva feministă #MultumescPentruFlori
 
 
În luna august a acestui an, o femeie de 25 de ani, însărcinată în luna a treia, a ajuns cu sângerări la maternitatea din Botoșani. Cu toate că le transmisese în repetate rânduri celor responsabili, medici și asistente, că durerile sunt insuportabile, că sângerează și nu mai poate respira, timp de șapte ore nu i s-a acordat îngrijire medicală. Intervenția de care avea nevoie, chiuretajul, nu s-a făcut la timp, iar femeia a murit în spital.
Asemenea tragedii nu trebuie să mai aibă loc. Suntem indignate, revoltate și susținem toate demersurile care vor să facă dreptate în acest caz. Suntem alături de familia și prietenii Alexandrei.
Cu puțin timp înaintea acestei tragedii, o femeie romă, cu deficiențe de auz și de vorbire, în vârstă de 24 de ani, însărcinată, a ajuns la spitalul din Urziceni pentru că intrase în travaliu. Motivând că nu există medic ginecolog de gardă, asistenta a îndemnat-o pe femeie să iasă în fața spitalului și să aștepte acolo ambulanța care avea s-o ducă la spitalul din Slobozia, la 60 de kilometri distanță. Când a sosit salvarea, era însă prea târziu ca să mai fie dusă la un alt spital, și femeia a născut chiar acolo, pe trotuar.
❗️ Suntem indignate, revoltate și susținem toate demersurile asociațiilor antirasiste pentru a face dreptate în acest caz.
Cuvintele nu pot exprima cu destulă intensitate indignarea și revolta noastră.
❗️ Aceste cazuri recente arată exact stadiul în care a ajuns sistemul public de sănătate.
Împreună cu rasismul și cu lipsa grijii și a empatiei față de persoanele precarizate și rasializate, distrugerea continuă a sistemului public de sănătate transformă viețile celor mai multe și multx dintre noi într-un coșmar.
Pentru a schimba în profunzime direcția greșită în care merge societatea, avem nevoie să ne organizăm politic și să ne stabilim prioritățile în stabilirea banilor publici.
Îndurerate și revoltate, vom cere deci împreună, pe 28 septembrie, în fața Ministerului Sănătății, o restabilire a responsabilității statului pentru sănătatea noastră.
📢 Nu vrem mai multe clinici private, cerem spitale publice cu servicii de calitate.
📢 Cerem educație feministă antirasistă pentru tot personalul medical, din fonduri publice.
📢 Cerem acces liber și gratuit la avort în siguranță, în spitalele publice.
Accesul la avort la cerere s-a înrăutățit dramatic în ultimii ani. În multe județe nu se poate face avort la cerere în spitalele de stat, iar în alte unități este accesibil doar la sume exorbitante. Restricționarea accesului la avort nu scade numărul de avorturi, ci doar pune în pericol sănătatea fizică și psihică a persoanelor însărcinate și a copiilor.
📢 Cerem acces nerestricționat la sănătate reproductivă și sexuală pentru toată lumea.
Mare parte din serviciile ginecologice sunt scumpe și greu de accesat. În același timp, violența ginecologică și obstetrică și tratamentele umilitoare în maternități afectează foarte multe persoane. Drepturile reproductive includ: întreruperi de sarcină, oprirea sterilizărilor fără acord, contracepția, planificarea familială, teste și analize ginecologice și pentru monitorizarea sarcinii, terapie de substituție hormonală.
📢 Cerem educație sexuală și informare corectă în școli, în instituții, la locurile de muncă, în familie.
Educația sexuală ne învață despre corpurile noastre, despre consimțământ, relații afective, violență sexuală, contracepție, prevenirea infecțiilor cu transmitere sexuală, drepturi reproductive. Aceste lucruri sunt vitale, însă biserica ortodoxă, organizațiile neoprotestante și cele de tip provita se opun educației sexuale și întreruperilor de sarcină, dezinformează și manipulează cu premeditare și cu finanțări imense.
📢 Cerem ca interesele private și ideologiile ultraconservatoare să nu mai intervină deloc în sănătatea sexuală și reproductivă.
Deoarece grupurile conservatoare aparținând dreptei creștine au finanțat masiv mișcarea anti-alegere, instituțiile publice trebuie să apere sănătatea și drepturile sexuale și reproductive. Drepturile reproductive sunt inalienabile! Serviciile publice de sănătate sunt singurele care pot asigura accesul universal, gratuit și în siguranță, pentru toată lumea. ❗️Privatizarea nu este în interesul nostru colectiv și al sănătății publice.
📢 Vrem să fim TRATATE, indiferent de etnia, limba, statutul social, culoarea pielii, genul, orientarea sexuală, abilitatea fizică și psihică, venitul și rezidența.
📢 Cerem interzicerea propagandei conservatoare și misogine!
Stop privatizării sistemului de sănătate!
✊ Hai cu noi, pe 28 septembrie, să cerem împreună toate aceste lucruri.
 
 
0
0
0
s2sdefault
powered by social2s
 

Rețeaua VIF

Ghid pentru victimele violenței sexuale

Discriminari Urbane

Asistență și consiliere pentru violență domestică nonstop și gratuit la 0800 500 333

 

Violență domestică
Educaţie sexuală
Reclamă discriminarea