(Traducere și adaptare de Carmen Radu)
 
Bas les pattes ! – Jos labele! declară 40 de jurnaliste din Franța într-un manifest publicat de Libération pe 4 mai 2015. Jurnalistele care se ocupă de domeniul politic și lucrează cu politicienii doresc să atragă atenția asupra sexismului la care sunt supuse constant. Aluzii, invitații, complimente deocheate, sms-uri și gesturi deplasate. Ne putem imagina aceeași „ambianță” inclusiv în interacțiunile dintre jurnalistele și politicienii români. Sexismul nu cunoaște granițe. Le îndemnăm pe jurnaliștele noastre să urmeze exemplul colegelor lor din Franța și să atragă atenția asupra derapajelor locale.  
Iată o traducere a câtorva fragmente din manifest.
 
“ În sala de primire de la Adunarea Națională, un deputat ne întâmpină <<Ah, zici că faceți trotuarul, așteptați clientul>>. Sau altul care ne atinge părul exprimându-și bucuria că a sosit primăvara. La Senat, un parlamentar se plânge că nu purtăm decolteu. Un candidat în fața unei mulțimi de microfoane masculine decide să ne răspundă nouă << pentru că ea poartă o rochie drăguță>>. Un star al unui partid insistă să ne vadă seara, în afara orelor de program și în afara instituției. În biroul unui alt deputat a fost nevoie să amenințăm cu plângere pentru hărțuire ca să înceteze cu avansurile.
La bordul unui avion, în timpul ultimei campanii prezidențiale, un purtător de cuvânt ne fotografiază în timp ce dormim și apoi transmite pozele către restul echipei lui. Sau, într-o mașină în care se află atât activiști cât și jurnaliști, un personaj important din politică ne propune să întrerupem reportajul și să fugim la un hotel. E doar o glumă, bineînțeles. În timpul unei vizite la o uzină, un ministru se amuză că purtăm echipament de protecție și ne spune că << ar fi mai bine dacă n-ați purta nimic pe dedesubt>>. Sau un consilier al unui ministru care ne întreabă, la finalul vacanței, dacă ne-am <<bronzat chiar peste tot>>.
0
0
0
s2sdefault
powered by social2s

 

Abolition2012

Peste 50 de asociaţii franceze şi 40 de politiciene şi politicieni din toate partidele susţin adoptarea unei legi care să sancţioneze clientul, să pedepsească mult mai aspru proxeneţii şi să fie însoţită de politici publice de educaţie, prevenire şi protecţie a victimelor, inclusiv a celor care provin din alte ţări.


Mişcarea Abolition2012 se poziţionează foarte clar: Prostituţia este o formă de violenţă ce ţine de lunga istorie a dominaţiei masculine; este o formă de exploatare a inegalităţilor sociale; un obstacol fundamental  pentru obţinerea egalităţii dintre bărbaţi şi femei şi o încălcare gravă a drepturilor omului.


Iniţiativa vine în contextul în care Franţa se pregăteşte să adopte la finalul anului o lege care să încadreze prostituţia. Politicienii sunt divizaţi între a reglementa prostituţia ca pe o meserie oarecare sau a interzice prostituţia şi a sancţiona clienţii.

Adauga un comentariu
0
0
0
s2sdefault
powered by social2s

Aceasta este întrebarea adresată cititoarelor și cititorilor, azi, 2 aprilie 2013, de catre The Guardian, întrebare care a primit nu mai puțin de 368 de răspunsuri.

Am selectat și tradus, pentru dumneavoastră, la întâmplare, doar unul dintre aceste răspunsuri:

Lauren, Praisley

“Sunt mândră că sunt feministă. Totuși, cred în egalitate, nu doar pentru femei, ci pentru toată lumea – și aici cred eu că greșește feminismul, uneori. Un muncitor din Scoția care lucrează pentru un salariu minim va fi într-o situație mult mai proastă decât o femeie din clasa mijlocie, din sudul Angliei. Feminismul nu ia în calcul asta. În zilele noaste, mișcarea pare să se fi concentrat asupra problemelor cu care se confruntă exclusiv femeile albe, din clasa mijlocie – cum sunt reprezentarea politică și la locul de muncă sau cum putem promova cât mai multe femei în posturi de top. Dar nu ia în calcul faptul că multe femei se simt excluse de la promovări din cauza obligațiilor domestice, cum sunt îngrijirea copiilor sau a rudelor în vârstă. Femeile din clasa mijlocie se regăsesc în job-uri de top pentru că își pot permite timpul necesar pentru a se concentra asupra carierei. Femeile din clasa muncitoare nu-și permit acest lux.”

Dacă sunteți interesate/interesați de restul comentariilor, accesați http://www.guardian.co.uk/commentisfree/2013/apr/02/has-feminism-failed-working-class

 

Adauga un comentariu
0
0
0
s2sdefault
powered by social2s

În data de 7 februarie 2013, Institutul European pentru Egalitate de Gen a dat publicității un studiu referitor la violența domestică împotriva femeilor. Această formă de violență rămâne una dintre cele mai puternice modalități de încălcare a drepturilor omului, la ora actuală, se arată în raport, care subliniază, de asemenea, faptul că 9 din 10 victime ale violenței domestice sunt femei.

Raportul se adresează, în principal, factorilor de decizie din zona politicilor publice și instituțiilor relevante, cu intenția de a oferi informații pertinente care să ajute la combaterea și prevenirea violenței domestice.

Pentru cei/cele interesați (te),atașăm raportul integral.

Sursa: http://www.eige.europa.eu/

Ataşamente:
FişierDescriereMărime fişier
Download-ează fișierul (Violence-against-Women-Victim-Support-Report.pdf)Violence-against-Women-Victim-Support-Report.pdf 3053 kB
Adauga un comentariu
0
0
0
s2sdefault
powered by social2s

Malala Yousafzai, adolescenta pakistaneză care a fost împuşcată în cap de către forţele talibane pentru susţinerea sa explicită faţă de educaţia fetelor, a fost externată acum 3 zile din Spitalul Queen Elizabeth din Birmingham. Ea va locui, temporar, împreună cu familia sa, într-o locuinţă din Marea Britanie, până când va reveni în spital, luna viitoare, pentru o intervenţie de chirurgie plastică reparatorie.

Yousafzai a devenit ţinta talibanilor la începutul anului trecut, după ce BBC i-a publicat, sub pseudonim, un jurnal în care critică regimul Taliban şi opoziţia acestuia faţă de fetele care încearcă să aibă acces la educaţie în Pakistan. În luna octombrie, a fost împuşcată în cap, după ce doi necunoscuţi s-au apropiat de autobuzul în care se afla, în drumul de la şcoală către casă. A fost imediat transportată la un spital din Pakistan, unde medicii i-au extras gloanţele şi apoi a fost transferată la Spitalul Queen Elizabeth pentru tratament specializat.

Sursa: www.feminist.org

Adauga un comentariu
0
0
0
s2sdefault
powered by social2s

 

Protestele împotriva violenţei sexuale s-au răspândit în zona sudică a Asiei, ca urmare a violului şi decesului studentei de 23 de ani din Delhi.

Inspirate de acţiunile de protest din India, din ultimele 3 săptămâni, au avut loc demonstraţii şi în Nepal, Sri Lanka, Pakistan şi Bangladesh – ţări în care activiştii spun că ponderea femeilor care sunt supuse violenţelor sexuale şi domestice este foarte mare.

În Nepal, cazul unei femei de 21 de ani care afirmă că a fost violată şi ameninţată cu moartea de către un ofiţer de poliţie şi jefuită de către oficialii Biroului de emigrări a scos în stradă sute de demonstranţi, în faţa reşedinţei din Kathmandu a prim-ministrului. Demonstanţii au cerut reforme legislative şi schimbarea atitudinii faţă de femei. “Am văzut puterea unei campanii de masă în cazul violului din Delhi. Este, pur şi simplu, o mişcare populară”, a declarat Anita Thapa, una dintre demonstrante.

Bandana Rana, o veterană a activismului nepalez, a descris protestele din Delhi ca fiind cele care “ne-au deschis ochii”. “Cu câţiva ani în urmă, femeile abia dacă vrobeau despre violenţa sexuală sau chiar despre cea domestică”, a mai declarat ea.

Sultana Kamal, de la grupul pentru drepturile omului Ain o Salish Kendra (ASK) din Bangladesh, a afirmat că protestele din Delhi au conferit un impuls nou mişcării împotriva violenţei sexuale.

Adauga un comentariu
0
0
0
s2sdefault
powered by social2s

Un articol al Anei Stan, de pe www.adevarul.ro :

Menstruaţia este un proces fiziologic periodic care survine la femeia neînsărcinată, între pubertate şi menopauză. Pentru bărbaţi, acest proces este misterios şi chiar înspăimântător din cauza pierderii de sânge fără vreo rană vizibilă. Pentru femei este o sabie cu două tăişuri: pe de-o parte îi conferă posibilitatea de a da viaţă, pe cealaltă îndură dureri şi disconfort.

Nu sunt multe asemănări între religiile lumii, însă un lucru asupra căruia toate sunt de acord este că, în acea perioadă a lunii, femeia este impură, necurată şi chiar malefică. Tabuul menstruaţiei influenţează aproape orice aspect al vieţii, de la filmele care nu suflă o vorbă despre asta, până la denumirile codificate date chiar de către femei acestui proces fiziologic – oaspetele lunar, pe stop sau chiar Moş Crăciun.

Iudaismul, creştinismul, islamismul, hinduismul şi budismul au reguli stricte referitoare la menstruaţie şi chiar remedii împotriva „efectelor negative“ asupra femeii şi asupra societăţii, se arată într-o analiză a Departamentului de Antropologie din cadrul Universităţii indiene Pondicherry. Interdicţiile aplicate femeilor sunt, uneori, foarte asemănătoare între religii, de la trăitul separat de comunitate, până la a nu se atinge de carne, fructe sau de legume proaspete.

 

Adauga un comentariu
0
0
0
s2sdefault
powered by social2s

Un preot italian a afișat la poarta bisericii sale un manifest care le cerea femeilor să reflecteze dacă nu cumva modul lor de a se îmbrăca nu îi provoacă pe criminali, relatează AFP. Ulterior, preotul și-a cerut scuze și și-a dat demisia din parohia pe care o conducea.


Don Piero Corsi, un preot din localitatea San Terenzo pe pe coasta nord-vestică a Italiei, a expus afișul pe ușa bisericii parohiale chiar în ziua de Crăciun. 

„Femeile, care provoacă prin vestimentația lor sumară, care se îndepărtează de viața virtuoasă și de familie, care ațâță instinctele, ar trebui să se supună unui examen de conștiință și să se întrebe: poate că o căutăm cu lumânarea?”, suna textul afișului.

Manifestul a provocat un val de numulțumire în Italia, unde bilanțul femeilor ucise a fost foarte mare în anul 2012: potrivit presei, 118 femei au fost omorâte în acest an.

La cererea episcopului din La Spezia, Ernesto Palletti, preotul a dat jos afișul, iar ulterior a anunțat că din cauza remușcărilor a hotărât să își dea demisia din parohia pe care o conducea. Totodată, el le-a cerut iertare tuturor femeilor „rănite” de textul său „imprudent”.

 

Sursa: http://ro.stiri.yahoo.com

Adauga un comentariu
0
0
0
s2sdefault
powered by social2s

 

Ada Lovelace este omagiată de Google, prin intermediul unui Logo Googledoodle special, la 197 ani de la naşterea sa.

Cine a fost Ada Lovelace ?

Ada Lovelace (10 decembrie 1815 - 27 noiembrie 1852) a fost singurul copil legitim al poetului George Gordon Byron, cunoscut sub numele de Lord Byron. Mama sa, Annabella Milbanke, l-a părăsit pe cunoscutul poet britanic la începutul anului 1816. În ciuda faptului că legile de la acea vreme i-ar fi asigurat custodia copilului, Byron nu a cerut niciodată acest lucru.

Matematiciana britanică al cărei nume real era Augusta Ada King, Contesă de Lovelace, şi-a arătat interesul faţă de acest domeniu încă de la o vârstă fragedă. Ea a primit lecţii de matematică şi de ştiinţă de la William Frend, de la William King şi de la Mary Somerville, iar mai târziu, unul dintre profesorii săi a devenit şi matematicianul şi logicianul Augustus De Morgan, cel care a avut contribuţii importante la elaborarea logicii matematice şi cel care a introdus noţiunea de inducţie matematică.

Mary Somerville, o cunoscută cercetătoare a secolului 19, a fost cea care i-a făcut cunoştinţă Adei Lovelace cu Charles Babbage, un matematician, filosof, inventator şi inginer mecanic, considerat a fi "părintele" informaticii pentru că a fost primul care şi-a imaginat conceptul de maşină de calculat programabilă.

Ea a tradus lucrarea lui Menabrea a cărei temă a fost motorul analitic. Explicarea funcţiilor acestuia a fost o misiune dificilă, având în vedere faptul că alţi oameni de ştiinţă nu au înţeles cu desăvârşire conceptul. Notiţele ei au explicat modul în care motorul analitic era diferit de maşina diferenţială.

Acestea sunt mai detaliate decât lucrarea în sine a inginerului italian şi au o metodă de calcul a secvenţei numerelor lui Bernoulli, care ar fi rulat corect dacă motorul analitic ar fi fost construit la acea vreme. Pe baza acestora, Ada Lovelace a devenit cunoscută ca fiind primul programator din lume, iar metoda sa a fost recunoscută ca fiind primul program destinat calculatoarelor.

Sursa : www.gandul.info

Adauga un comentariu
0
0
0
s2sdefault
powered by social2s

A group of women from Armenia and Turkey have come together to collaborate on a cross-border peace-building initiative. This project will incorporate storytelling and performance as a method of conflict transformation across the closed Turkish-Armenian border. We believe that women should take peace into their own hands, and one way to begin is by sitting down with one another, across borders and across difference, to tell our stories.

We are currently raising funds to cover the costs of travel for 14 participants to Sirince, Turkey where we will hold workshops on conflict transformation and prepare for a final performance of the collected women's stories from both countries. But we can't do it without your support. You can contribute in either of two ways: by donating money and/or by donating some of your time. Most of our donations so far have come from people telling their friends, sending e-mails to their networks, sharing our facebook page and kickstarter campaign and through word of mouth.

We have raised 1,788 dollars so far, but we have another 4,712 dollars to go. We have one more month left to reach our final goal! And we need your support to get there.

Adauga un comentariu
0
0
0
s2sdefault
powered by social2s

Rosa Luxemburg  si prietena sa, mai mare cu aproape douazeci de ani, Clara Zetkin, au creat, in 1915, alaturi de Karl Liebknecht, membru al Partidului Social-Democrat German, Liga Spartachista (Spartakusbund), o miscare politica de extrema stanga.  In acelasi an, toti trei organizeaza mai multe actiuni pacifiste, printre care Conferinta Internationala a Femeilor Socialiste, de la Berlin. Cu cinci ani inainte, la Conferinta de la Copenhaga, fusese adoptata hotararea de a se sarbatori “Ziua internationala a femeii” (ceea ce si astazi se intampla, pe data de 8 Martie), imprejurare in care sa se reaminteasca si sa se sustina conditia femeii, ca egala barbatului, in viata sociala si politica. Ca importante militante pentru drepturile femeilor, Rosa Luxemburg  si Clara Zetkin nu au incetat sa afirme dreptul la vot al femeilor, egalitatea intre sexe, dreptul la divort, la legatura libera dintre un barbat si o femeie.

Rosa “Cea Rosie”, cum i se mai spunea, avand in vedere optiunile sale politice, a fost nu numai o importanta militanta pentru drepturile femeilor, ci si un om politic profund implicat in tot ceea ce inseamna organizarea, manifestarea si evolutia unei societati democratice. A participat la Revolutia Rusa, din 1917 (care a dus, ulterior, la formarea URSS), si era convinsa ca Germania reprezenta un punct de pornire ideal, pentru o revolutie mondiala.

mai multe: dli.ro

Adauga un comentariu
0
0
0
s2sdefault
powered by social2s

Eva Peron sau Evita, cum era cunoscută, apare pe bancnota de 100 de pesos, adică valoarea a 20 de dolari. Decizia îi aparţine actualului preşedinte, Cristina Fernandez, care a vrut să comemoreze astfel 60 de ani de la moartea artistei.

"Cred că acest proiect de lege este un tribut pe care îl datorăm şi o metodă să corectăm greşelile de până acum. Nu am lansat bancnota pentru că Eva a fost perfectă şi nici pentru că este considerată o sfântă. Dimpotrivă, ceea ce a făcut-o importantă şi de neuitat este faptul că era o femeie provenită dintr-un sat sărac care a avut norocul să întâlnească un om şi poporul", a declarat Cristina Fernandez, preşedintele Argentinei.

Odată căsătorită cu Juan Peron, preşedintele Argentinei în anii '40, Eva a început să se implice în viaţa politică. I-a ajutat pe cetăţeni şi a făcut ca ţara ei să fie remarcată la nivel mondial.

mai mult: rtv.ro

Adauga un comentariu
0
0
0
s2sdefault
powered by social2s

Prima femeie astronaut şi-a dezvăluit orientarea sexuală în testament. Sora ei mărturiseşte "sper ca pentru copiii care nu sunt heterosexuali să fie mai uşor ştiind că unul dintre eroii lor le seamănă". Fiind numită o pionieră şi o patrioată, Sally Ride este considerată de către comunitatea LGBT din Statele Unite ca model "faptul că Sally Ride a fost lesbiană va fi de mare ajutor americanilor să înţeleagă contribuţiile americanilor LGBT la dezvoltarea ţării." Ride a fost în misiuni în 1983 şi apoi în 1984.

mai multe: buzzfeed.com

Adauga un comentariu
0
0
0
s2sdefault
powered by social2s

Echipele de fotbal şi de baschet feminine se deplasează la Londra la clasa economic, în timp ce colegii lor, bărbaţii, la business class. Având în vedere că zborurile respective nu sunt chiar scurte - din Japonia, respectiv Australia - ne întrebăm cum vor comenta rezultatele obţinute după întreceri. Cert este că federaţiile organizatoare nu ţin nicicum cont de meritele sportivilor, având în vedere că echipa de fotbal feminin din Japonia nu numai că o are în componenţă pe deţinătoare titlului celei mai bune fotbaliste din lume din 2011, dar ţinteşte medalia de aur, ceea ce fotbaliştii japonezi nici nu visează. Nu departe de acest model se află şi Australia cu echipele de baschet. Hm.. începutul JO 2012 sună promiţător. Şi când ne gândim că toţi erau chitiţi pe Arabia Saudită sau alte ţări care sunt în ochii vestului egalitar uşor de bănuit că ar discrimina femeile!..

mai mult: theguardian/sport/2012

Adauga un comentariu
0
0
0
s2sdefault
powered by social2s
 

Rețeaua VIF

Ghid pentru victimele violenței sexuale

Discriminari Urbane

Asistență și consiliere pentru violență domestică nonstop și gratuit la 0800 500 333

 

Violență domestică
Educaţie sexuală
Reclamă discriminarea