Mișcarea feministă din România la începutul anilor '20. Drumul spre apogeu
Autoare : dr. Andreea Dimitriu
În România, la 24 de ani de la răsturnarea regimului comunist, libertatea de expresie a permis o cercetare nelimitată, iar teme odinioară absente sau ocolite cu bună ştiinţă, au început a fi dezbătute şi studiate. În ultimii ani, feminismul[1], definit ca o doctrină care vizează emanciparea femeii în toate domeniile vieţii, deţine un loc proeminent în cadrul temelor de cercetare ştiinţifică abordate în mediul universitar românesc, cel ieşean situându-se la un început de drum. Subiect tot mai frecvent în peisajul contemporan, feminismul a beneficiat de conturarea „noii istorii” a Şcolii Analelor, prin abordarea spaţiului vieţii private, a cotidianului, prin apelul la alteritate şi la imaginea celuilalt, ca o modalitate de reconstrucţie a mentalului colectiv.
Acest studiu reprezintă o scurtă analiză a mișcării feministe din România la începutul anilor '20, fiind cunoscut faptul că mișcarea a avut în perioada interbelică momentul său de apogeu, reflectat prin diversificarea asociaţiilor şi a modalităţilor de manifestare, prin afirmarea problemei şi încercarea de atragere a opiniei publice către revendicările promovate. Suntem pe deplin conştienţi că feminismul nu a avut (şi poate nici astăzi nu are) o „bună reputaţie” în cadrul societăţii patriarhale şi tradiţionaliste, în care hotărârile legislative şi viaţa politică erau apanajul bărbaţilor, în marea lor majoritate refractari ideilor de emancipare. Afirmaţia „eu nu sunt feministă, dar…”[2] o putem asimila cu teama de ridicol, cu lipsa de educaţie şi, în consecinţă, de iniţiativă publică a majorităţii femeilor.
Adauga un comentariu



În următorul număr al Noii Reviste de Drepturile Omului, ce urmează să apară în aproximativ 2 săptămâni, domnul Gabriel Andreescu va publica studiul "Proiectul de lege privind traumatizarea pe viață a femeilor care solicită avortul". Studiul prezintă o amplă și documentată analiză cu privire la demersul legislativ cunoscut sub numele de Proiectul Dugulescu - Barbu, referitor la consilierea înainte de avort. Sunt prezentate și analizate atât perspectivele și argumentele inițiatorilor și inițiatoarelor acestui proiect de act normativ, cât și punctul de vedere al celor care se opun adoptării unei asemenea legi, precum și elemente de jurisprudență CEDO. Dar, poate că ceea ce este cel mai important pentru noi, concluzia acestui studiu, așa cum puteți înțelege și din titlul său, este clară: adoptarea acestui act normativ ar putea produce traume iremediabile unor femei, aducând România înapoi la un stadiu în care corpurile acestora devin bun public și loc de bătălie pentru rezolvarea unor probleme arzătoare ale nației (scăderea natalității) sau ale unor grupuri de interese, fie ele politice sau economice.






