Mihaela Miroiu
“Unde nu-i moral, acolo e coruptie si o societate fara printipuri,
vrea sa zica ca nu le are.”
Zaharia Trahanache, (I.L.Caragiale, O scrisoare pierduta)
In anii 80 ai comunismului o femeie, mai presus de toti, spala obrazul nostru las si rusinat: profesoara din Cluj, Doina Cornea. In anii 2010 o alta femeie, mai presus de toti, invatatoare din Caracal, Cristina Anghel, spala obrazul nostru las si rusinat. Prima si-a pus in pericol libertatea si viata pentru libertate si democratie. Cea de-a doua isi risca “doar” viata pentru statul de drept. Doinei Cornea, fiindca era non-cetateana (ca noi toti) unui stat totalitar, ii era taiat dreptul la demnitate. Cristinei Anghel, fiindca este invatatoare (la fel ca tuturor cadrelor didactice din invatamantul preuniversitar, a asistentilor si lectorilor din universitati, a medicilor si asistentilor medicali, a functionarilor), ii este taiat dreptul la supravietuire. Fiecare s-ar fi putut descurca individual, ca noi toti. Doina Cornea putea sa o faca pe persoana libera si demna in cerc restrans si sa nu riste nimic, Cristina Anghel putea sa supravietuiasca impreuna cu fiica ei, profesoara, lucrand in schimbul II la un butic sau spaland podele si rufe pe la parintii elevilor instariti. Nu va mirati, la aceasta le indeamna, de fapt, guvernantii cand le spun sa isi gaseasca solutii.
Diferenta intre ele si noi este aceea ca aceste doua femei au rupt cercul vicios caragialesc. Ele chiar au principii si isi pun viata in joc pentru acestea.