de Iulia Sima
Ei nu dorm. Dar nici treji nu sunt. Sunt aceste milioanele de oameni care fac audienţă unui format de televiziune ingrat. Se lasă absorbiţi, îşi lasă creierul spălat prin imagini ale violenţei şi ale denigrării. Le place sa vadă cum femeile sunt terfelite şi umilite sub argumentul suprem că “ele şi-au dorit acest lucru, că ele au ales să o facă”. Sub acest pretext îşi lasă imaginaţia horifică hrănită de violenţă şi urâţenie. De ce violenţa împotriva femeilor este în societatea românească, un motiv de distracţie?! De ce ne asumăm o asemenea “normalitate”?
Femei, de ce consideraţi că a vă fi frică să mergeţi pe stradă la ora 22:30-23:00 este un fapt absolut normal? De ce? De ce consideraţi că este normal să fiţi lovite şi umilite? Să nu aveţi niciun rol în politică sau în economie?
Am relatat într-un articol despre cum o tânără pe care o întâlnisem în staţia de autobuz aşteptând ultima cursa, exprima prin toata fiinţa ei cât ii este de frică să se afle pe stradă la ora aia.
Am trăit aceeaşi poveste la ceva timp alături de o doamna de vârstă mijlocie… În timpul ăsta probabil, ferestrele blocurilor gri din jurul nostru erau luminate de lumina incandescentă a televizorului. Iar ei lăsându-se hipnotizaţi, fără urmă de reacţie şi făcându-i audienţă lui Capatos sau altei emisiuni de „divertisment”…
Societatea asta şi manifestarea ei culturală (tot ce înseamnă mass-media, publicitate, bancuri, spectacole de teatru, muzica, film) exprimă un dispreţ maxim faţă de femeile sale.
E normal să vezi doar urâţenie în jur? E normal să îi vezi pe oameni plini de ură si frustrări? Să îi vezi cum toata suferinţa şi micimea lor interioară şi-o revarsă în mod violent asupra celorlalţi?' Din păcate, într-o societate patriarhală, în jocul ăsta de putere, femeile sunt principala ţintă. Şi răspunsul este unul cât se poate de evident: NU! Chiar nu cred că este normal să văd peste tot în jurul meu cum femeile sunt denigrate, cum sunt reduse la statutul de nimic şi cum violenţa îndreptată împotriva lor pare a fi un lucru atât de... banal şi cum ea este promovată prin toate canalele şi mijloacele de comunicare - în mass-media sau în viaţa de zi cu zi.
Nimeni nu poate contrazice cele afirmate mai sus. Emisiunea acestui Capatos este printre cea mai urmărită la ora actuală si nu e singura care operează cu acelaşi tip de discurs. Faptul de a-şi asuma noţiunea de “păcat”, atât pentru realizatori, cât şi pentru public, dar şi pentru CNA-ul care permite acestei emisiuni să existe, înseamnă un fel de auto-eliberare de o povară. Cred că povara de a fi cu adevărat oameni. “Omul se simte victima exact în măsura în care este vinovat”, spunea Ricoeur. Iar ei nu sunt nici victime şi nici vinovaţi.
Dar se joacă cu mecanismul victimizării. În această societate care gândeşte şi funcţionează patriarhal, rolurile de putere sunt foarte bine stabilite! Femeia “îşi ştie locul”. Femeia este transformată în victimă şi acceptă să fie una. Femeile din societatea noastră nu ştiu că nu aceasta este viaţa pe care ar trebui să o trăiască.
VIOLUL ca DISTRACŢIE
“Simona Trasca, la un pas de a fi violată într-un cabinet medical!” – Acesta este un exemplu de ancoră pe care o foloseşte “Un show păcătos” pentru a-şi atrage telespectatorii.
Violul este transformat în divertisment care aduce rating maxim.
Enciclopedia britanica online, o sursă accesibilă oricui, explică violul în acest fel:
Violul este un act sexual care se petrece fără consimţământul unuia dintre indivizi prin forţa sau prin ameninţare cu forţa”. Dar vreau să subliniez această frază – “pentru multă vreme, cauza violului era considerată a fi dorinţa sexuală de nestăvilit, dar acum este înţeleasă ca o afirmaţie patologică a puterii asupra unei victime.
În momentul în care violul şi, în general, violenţa asupra femeilor devine divertisment de maximă audienţă, nu e greu ca logica să ne conducă spre concluzia că aceasta este o societate patologică, patriarhală, anihilată de orice tip de reacţie.
Noi spunem NU! Noi avem o reacţie şi spunem, “Capatos, termină!”! Violenţa împotriva femeilor nu e divertisment. E patologie.
